Inca 6,5 milioane de lei la bugetul local

marți, 14 aprilie 1998, 23:00
2 MIN
 Inca 6,5 milioane de lei la bugetul local

In saptamina 6-12 aprilie 1998, activitatea inspectorilor comerciali ai Consiliului Judetean s-a materializat in verificarea a 85 agenti economici din localitatile Faurei, Maxineni si Gropeni. Au fost constatate 41 contraventii pentru care s-au aplicat amenzi in suma de 6,5 milioane lei si s-au retras de la vinzare marfuri alimentare cu termenul de valabilitate depasit a caror valoare depaseste suma de 200.000 lei.
Principalele deficiente constatate au fost: neintocmirea documentelor de provenienta a marfurilor intrate in unitatile comerciale; depasirea obiectului de activitate pentru care au fost autorizati, neafisarea preturilor la unele produse, conditii igienico-sanitare necorespunzatoare, personal necalificat, fara echipament adecvat si fara carnet de sanatate in unitatile alimentare si de alimentatie publica.
In orasul Faurei au fost verificati 30 agenti economici dintre care 12 au fost sanctionati cu amenzi in suma de 3,6 milioane lei. Printre acestia se numara: SC "Procent Serv", "Clabucet", "Nicangi Tred", "Baronet", "Multicom Excelent", "Fugison", "Malmo Impex", "Geraso Impex" si "Black-Top Trade" – ultima cu profil cafe-bar, sanctionata cu amenda de doua milioane de lei pentru functionarea fara indeplinirea conditiilor legale si conditii igienico-sanitare care au impus luarea masurii de inchidere a unitatii pina la executarea lucrarilor de igienizare.
In comuna Maxineni, agentii economici verificati au fost sanctionati cu amenzi in valoare de 1,45 milioane lei, regasindu-se printre altii: SC "Ambcart", "Stenar", "Patric", "Tomato", "Leo-Lucia", "Lido Com", "Vaneli", precum si unitatile comerciale apartinind de "Consum Coop" Maxineni si Corbu Nou.
In comuna Gropeni, 7 agenti economici au fost sanctionati cu amenzi totale de 800.000 lei, printre care unitatile "Consum Coop", SC "Dumbrava", "Tentant", "Picolo", "Arcom" si "Diraro Impex" SRL, sanctionata cu amenda de 400.000 lei pentru neintocmirea documentelor de intrare a marfurilor in unitatea comerciala, nedepunerea documentatiei de clasificare a unitatii de alimentatie publica, lipsa autorizatiilor de functionare si conditiilor igienico-sanitare necorespunzatoare.
Actiunea de control comercial s-a efectuat la cererea primarilor din localitatile respective care au printre altele si atributiuni in acest domeniu.
De la inceputul anului, inspectorii Corpului de Control Comercial al CJ Braila au verificat peste 600 agenti economici, au constatat 249 contraventii pentru care au aplicat amenzi in suma de 41,4 milioane lei si au retras de la vinzare marfuri alimentare cu termenul de valabilitate expirat a caror valoare depaseste suma de un milion de lei. (Mircea CIUCASU)

Comentarii