Ampla actiune de plantare de popici pe marginea strazilor

duminică, 15 martie 2009, 20:21
1 MIN
 Ampla actiune de plantare de popici pe marginea strazilor

Municipalitatea va demara o intreaga actiune impotriva soferilor care parcheaza pe trotuare. In mai multe zone din municipiu vor fi montati popici care sa delimiteze trotuarele de partea carosabila.

"Avem de anul trecut in jur de 400 de popici, de doua dimensiuni. Analizam mai multe zone in care masinile sint parcate pe trotuare si incurca circulatia pietonilor, dar si cea auto", a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei.

Astfel, popici ar urma sa fie montati pe strada colonel Langa, pe Sfintul Lazar, in apropiere de Podu Ros, pe strada Oastei, in zona Liceului Garabet Ibraileanu din Copou, Sararie, in zona Tirgu Cucu.

"Este posibil sa punem si pe I.C. Bratianu, in continuarea celor deja montati. Am avut si probleme. In fata Teatrului se parcau masini, chiar linga statuie. Am montat popici, dar la scurt timp unul a fost rupt. A trebuit sa il inlocuim. Nu a fost un caz singular", a precizat Chirica.

Comentarii