Furat de 10 kg de aur

Nimeni din Grajduri nu-i acorda prea multa atentie batrinului Iorgu Stanescu, care, neavind altceva de facut, se plimba mereu pe ulite. Mai sta la o vorba cu cine are chef de povesti, mai capata o tigara…" Ce sa fac? Sint sarac lipit! Asta-i viata!", spune batrinul Iorgu, parca impacat cu ideea ca a ajuns sa traiasca in saracie si mizerie, dupa ce in tinerete a fost unul dintre cei mai bogati si puternici tigani din tara. Batrinul nu pare sa aiba regrete sau sa sufere atunci cind isi aminteste de trecut.
"Prima casa de la Grajduri a fost a mea"
Dintr-o rasuflare povesteste cum a ramas fara zece kilograme de aur, din mostenirea de la stramosi. "In ’43 ne-a dus pe toti la Bug, in Transnistria. Eu mi-am luat si ceva aur cu mine si, in drum spre Bug, nemtii mi-au luat tot. 10 kilograme de aur….", repeta batrinul numarul, dind nervos din miini si cu voce tremurata. Vede ca ma uit la ghiului stralucitor de pe deget. "E din tinichea. Sa nu zic ca n-am si eu o podoaba", spune putin rusinat batrinul. La fel de calm povesteste ororile de la Bug de parca nu i s-ar fi intimplat lui, ci altcuiva. "Mi-au omorit sotia, iar eu am fost lovit cu un pat de arma, si de atunci am ramas cu mina paralizata. Dar nu m-am lasat. Ca un bulibasa adevarat ce eram, mi-am adus tiganii inapoi in tara. Si i-am condus mai multi ani. Eram un barbat puternic… Toti ascultau de mine. Eu am ales in ’63 sa ne asezam la Grajduri. Asa era porunca stapinirii de atunci, sa ne asezam undeva. Si am ales Grajdurile, fiindca mi-a placut locul. Am muncit, am facut cazane si mi-am construit prima casa de-aici", povesteste, mindru si putin nostalgic, batrinul Iorgu.
"Ce stiti voi….Traiti in palate si nu va pasa de nimic!"
Citiva puradei din jurul nostru isi dau coate si zimbesc. Cunosc povestea batrinului pe de rost. "Ce stiti voi….Traiti in palate si nu va pasa de nimic! Si eu ar fi trebuit sa traiesc intr-un palat. Dar cu ce sa-l ridic daca mi-au luat tot aurul? Si-apoi, m-a lovit boala si n-am mai putut fi nici bulibasa". Tiganii din Grajduri nu-si mai amintesc exact de cind nu mai este Iorgu bulibasa. "Parca prin ’67 sau ’65 l-au schimbat. Era tare bolnav din cauza miinii, si nu mai putea umbla pentru noi sa vada unde ne putem vinde cazanele. Pe baiatul lui nu l-au pus bulibasa fiindca era si el bolnav cu plaminii, si nici nu avea aur", isi aminteste Salcioara Stanescu. Toata discutia se desfasoara in fata portii unui palat din Grajduri, pe care Iorgu Stanescu pare ca nici nu-l observa: "Nu ma intereseaza palatele lor. Tot ce vreau e sa-mi vina banii de la Bug. Mi-au trimis hirtie ca primesc 15 milioane de lei despagubiri de la nemti pentru suferinta pe care am indurat-o la Bug. Dar banii n-au venit inca".
Geamuri astupate cu ziare
Iorgu Stanescu ne roaga sa mergem acasa la el sa ne arate hirtia. Ne roaga, daca stim sa citim, sa-i spunem daca nu-i scrisa data la care trebuie sa soseasca banii. Scoate cu miinile tremurind hirtia, pe care scrie intr-adevar ca trebuie sa primeasca 15 milioane despagubiri de la Guvernul german. Ne-am uitat pe ea si ii dam vestea prosta: nu scrie nici o data. Casuta lui e in partea saraca a Grajdurilor, ascunsa undeva in spatele palatelor. Usa e legata cu o sfoara ca sa nu cada din titini, tencuiala din cele doua camere e cazuta de pe pereti, iar in sparturile geamurilor sint puse ziare. Ne asezam pe singurul pat din casa. Pe celalalt l-a pus pe foc iarna trecuta, ca sa nu moara de frig.
"Pina vin banii de la nemti, traiesc din ghicitul femeii"
"Daca vin banii, imi iau si eu ceva de mincare si lemne de foc pentru iarna viitoare. Sa nu mai tremur de frig. Pina vin banii mai maninc din ce capata femeia mea din ghicit. O piine, o mamaliga… Daca n-am murit pin-acum, n-o sa mai mor nici pina vin banii astia". O vecina dintr-un palat, care a intrat curioasa in casa sa vada cine a venit la Iorgu, ne asigura insa ca batrinul e pe miini bune. "Las’ ca nu moare de foame. Ii mai dam si noi o strachina cu mincare de pomana. Dar mai mult nu-l putem ajuta, ca avem si noi copii, familie. Asta-i viata! A fost cine a fost, si acuma nu mai este", spune repede vecina.
"Nu vreau sa mor flamind"
Iorgu ii arunca o privire sticloasa, apoi aproba dind din cap: "Asta-i viata…". Il intreb ce-ar fi facut daca nu i-ar fi fost luat aurul, care acum ar fi valorat peste trei miliarde de lei, in conditiile in care gramul de aur valoreaza pe putin 350.000 lei. "Imi faceam si eu palat si traiam ca un boier. Dar, acum, toata speranta mea e in banii de la nemti. Nu vreau sa mor flamind", spune cu tristete batrinul care, inainte de plecare, imi mai cere o tigara si ma-ntreaba daca nu vrea sa-mi ghiceasca tiganca lui. "Sa facem si noi bani de-o piine…". (Simona RELEA)