Cianura a intirziat la intilnirea cu brailenii

vineri, 25 februarie 2000, 00:00
5 MIN
 Cianura a intirziat la intilnirea cu brailenii

Ieri dupa-amiaza, in jurul orei 13.00, pe teritoriul judetului Braila concentratia de cianura din apa Dunarii inca nu depasise limita admisa, de 0,01 mg/l. Primele semne ale poluarii au trecut insa pe la Giurgeni inca din noaptea de miercuri spre joi. Ziua, la ora 12.45, laboratorul mobil instalat acolo a depistat o valoare a cianurii din apa de 0,008 mg/l. Dar, contrar celor anuntate in prealabil, sirenele de alarma au dat semnalul de dezastru doar in citeva localitati din judet. Primarul Anton Lungu a decis ca in municipiul Braila alarma sa fie data cind unda va fi dat primele semne pe la Gropeni, ca sa nu se sperie populatia prea degraba.
In fapt, s-a dovedit ca masurile de urmarire a fenomenului nu s-au derulat chiar asa cum au anuntat autoritatile. De exemplu, s-a spus ca de luni va fi instalat un laborator mobil la Giurgeni, de catre Sistemul de Gospodarire a Apelor si unul la Gropeni de catre Directia de Sanatate Publica. Mai apoi am aflat ca SGA si-a instalat abia miercuri laboratorul la Giurgeni si ca tot SGA va avea o echipa si la Gropeni, DSP fiind astfel eliminata din schema.
Ieri, la ora prinzului, la Gropeni se aflau intr-adevar doi reprezentanti ai SGA care insa nu prea aveau ce face. Cind reporterii nostri au ajuns acolo, li s-a spus ca de fapt exista un singur laborator mobil, pus la dispozitie de Directia de Gospodarire a Apelor Buzau, care se afla la Giurgeni. Urma ca, dupa ce au semnalat intrarea poluarii in judet, cei de la Giurgeni sa-si stringa laboratorul si sa-l aduca la Gropeni, unde urma sa ramina punctul de monitorizare al SGA pina la incetarea crizei.
Asadar, ieri, in jurul orei 13, seful laboratorului SGA Braila, Marioara Marandel, impreuna cu inginerul chimist Violeta Bigea, ii asteptau la statia de captare a apei din Gropeni pe colegii lor de la Giurgeni, chimistul Mihai Balanescu si chimistul Costin Dumitru. Acestia urmau sa soseasca cu o trusa portabila tip "Drell", cu care sa se faca masuratorile apei pentru determinarea concentratiei de cianura. Mai era asteptata, de asemenea, o salupa cu care sa se recolteze probele de apa de la mijlocul fluviului. Sefa echipei, Marioara Marandel, ne-a declarat ca va ramine acolo, impreuna cu cei trei colegi ai sai, pina se va considera ca unda de poluare a trecut de judetul Braila. Ni s-a mai spus ca se vor lua probe din trei in trei ore si ca obtinerea rezultatului dureaza in jur de doua ore. "Determinarea concentratiei de cianura dureaza doua ore, fiindca se respecta procedura de prelevare a probelor conform STAS-ului, si acestea sint posibilitatile trusei pe care o avem la dispozitie", ne-a spus Marioara Marandel. Misiunea laboratorului mobil de la Gropeni este aceea de a monitoriza trecerea undei de poluare pe teritoriul judetului nostru. De acolo se vor trimite probe de apa si la Institutul de Cercetare si Dezvoltare a Mediului Bucuresti.
"Aptercol" este pe baricade
"Aptercol" s-a dovedit, pina la urma, a fi singura institutie care ne-a ferit permanent de pericolul undei de cianura. In bulibaseala aproape generala, regia a fost la post tot timpul, nebazindu-se doar pe informatiile furnizate – sau care ar fi trebuit sa fie furnizate – de celelalte institutii implicate. Astfel, laboratorul "Aptercol", amplasat pe malul Dunarii in zona chesonului de apa din dreptul combinatului, putin in amonte de gura de captare a apei, a luat in permanenta probe direct din fluviu. "Laboratorul ar depista orice cantitate de cianura inainte ca unda de poluare sa ajunga in dreptul zonei de captare. Chiar si daca nu ne-ar anunta nimeni de pericol, sintem in masura sa sistam captarea apei la timp. Se efectueaza doua tipuri de analize pe probe prelevate direct din Dunare: cu aparat si cu testere. Oricind ne putem da seama de cea mai infima cantitate de cianura din apa", ne declara, ieri, Neculai Tarau, directorul Diviziei Apa-Canal din cadrul "Aptercol". Pina la ora 14.30, "Aptercol" nu fusese anuntata ca unda de cianura ar fi ajuns la intrarea in judet.
DSP recolteaza probe de apa din patru in patru ore
Astazi, Directia de Sanatate Publica Braila va recolta probe de apa din Dunare din patru in patru ore. Dupa cum am aflat de la dr. Delia Risnoveanu, in atributiile DSP se afla monitorizarea apelor potabile de pe raza judetului, inclusiv a fintinilor invecinate cu fluviul purtator de cianura.
"De miine incepem monitorizarea apelor Dunarii si se vor efectua recoltari din patru in patru ore din zona garii fluviale, incepind cu ora 9", am aflat ieri de la dr. Delia Risnoveanu, care a mai adaugat ca salupa DSP se va afla la locul indicat de la primele ore ale diminetii.
Potrivit sursei citate, pina in prezent probele de apa din judet au fost luate de Regia Apelor Romane, care a transmis Directiei de Sanatate Publica rezultatul analizelor, in sarcinile DSP raminind in continuare si recoltarea probelor din fintini.
Incepe seceta
Dupa toate probabilitatile, astazi este prima zi in care se pun in aplicare restrictiile la furnizarea apei potabile, unda de cianura incepind de azi-noapte sa tranziteze zona municipiului. Primele semne ale sosirii undei de poluare la "poarta" judetului au aparut ieri, in jurul prinzului, cind la Giurgeni se inregistrau concentratii de cianura de 0,003 mg/l pe malul drept, respectiv 0,008 mg/l pe firul de apa si malul sting, adica sub limita maxima admisibila. Reamintim ca programul de furnizare a apei potabile este 6.00-7.00 si 19.00-20.00 si ca apa nu va urca la blocuri, decit pina la maxim etajul 1. Cei care ramin fara rezerve se pot aproviziona, in intervalul respectiv, de la centralele si punctele termice sau cismelele stradale.
"Soroli-Cola" e pregatita sa scoata pe piata si apa plata
"Soroli-Cola" a scos pe piata, zilele acestea, apa carbogazoasa, pentru ca brailenii sa nu ramina fara provizii in zilele in care unda de cianura va tranzita municipiul. "La solicitarea Primariei, am trimis masini cu navete de apa carbogazoasa in toate pietele Brailei, inca de miercuri", ne-a declarat, ieri, Gheorghe Caruz, directorul firmei.
O sticla de 1,5 litri de apa carbogazoasa costa 3300 lei, iar una de 0,5 l – 2100 lei. "«Criza cianurii» nu ne afecteaza deoarece ne-am facut stocuri de apa. Avem, in rezerve, 100.000 hectolitri apa de izvor din Vrancea, cantitate care ne ajunge pentru aproape o luna. Nici productia de sucuri naturale nu va fi afectata. Ne-am pregatit din timp si putem sa aprovizionam cu apa si alte unitati care nu si-au putut face stocuri. Putem scoate pe piata, la nevoie, si apa plata; avem o statie de tratare cu schimb cationic, din Germania", a precizat sursa citata.
Gheorghe Caruz a mentionat ca nici activitatea de zootehnie a firmei "Caruz Braila Export-Import" nu este afectata, aprovizionarea cu apa facindu-se din puturi forate. (Florentin COMAN, Mircea DOAGA, Tudorita TARNITA)

Comentarii