Firme care opereaza in Zona Libera Dubai si-ar putea muta activitatea in Zona Libera Braila

miercuri, 20 decembrie 2000, 00:00
1 MIN
 Firme care opereaza in Zona Libera Dubai si-ar putea muta activitatea in Zona Libera Braila

Gene E. Powel, directorul "Jebel Ali Free Zone International" din Dubai, Emiratele Arabe Unite, a vizitat luni RA "Zona Libera" Braila, unde a avut o intrevedere cu conducerea regiei.
Dupa cum a precizat directorul general Ionel Mihalache, discutiile s-au axat pe gasirea unor posibilitati de colaborare pe tarim economic intre "Zona Libera" Braila si cea din Dubai.
S-a convenit astfel ca, o parte din cel peste 1.800 de firme ce opereaza in "Jebel Ali" si care au interes pentru piata europeana, si-ar putea muta activitatea pe una din Zonele Libere din Romania.
"S-ar scurta distanta foarte mult, iar preturile de transport ar scadea proportional, in conditiile in care cheltuielile cu forta de munca si preturile de zona practicate la noi sint similare cu cele din Dubai", a subliniat Mihalache.
Directorul regiei a adaugat ca o noua intilnire cu Gene E.Powel este programata pentru ziua de vineri, dupa ce omul de afaceri american va vizita Zonele Libere din Constanta, Giurgiu si Arad.
"Daca prima noastra discutie a fost una mai mult protocolara, sper ca vineri sa putem creiona un program viabil de colaborare, respectiv de atragere de investitii in Zona Libera Braila", a mai spus Ionel Mihalache. (Mircea CIUCASU)

Comentarii