Tot Hirlaul e debransat de la reteaua de termoficare

joi, 23 octombrie 2003, 23:00
1 MIN
 Tot Hirlaul e debransat de la reteaua de termoficare

Pe locuitorii din Hirlau ii asteapta o iarna grea. In cele peste 1.600 de apartamente din oras nu se va mai furniza caldura in sistem centralizat. „Erau trei centrale care dadeau caldura, dar au fost inchise”, a declarat secretarul Consiliului Local (CL) Hirlau, Adrian Zamfirescu. Acesta a mai precizat ca centralele au fost inchise intrucit consumau prea mult si aveau prea putini clienti. „Din cele 1.640 de apartamente din oras, numai 300 mai erau bransate la aceste centrale, iar anual se cheltuiau peste 15 miliarde lei pentru combustibil”, a mai spus Zamfirescu. Practic, locuitorii din Hirlau vor trebui sa apeleze, in cea mai mare parte, la sobe cu lemne. „De abia acum se branseaza apartamente la reteaua de gaz metan, dar e vorba de numai citeva sute. Acestia isi pot monta centrale de apartament”, a declarat secretarul CL Hirlau. Acesta a mai spus ca a inaintat deja Guvernului un proiect de hotarire prin care sa se dea bani pentru intensificarea bransarii la gaz metan. (C.P.)

Comentarii