Refacerea conductelor de incalzire dintr-un bloc costa 15 milioane de familie

miercuri, 13 iulie 2005, 23:00
1 MIN
 Refacerea conductelor de incalzire dintr-un bloc costa 15 milioane de familie

Aproape 1.500 de asociatii vor primi somatii de la CET pentru a-si repara subsolurile. „Am trimis deja devizele-oferta la 426 de asociatii administrate de Termo-Service si la inca 992 de asociatii, administrate de persoane fizice”, a declarat Ovidiu Mihaiuc, purtatorul de cuvint al CET. Prin aceste somatii, asociatiile sint informate cu privire la lucrarile de reparatie necesare la subsolurile blocurilor. Totodata, li se prezinta si o oferta financiara. „Pentru o reparatie clasica, ce include atit schimbarea conductelor de la subsol, cit si a celor interne, valoarea medie a unei lucrari este de 15 milioane lei/apartament”, a spus Mihaiuc. Acesta a spus ca asociatiile nu sint obligate sa faca aceste lucrari cu CET. „Pot apela la orice firma de specialitate care efectueaza astfel de lucrari”, a subliniat purtatorul de cuvint al CET. Acesta a mai spus ca reparatiile la subsoluri sint absolut necesare si trebuie facute pina la data de 15 octombrie, cind CET face primele probe la calorifere. „Daca asociatiile nu vor face aceste reparatii vor suporta costurile pierderilor”, a completat Mihaiuc. (M.Z.)

Comentarii