Greva sparta la Bacau

joi, 28 august 2003, 23:00
3 MIN
 Greva sparta la Bacau

Statia CFR Bacau a „fentat” greva de avertisment organizata ieri,
intre orele 7.00 si 9.00. Desi liderii sindicali au spus ca in intervalul
orar respectiv „nu se-nv?rte roata”, in sensul ca toate trenurile
opresc in cea mai apropiata gara, cel putin trei garnituri feroviare
de persoane au trecut peste aceasta «interdictie».
Primul semn ca ar fi greva a aparut inca dis-de-dimineata, cind, in
jurul orei 6.30, calatorii au aflat cu stupoare ca nu se elibereaza
bilete pentru trenurile care aveau plecare din Bacau in intervalul
de greva. Casieritele s-au certat cu doritorii de calatorii CFR, pe
motiv ca nu s-a stiut de o posibila intrerupere in traficul feroviar.
Pe undeva, calatorii aveau dreptate, pentru ca nu exista nici un
anunt asupra incetarii circulatiei trenurilor. De la ora 7.00, statia a
intrat intr-o oarecare liniste, mai putin obisnuita la o vreme atit de
matinala. Unul din calatorii blocati pe peroane era suparat pentru
ca platise ceva bani pentru biletele la Intercity si avea de asteptat
destul timp. S-a dovedit ca lucrurile au fost putin altfel, in sensul ca
Intercity a intirziat, dar nu a fost oprit pe traseu.
Ramura „Miscare – Comercial” nu s-a sinchisit de greva
Practic, primul tren care a trecut peste „semnalul rosu” al
sindicalistilor a fost Marasesti – Iasi, care a plecat dupa ce a stat
aproximativ jumatate de ora in gara. A urmat personalul 5422,
Pascani – Adjud, al carui mecanic i-a spus unuia din liderii sindicali
locali, Eugen Manciu, ca i s-a comunicat ca, daca nu pleaca, nici
nu mai are ce cauta la tura urmatoare la serviciu. Al treilea tren
care a trecut peste protest a fost cel cu numarul 552, Intercity, cu
statia de plecare Suceava Nord. Garnitura a plecat fara probleme,
desi era mult dupa ora de declansare a protestului. Chiar daca
liderii de sindicat l-au intrebat pe cel care a dat semnalul de ce a
facut acest lucru, cel care a ridicat semnul a spus ca nu exista
interdictie si el face cum i se spune.
Liderii sindicali au fost surprinsi de „spargerea” grevei
Prezenti in gara Bacau, liderii sindicali care au participat la protest
au fost realmente bulversati de cele intimplate. „Au existat,
probabil, presiuni din partea administratiei sau nu stim de
unde, de s-a ajuns la asa ceva”, a declarat Eugen Manciu,
presedintele Uniunii Teritoriale a Sindicatelor „Feroviarul” din
Regionala Iasi, vizibil surprins de „spargerea” grevei.
Pe de alta parte, faptul nu era chiar surprinzator, pentru ca
sindicatele din ramura „Miscare – Comercial” fac parte din CNSRL
– Fratia, confederatie care a semnat un pact de stabilitate cu
Guvernul. Dar este mai putin de inteles ce s-a-ntimplat cu
mecanicii de locomotiva, care s-au dovedit realmente terorizati de
posibilitatea de a-si pierde locul de munca, ca si cum Executivul ar
urmari altceva. Constantin Tarnoveanu, unul din consilierii
Federatiei Elcatel, a declarat ca „noi vom sesiza Parchetul
asupra incalcarii legii sindicatelor de catre unii sefi de statie
CFR, care au facut presiuni asupra angajatilor ca sa nu
intrerupa lucrul”. Totusi, liderul de sindicat al mecanicilor, Mihai
Apetrei a sustinut ca oamenii lui au respectat protestul si ca cei
care au plecat nu sint de la remiza locala, ci de la Pascani si
Marasesti. In final s-a dovedit ca nici pe relatia Piatra Neamt nu s-
au respectat consemnele, pentru ca trenul accelerat 954, Piatra
Neamt – Bacau, care ar fi trebuit legat de rapidul 650, Suceava
Nord – Mangalia, a ajuns la timp, desi garnitura-mama a avut
intirziere. Pe de alta parte, trenurile care trebuiau sa plece din
Bacau le-au asteptat pe cele care au intirziat, asa ca, pina dupa
ora 10.00, nici un tren nu a circulat prin Bacau.
Este cert ca restul Regionalei CF Iasi a respectat greva, ca si mare
parte din «regionala rosie», asa cum este numita Regionala Galati.
Practic, desi seful regionalei a intervenit personal pentru ca
Intercity sa circule, alte trenuri au fost oprite pe traseu. Chiar daca
seful regionalei a dat telefon si a cerut ca Intercity sa nu fie retinut,
alte trenuri spre Bacau au respectat protestul. Drept urmare, toate
garniturile care au venit din nordul Moldovei si din sudul tarii au
ajuns cu intirziere in Bacau. (Gabriela PASCU)
Ceferistii se gindesc la greva generala
Liderii sindicatelor din Caile Ferate au anuntat ieri dupa-amiaza
rezultatele miscarii de protest de ieri dimineata. La greva de
avertisment au participat 53% dintre sindicalisti. Suparate de
atitudinea unora dintre angajatii de la Miscare – Comercial, care au
dat drumul trenurilor de calatori, celelalte sindicate nu-i vor mai
sustine in apararea drepturilor lor, considerindu-se ca sint de
acord
cu disponibilizarile. Sindicalistii bacauani sint solidari cu colegii din
tara si vor intra in greva generala – miscare preconizata pentru
saptamina viitoare -, daca negocierile cu patronatul din aceste zile
dau gres. (Gabriela PASCU)

Comentarii