Persoanele casatorite nu vor mai putea ocupa functii de conducere in aceeasi universitate

vineri, 07 august 2009, 11:15
2 MIN
 Persoanele casatorite nu vor mai putea ocupa functii de conducere in aceeasi universitate

Chiar daca, initial, comisia care discuta Codul educatiei nu a fost de acord cu infiintarea unui grad didactic de excelenta superior celui de profesor universitar, infiintare propusa de ministrul Educatiei Ecaterina Andronescu, sindicalistii au acceptat ca functia de profesor universitar conducator de doctorat sa fie cea mai inalta intre profesori.

"Este un indicator de calitate pe care vrem sa il mentionam in Cod. In privinta rudelor care lucreaza in universitar, am decis ca persoanele casatorite sa nu poata ocupa functii de conducere in institutiile de invatamant, adica sa nu fie posibil ca unul dintre soti sa fie in directa subordonare a celuilalt. Am decis ca, deocamdata, sa nu extindem interdictia si la alte grade de rudenie", a declarat, pentru NewsIn, presedintele Federatiei Alma Mater, Anton Hadar.

In plus, in urma discutiilor pe textul statutului personalului didactic, s-a decis eliminare functiei de preparator universitar.

Pe de alta parte, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a precizat ca absolventii care vor dori sa lucreze in invatamant nu vor putea ajunge la catedra decat dupa un an de stagiatura pe langa un cadru didactic deja in activitate si dupa sustinerea a doua examene, unul practic si unul scris.

Pe 2 august, ministrul Educatiei anunta ca va propune un grad superior celui de profesor universitar, pentru a stimula persoanele care au obtinut deja acest titlu.

"Dupa obtinerea titlului de profesor universitar nu mai avem nimic ulterior, ori eu cred ca ar fi bine sa existe inca un temei de a depune toate eforturile. Acum poti sa devii profesor universitar si la 30 si ceva de ani si cred ca este normal sa mai avem inca o treapta", a spus atunci ministrul Andronescu.

Discutiile despre Codul educatiei vor fi intrerupte intre 7 si 11 august, interval in care sindicatele vor centraliza, din teritoriu, completari care sa fie aduse textului propus de Ministerul Educatiei. (NewsIn)

Comentarii