Judecatorii ieseni si-au ingenunchiat ministerul la Bacau

miercuri, 26 iunie 2002, 23:00
2 MIN
 Judecatorii ieseni si-au ingenunchiat ministerul la Bacau

Trei sferturi din corpul judecatorilor ieseni si-au invins ministerul in ceea ce priveste acordarea sporului de toxicitate. Curtea de Apel Bacau a dat cistig de cauza magistratilor care nu s-au sfiit sa-si tirasca propriul minister prin salile de judecata pentru a obtine un drept al lor. "Lucram in conditii toxice. Multi colegi au facut si fac alergii la praf si ciupercile din dosare. Eu am fost pe punctul de a face soc anafilactic. Mi s-a umflat gitul, capul, si nu puteam respira. Procesul impotriva ministerului a fost declansat pentru a obtine sporul de toxicitate care nu s-a acordat in perioada decembrie 2000 – aprilie 2001", a spus judecatoarea Nicoleta Lazar.
Revolta judecatorilor a inceput in primavara anului trecut, cind ministerul le-a taiat sporul de toxicitate, care reprezenta 15% din salariu. Intr-o prima faza, trei sferturi din corpul judecatorilor care activeaza la instantele din judetul Iasi au dat in judecata Ministerul Justitiei cerind plata sporului de 15%. Procesul s-a judecat la Bacau, Curtea de Apel de aici dind cistig de cauza magistratilor ieseni. Cind au vazut ca se pot obtine banii inapoi, restul judecatorilor care au ramas fara sporul de toxicitate au repetat actiunea colegilor cistigatori, formind practic un al doilea lot. Numai ca, de aceasta data, Curtea Suprema de Justitie a respins cererea lor de a fi judecati de orice alta instanta din tara. "Acesti judecatori vor fi judecati de colegii lor. Mi se pare ciudat raspunsul Curtii Supreme de Justitie, care a considerat ca judecarea intre colegi nu este un motiv suficient de stramutare", a comentat un judecator din "valul" doi, care va astepta finalul procesului la Iasi. (A.PLECAN)

Comentarii