Condamnare redusa pentru un iesean care a mituit un politist

duminică, 20 februarie 2011, 22:39
1 MIN
 Condamnare redusa pentru un iesean care a mituit un politist

Un iesean acuzat ca a incercat sa-i dea mita unui politist a scapat de o parte din pedeapsa. Judecatorii de la Curtea de Apel au admis la sfirsitul saptaminii trecute apelul formulat de Dumitru Alexandrescu (25 de ani) si au dispus micsorarea pedepsei, de la trei la doi ani de inchisoare cu suspendare. Alexandrescu a fost acuzat ca a vrut sa-i dea 1.800 de lei mita unui agent de politie, pentru a scapa de un dosar penal.

Procurorii au spus ca, in urma cu aproximativ un an, Alexandrescu a fost oprit de un echipaj al Postului de Politie Mogosesti. Tinarul conducea un autoturism Volkswagen Golf 3 cu numere provizorii de inmatriculare, iar, in urma verificarilor, politistii au constatat ca tinarul nu avea permis de conducere si, pentru ca mirosea a alcool, agentii l-au testat, rezultatul fiind de 0,56 miligrame pe litru alcool pur in aerul expirat.

Anchetatorii au precizat ca, in timp ce politistii verificau datele tinarului, acesta i-a propus unuia dintre agenti sa-l lase sa plece, promitindu-i 1.800 de lei ca sa nu ii faca dosar penal. Ulterior, vazind ca tinarul insista sa-i ofere bani, agentul a facut un denunt impotriva acestuia, iar Alexandrescu a fost prins in flagrant delict.

Comentarii