Sanctionati de partid

vineri, 04 ianuarie 2002, 00:00
2 MIN
 Sanctionati de partid

Doi consilieri judeteni ai Partidului Democrat au fost sanctionati de catre conducerea filialei pentru ca nu au votat impotriva bugetului judetean pe 2002. In sedinta de pe 19 decembrie a Consiliului Judetean, cind s-a supus dezbaterii bugetul pe anul in curs, din grupul celor patru consilieri PD din CJ, doar doi, Dan Popovici si Mihai Jitarasu au votat "contra". Cu toate ca intr-o intrunire anterioara de partid reprezentantii PD din CJ hotarisera de comun acord sa nu aprobe bugetul judetului, Gheorghe Groza a votat "pentru", in timp ce Gabriel Petrovici nici nu a mai fost prezent la sedinta in momentul discutarii bugetului. Analizind cele intimplate ambii consilieri au fost sanctionati cu avertisment de catre Biroul Permanent Judetean al PD, la a doua abatere presedintele filialei fiind abilitat sa ia decizia de retragere a mandatului de vicepresedinti pentru cei doi. "Ei nu au fost sanctionati strict pentru ca nu au votat impotriva ci pentru ca nu au respectat ceea ce se hotarise anterior. Prezenta in orice partid inseamna sa te supui unor reguli si nu eu am fost cel care am hotarit cum sa voteze ei", explica Radu Dragus, presedintele PD Botosani.
Ambii vicepresedinti ai PD, penalizati de partid si membri ai forului care a dictat avertismentul, s-au abtinut in momentul votarii si au acceptat sanctiunea primita. "Este o problema de partid si daca asa s-a hotarit nu am ce sa comentez. Practic, eu am comis o abatere prin faptul ca nu am venit cind s-a votat bugetul. Am lipsit insa din motive obiective, fiind retinut la serviciu de treburi importante", afirma Gabriel Petrovici. Gheorghe Groza, celalalt vicepresedinte sanctionat, a afirmat imediat dupa terminarea sedintei CJ in care s-a votat bugetul ca a fost nevoit sa il aprobe deoarece facuse acest lucru in Delegatia Permanenta a CJ si nu a putut ca in plenul Consiliului Judetean sa voteze impotriva a tot ceea ce el aprobase cu citeva zile inainte. Si in cazul bugetului municipiului Botosani consilierii locali ai PD au decis in prealabil sa voteze contra, de aceasta data toti reprezentantii PD din CL respectind insa hotarirea luata. (Sergiu BALASCAU)

Comentarii