Blestematie la Lespezi

joi, 23 octombrie 2003, 23:00
2 MIN
 Blestematie la Lespezi

Calvarul unei familii din satul Lespezi, comuna Girleni, a luat sfirsit
ieri, dupa ce judecatorii l-au arestat pe Ferent Catana, de 38 de
ani, capul familiei. Motivele pentru care Catana a ajuns dupa gratii
sint infioratoare. Anchetatorii au stabilit ca acesta, din anul 2001 si
pina acum a intretinut in repetate rinduri raporturi sexuale orale cu
fiica sa cea mare, acum in virsta de zece ani, si si-a violat propria
sotie. Surpriza cea mai mare au avut-o apropiatii si vecinii lui
Catana, carora nu le venea sa creada de ce atrocitati a fost in
stare barbatul. Ieri, unii dintre ei nici nu stiau ca Ferent a fost
arestat, insa li s-a parut suspect ca in urma cu o zi magazinul si
barul la care acesta era patron a fost inchis. „Era un om foarte
gospodar. A fost plecat multa vreme in strainatate, de unde a venit
cu bani si si-a construit casa asta trainica si si-a incropit o afacere.
Era piinea lui Dumnezeu. Stiu ca tinea la copiii lui ca la ochii din
cap. Le facea daruri, le dadea dulciuri, plecau impreuna la
biserica”, spune Ion Ciubotaru, unul dintre vecini. Nevasta-sa,
Ileana, in schimb, ca orice femeie, stie mai multe, si spune ca nu
de putine ori nevasta lui Ferent a venit la ea, a plins si i-a aratat
vinataile pe care sotul ei i le facuse.
Cazul a intrat in atentia politistilor din comuna acum citeva zile,
cind au fost sesizati de specialistii Asociatiei „Betania” si ai
Directiei Generale pentru Protectia Copilului (DGPC). Ei au si
inceput, impreuna cu acestia, cercetarile. Dupa ce le-au audiat pe
mama si pe fetita ei, politistii l-au intrebat si pe Ferent daca este
adevarat ce se spune prin sat. Surprinzator, barbatul a recunoscut
totul si chiar a povestit cu lux de amanunte cum isi siluia nevasta si
fiica. Facea asta doar cind se imbata, si atunci lua copila in
magazie sau o ducea cu masina pe un drum laturalnic, unde o
obliga sa practice sex oral. Ba, in unele situatii in care era
nemultumit de „prestatiile” consoartei, Ferent o batea si o
ameninta ca se va duce cu fiica lor.
„Dupa ce am avut declaratia lui Ferent si am dus fetita la medicul
legist, l-am retinut pe barbat. Judecatorii au tinut cont de gravitatea
faptelor pe care le-a savirsit si l-au arestat provizoriu pentru 30 de
zile. Pentru viol, incest si coruptie sexuala, Catana Ferent risca o
pedeapsa de pina la 25 de ani de inchisoare”, ne-a declarat
agentul sef adjunct Gheorghe Dobos, seful postului de politie din
comuna Girleni.
O comisie de la Centrul „Lalelor” din cadrul Asociatiei „Betania” va
stabili masurile ulterioare de protectie a fetitei, dar surse demne de
incredere ne-au declarat ca, odata ce tatal a fost arestat, micuta
va ramine, probabil, acasa. Delia Frinculeasa, sefa Servicului de
protectie a copilului in regim de urgenta din cadrul DGPC spune ca
ancheta nu este finalizata in totalitate, dar ca fetita este extrem de
traumatizata. (Florin CRACIUN, Eduard CUCU)

Comentarii