Satul orfanilor

„Mamica, vreau si eu blugi”. Raspunsul e scurt si categoric: „Acum nu avem bani. Tie iti iau data viitoare”. Inconjurata de patru copii, fiecare incercind sa o convinga sa-i cumpere si lui ceva, „mamica” refuza ferm „cererile” micutilor. „Mamica” e doar o mina de om – are cel mult un metru saizeci si maxim cincizeci de kilograme – care, la cei 17 ani ai ei, se comporta ca un adevarat cap al familiei. Asta chiar daca nu este de fapt mama copiilor pe care ii ingrijeste, ci doar sora celor patru frati ai ei mai mici. Nu a avut insa de ales. Cati Tiba avea doar 15 ani cind mama sa a plecat in Italia la munca. Sa aduca bani acasa. Tatal murise mai de mult si, fiind cea mai mare din casa, copila a devenit peste noapte „mamica” celor patru frati mai mici: trei baieti si o fata. A renuntat chiar si la scoala pentru asta. „Ce puteam face?”, spune simplu Cati. „Asta este viata”, comenteaza situatia cu aceeasi simplitate oamenii din Butea, comuna in care copiii crescuti de frati sau bunici nu reprezinta ceva iesit din comun. Nici nu e de mirare: comuna Butea e primul loc in judet la numarul de familii ?n care ambii parinti sint plecati la munca ?n strainatate. 115 copii proveniti din 73 de familii unde atit mama, cit si tata au plecat la munca in Italia sau Spania sint crescuti de bunici sau de rude. Insa copiii din Butea, „satul orfanilor”, au invatat repede sa-si inghita lacrimile de dorul parintilor. Chiar si cei mai mici, care abia deslusesc abecedarul, stiu ca absenta parintilor este pretul pe care trebuie sa-l plateasca pentru hainutele pe care le poarta, pentru mincarea de zi cu zi si, de ce nu, pentru speranta ca intr-o zi vor locui si ei intr-o casa cit un castel. Asa cum se intimpla cu copiii parintilor care au plecat la munca in strainatate cu mai multi ani in urma. Scoala nu mai incape deloc in aceste calcule simple.
Sora mai mare e „mamica”
Andrei are sapte ani si e in clasa I. E cel mai mic dintre fratii Tiba si ne priveste cu ochi speriati. „Ti-e dor de mama?”. Intrebarea pare sa-l sperie si mai tare. Pleaca ochii si se agata de mina lui Cati, sora mai mare, care ii tine loc de mama de doi ani de zile. Baietelul nu raspunde la intrebare. Poate din cauza timiditatii. Sau poate pentru ca nici nu-si mai aminteste chipul mamei. E ingrijit, imbracat cu haine frumoase, moderne si curate la fel ca ceilalti trei frati mai mari de care are grija Cati: Magdalena, de 8 ani (clasa a II-a), Iacob de 11 ani (clasa a IV-a) si Iosif de 15 ani (clasa a VII-a). „Iosif e mai sensibil, chiar daca e cel mai mare. Daca il supara ceva, uneori ii dau si lacrimile. De aceea incerc sa fiu mai atenta cu Iosif, mai ales atunci cind il cert”, spune Cati, care ca o adevarata mama isi cunoaste „copiii”. „Mi-a fost foarte greu sa-i dezobisnuiesc sa-mi spuna „mamica”. La inceput, dupa ce a plecat mama, asa imi spuneau. Am reusit insa in timp sa-i invat sa-mi spuna Cati. Totusi, nu sint mama lor”, marturiseste Cati. Care insa, pentru a-si creste fratii, a renuntat in urma cu doi ani sa mai urmeze cursurile scolii din comuna. „Nu ma puteam descurca altfel. Am de spalat, de facut mincare, de ingrijit casa, sa-i ajut la teme. Cind sa mai ajung si la scoala?”, spune cu o unda de regret Cati.
Si-au reparat casa cu banii din Italia
Isi aminteste insa zimbind cit de greu i-a fost la inceput, pina a invatat sa conduca gospodaria si sa dramaluiasca banii trimisi de mama acasa. „Acum stiu ce am de facut. Cind primesc banii in fiecare luna, ma duc mai intii si fac aprovizionarea. Iau un bax de pulpe si tot felul de alimente ca sa umplu frigiderul si camara. Cu ce ramine le mai cumpar fratilor ce le trebuie de imbracat sau incaltat. La inceput, cind mergeam cu ei la cumparaturi, ma mai pacaleau si ma convingeau sa le iau tot felul de lucruri. Din cauza asta, de citeva ori am ramas fara bani in casa pentru citeva zile. Acum stiu insa cum sa impart banii si le spun foarte ferm «nu», atunci cind trebuie”. Tot zimbind, Cati ne povesteste cu mindrie de realizarile familiei, dupa plecarea mamei in strainatate: si-au platit datoriile, si-au reparat casa, si-au facut fintina. N-au inca vila ca cei care au plecat de aproape zece ani in strainatate, dar este tot timpul din lume si pentru asta. „Poate o sa plec si eu la mama sa muncesc. Dupa ce mai cresc copiii. Acum doar eu pot avea grija de ei”, mai spune Cati. Care momentan nu are nici un iubit. Nu are timp, fiind ocupata cu lucruri serioase, asa cum si trebuie sa fie un cap de familie. Si nici nu are de gind sa se marite prea repede si sa-si intemeieze propria familie. „Probabil ma voi marita tirziu. Si tot tirziu voi face si copii. Nu o sa-mi trebuiasca prea repede copiii mei”, ne asigura Cati.
Primul obiect cumparat este telefonul mobil
Motoscutere, mobile care fac fotografii, calculatoare, haine de firma si vile ca niste castele. Asa arata prezentul sau viitorul pentru copiii din Butea ai caror parinti pleaca la munca in strainatate. Fratii Danca insa, Catalin (12 ani) si Marius (13 ani), sint abia la inceput de drum. Parintii lor au plecat de nici un an in Italia si nu se pot lauda decit cu un telefon mobil, un casetofon, dulciuri si o bicicleta. Au ramas in grija bunicii si nu isi doresc sa plece la parintii lor in Italia. „Mai bine sa stringa mama si cu tata bani si sa ne construim si noi o vila aici”, spune sigur pe el Marius. Catalin adauga insa cu timiditate: „Mie mi-e dor de mama. E bine si la bunica, dar nu-i mama. Dar, daca altfel nu s-a putut… Vorbim o data la doua zile la mobil, dar tot imi este dor de ea”, se destainuie Catalin. De altfel, mobilul reprezinta principalul mod de a tine legatura si de a comunica cu parintii. Toti copiii ai caror parinti sint plecati in strainatate au telefoane mobile si cel putin o data la doua zile sint sunati din Italia. „Sinteti bine? Totul e in regula? Mama va pupa si va stringe-n brate, puisori!”. Copiii din Butea au invatat sa-si inghita lacrimile si sa-si mai aline dorul de mama cu doar citeva cuvinte spuse la telefon. „Sint mari de acum si inteleg lucrurile. Ar fi si rusine sa mai plinga dupa mama. Fac si treaba prin curte, isi fac si de mincare daca trebuie. Ochiuri cu cartofi prajiti. Mai fac si pozne. Mai sparg geamuri cu mingea. Nu-i cert tare, dar le aduc aminte ca totusi sint mari si ar trebui sa fie mai atenti”, ne explica Tereza Soican, bunica baietilor.
„Nu mai invata bine”
Lipsa parintilor se simte si in alta parte: la scoala. Chiar daca copiii din aceste familii, catolice, nu chiulesc si nu bat maidanele satului, angajatii scolii recunosc ca acolo unde copiii nu mai sint supravegheati de parinti se simt diferente. „Nu mai invata atit de bine pentru ca nu mai are cine sa-i impinga de la spate si cine sa-i verifice. Din fericire insa nu avem inca probleme cu absenteismul. Doar uneori, fratii mai mari care au grija de cei mai mici mai lipsesc pentru ca nu au timp si pentru casa, si pentru scoala. Am incercat sa o convingem si pe Cati Tiba sa termine scoala, dar ne-a explicat ca pur si simplu nu are timp” a spus Tereza Damatar, secretara scolii din Butea. „Sint 115 copii din 73 de familii unde ambii parinti au plecat la munca in afara. In cele mai multe cazuri e vorba de cite unul, doi copii in fiecare astfel de familie si bunicii au grija de ei. De obicei, parintii dupa ce isi fac acte isi iau si copiii cu ei in strainatate. Asta pina cind aduna bani si isi construiesc case in sat sau isi deschid o afacere aici si se intorc”, spune Ioan Damatar, viceprimarul din Butea. Din cistigurile lor, de aproximativ 1.000 – 1.500 de euro pe luna ( daca lucreaza amindoi, pina-n 3.000 de euro pe luna) parintii trimit acasa copiilor aproximativ 300 de euro pe luna pentru mincare si alte cheltuieli de intretinere.
„Cind a venit mama lor stateau toti patru lipiti de ea si nu-i mai dadeau drumul”
Mormanele de caramizi de la portile multor case arata clar ca oamenii de aici intentioneaza sa se intoarca in sat dupa ce vor aduna suficienti bani pentru o viata fara griji in Romania. Si la casa familiei Pirtac se lucreaza: tocmai au terminat de schimbat acoperisul casei si urmeaza sa termine baia: cu dus, bideu, chiuveta etc. „Chiar daca nu avem casa cu etaj, locuinta noastra arata acum mult mai bine decit atunci cind a plecat mama in urma cu trei ani. Tata a plecat si el acum aproape doi ani si speram sa ne descurcam mai bine cu banii”, ne explica Alina, capul familiei. Care, bineinteles, are doar 17 ani si poarta de grija celor trei frati mai mici: Mihai, de 16 ani, Dumitru, de 12 ani si Maria de 9 ani. Spre deosebire de Cati, Alina nu a renuntat la scoala pentru a-si ingriji fratii. „Am vrut foarte mult sa termin scoala profesionala. Acum sint in ultimul an si sper sa inchei cu bine. M-a mai ajutat o matusa, dar norocul meu a fost ca am instituit ordinea si disciplina de la bun inceput: fiecare isi spala sosetele; fiecare isi face patul dimineata; toata lumea isi spala farfuria de unde maninca si ma ajuta la curatenie si la mincare. Mihai taie gainile si ceilalti le penesc. Facem totul impreuna pentru ca altfel nu ma puteam descurca. Si bineinteles ca toata lumea isi face temele si invata lectiile pentru a doua zi”, explica Alina, cum a reusit sa „tina” familia. Fireste ca le este dor de mama. „Acum un an, cind a venit mama lor in tara, stateau toti patru lipiti de ea si nu-i mai dadeau drumul. Cine stie ce-o fi in sufletul lor de copil!”, comenteaza oftind matusa care ii mai ajuta la gospodarie. „In fiecare seara ne rugam pentru parintii nostri. Ne adunam toti fratii si impreuna ne rugam sa-i tina Dumnezeu sanatosi pe mama si pe tata si sa le dea putere. Asa parca nu mai sintem atit de departe de ei”, incheie Alina.
Doua mii de copii din judet sint crescuti prin corespondenta
O statistica a Directiei de Asistenta Sociala (DAS) Iasi arata ca peste 2.000 de copii cu virste sub 14 ani au fost lasati in grija rudelor sau vecinilor de parintii lor plecati la munca in strainatate. „Numai din mediul rural avem aproape 1.000 de copii in aceasta situatie, dar banuim ca numarul s-ar dubla daca s-ar aduna si cei din municipiul Iasi. Momentan nu avem o statistica pe municipiul Iasi in acest sens”, a spus Eliza Chirica, purtator de cuvint la DAS Iasi. Potrivit raportului DAS, in comunele din judet peste 260 de parinti au plecat la munca in strainatate si si-au lasat 964 de copii in grija rudelor sau vecinilor. Dintre acestia, 814 sint ?ngrijiti de rude pina la gradul IV, dar fara o masura de protectie, ?n timp ce doar 123 de copii au fost dati in plasament la asistent maternal. Din datele primite de DAS Iasi reiese ca, din 70 de comune, localitatea cu cele mai multe familii ?n care ambii parinti sint plecati la munca ?n strainatate este Butea, cu 73 de cazuri de acest fel. Din aceste familii, 115 copiii sint crescuti de bunici sau de rude. Urmeaza comunele Rachiteni, cu 44 de familii, si Mogosesti cu 24 de familii. „?n doar 27 dintre cazuri s-a impus luarea unei masuri de protectie, copiii fiind nesupravegheati si fara ingrijire. In multe cazuri insa, desi sint lasati in grjia rudelor, copiii sint bine”, adauga Eliza Chirica.
Copiii abandonati temporar pot capata sechele psihice sau sociale iremediabile
Specialistii sustin ca adolescentii reactioneaza diferit la plecarea parintilor in strainatate, spre deosebire de copiii mici. Dar, la orice virsta, separarea de parinti poate crea probleme. „Copiii pina in cinci ani lasati de parinti in grija unor rude, care sint afectuoase si intr-adevar interesate de micuti, pot prezenta in timp simptomele unei depresii”, spune dr. Ioan Arsene, medic neuropsihiatru in cadrul Policlinicii de Copii „Sf. Maria” Iasi. „Depresie care se dezvolta in faze. La plecarea parintilor, copilul plinge, se agata de ei. Apoi refuza sa manince, sa fie imbracat, ramine inactiv, parca ar fi in reactie de doliu. La multi pot aparea chiar si conduite agresive: loveste persoanele din jur sau se loveste pe el. Uneori apar oscilatii intre refuz al alimentelor si faze bulimice, cind maninca prea mult. Altii copii fac pipi in pat, iar dusul la gradinta este un lucru dificil. Copilul refuza sa mearga la gradinita. Se simte marginalizat de ceilalti care au parinti. Daca aceasta separare dureaza foarte mult, apare faza de detasare. Copilul accepta ingrijirile, iar daca reapare mama, micutul parca nu o mai recunoaste: tipa, plinge, nu mai vrea in brate. E ca un fel de pedeapsa pentru ca mama l-a abandonat”, continua dr. Arsene. Acesta a tratat chiar un baietel de un an si jumatate care, din cauza plecarii parintilor in strainatate, prezenta simptome de autism infantil. Baiatul fusese lasat de parinti la o batrina care nu ii acorda decit ingrijirile de baza. In rest, batrina croseta. „Astfel se face ca, dupa sapte luni cind s-au intors in tara, parintii au avut un soc. Lasasera un copil normal si au gasit un copil cu simptome de autism infantil. Baiatul nu mai reactiona, nu mai privea pe nimeni in ochi, se invirtea in jurul propriei axei. Pierduse cele 15-20 de cuvinte pe care le achizitionase inainte de plecarea parintilor si era complet izolat de realitate. „Era de fapt un autism indus din cauza lipsei de afectiune, a lipsei parintilor. Le-am recomandat parintilor terapie si interzicerea televizorului. Practic, copilul se izolase. Toata ziua statea in fata televizorului si traia intr-o lume virtuala. Din fericire, in urma terapiei, copilul si-a revenit foarte mult”, precizeaza dr. Arsene.
Adolescentii intra in gasti dubioase
In ceea ce priveste adolescentii, specialistii sint de parere ca in cazul acestora pericolul il reprezinta afilierea la gasti. „Sint copii aproape nesupravegheati la care, daca inainte de plecarea parintilor nu e bine formata o baza sub aspect educational, criza adolescentina se accentueaza. Acestia isi speculeaza parintii: daca tot ai plecat si m-ai lasat, macar da-mi bani. Vor fi totdeauna copii de bani gata cu probleme: au absente multe, note mici, devieri comportamentale, sint aroganti, fac parte din grupuri rau famate. Nefiind supravegheati, imediat se intovarasesc cu cine nu trebuie. Iar parintele, cind vine, gaseste alt copil. Da de un adolescent desprins de copilarie, care nu-l mai cunoaste ca mama si tata”, explica Cristina Palimaru, psiholog in cadrul Liceului „Mihai Eminescu”. Aceasta precizeaza insa ca si adolescentii mai mari traiesc uneori o adevarata drama la plecarea parintilor. „Multi se simt abandonati, inconstient sau constient au impresia ca parintilor nu le mai pasa de ei. Am consiliat adolescenti care plingeau ca niste copii de dorul parintilor. In sufletul lor se petrece o adevarata drama. Singura solutie este consilierea, terapia care sa-i ajute sa inteleaga ca nu sint ai nimanui”, adauga Cristina Palimaru. (Simona RELEA)