Parinti doar cu numele

sâmbătă, 02 martie 2002, 00:00
3 MIN
 Parinti doar cu numele

Parintii fetitei de numai 10 luni, arsa de vie in noaptea de simbata spre duminica, in satul Ringhilesti Deal, comuna Santa Mare, risca sa fie decazuti din drepturile parintesti. De loc din Damideni (Romanesti), Laura Andrei traia in concubinaj cu un barbat din Ringhilesti Deal, iar in urma acestei relatii au aparut 7 copii. Simbata seara, femeia a plecat la o circiuma din sat dupa care a mers in vizita la o cunostinta, iar in acest rastimp, Geta, fetita de numai 10 luni, a ars de vie in casa, din cauza unei sobe cu plita incompleta. Tragedia petrecuta in sat a pus in alerta autoritatile locale, care considerau familia Andrei un caz social deosebit. Casa in care lociau cei 9 membri ai familiei era de fapt un bordei cu o singura camera, suprafata locuibila fiind de maxim 15 metri patrati. Cu o inaltime de aproximativ doi metri, bordeiul era de nelocuit, pentru ca un om cu o statura de 1,80 metri nu putea sta in picioare. Luni, imediat dupa ce autoritatile au fost anuntate, la Ringhilesti Deal au ajuns si reprezentantii Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copiilor care au dispus institutionalizarea copiilor intr-un centru de plasament. Ceilalti sase copii ramasi in viata, cinci fete si un baiat aveau inscrise pe chipuri urmele adinci ale suferintelor indurate. Din cauza unei alimentatii proaste, copiii erau subnutriti si subdezolvati. Internati pentru doua zile in Centrul de primire a copiilor in regim de urgenta, din subordinea DJPDC, cei sase au fost transferati in cursul zilei de miercuri la Centrul de plasament Trusesti, unde vor sta impreuna. "Comparativ cu ceilalti copii de virsta lor, cei sase copii ai familiei Andrei erau subdezoltati si plini de paraziti. Am fi vrut ca ei sa fie preluati de un asistent maternal, dar, cum ei nu au vrut sa se desparta, nu am gasit personal calificat care sa-i preia pe toti. Am ales Centrul de plasament de la Trusesti pentru ca este singura unitate in care pot fi institutionalizati mai multi copii care provin din aceeasi familie", a declarat ieri Felicia Mihai, directorul general al DJPDC Botosani.
Dupa internare, copiii vor fi tinuti in carantina si vor fi examinati medical pentru a se vedea daca nu sufera de anumite afectiuni, iar apoi vor intra intr-un program de recuperare. Cazul lor a fost discutat joi in sedinta Comisiei Judetene de Aparare a Drepturilor Copiilor, care a oficializat institutionalizarea copiilor, cazul fiind urmarit indeaproape. Conducerile institutiilor implicate in activitatea de asistenta si reintregrare sociala a copiilor defavorizati au propus reprezentantilor IJP continuarea anchetei pentru clarificarea celor petrecute in noaptea de simbata spre duminica. "Daca Politia va stabili ca parintii pot fi acuzati de ucidere din culpa, DJPDC va propune Comisiei judetene de aparare a drepturilor copilului declansarea procedurilor de decadere din drepturile parintesti. Acest lucru va fi facut numai prin intermediul unei instante judecatoresti si numai daca va exista o culpa din partea parintilor", a mai spus Felicia Mihai. Initial, Politia ii acuzase pe parintii copiiilor de lispa de supraveghere, dar, dupa ce s-a descoperit ca de fapt incendiul a izbucnit de la o soba cu plita, care nu avea toate componentele, anchetatorii au inceput sa analizeze cazul prin prisma uciderii din culpa. (Sebastian GHEORGHIU)

Comentarii