Refacerea pasajului din Piata Unirii a fost abandonata

duminică, 07 decembrie 2008, 19:44
2 MIN
 Refacerea pasajului din Piata Unirii a fost abandonata

Pasajul pietonal din Piata Unirii a fost uitat de municipalitate. In urma cu doi ani, la intrarile in pasaj au fost montate bannere care anuntau ca obiectivul este in atentia Primariei. De atunci si pina acum insa, bannerele se numara printre putinele "investitii" facute la pasaj.

"Pe bannere scria ca aceasta zona, inclusiv pasajul, va fi reabilitata in perioada 2006 – 2008, dar anul 2008 s-a dus, iar pasajul a ramas tot ca inainte. Pasajul a ramas la stadiul de la inaugurarea lui, acum peste 30 de ani, la care s-au adaugat canalele pluviale colmatate, gresia dislocata, mizgalelile care au umplut peretii", a mentionat ieseanul Constantin Chirica, intr-o scrisoare adresata redactiei. El a mai spus ca pasajul pietonal se inunda ori de cite ori ploua mai tare, apa din Piata Unirii ajungind de multe ori in pasaj.

"Aceasta problema a fost rezolvata. De citeva saptamini au fost puse in functiune doua camine noi de preluare a apei si situatia s-a rezolvat", a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei.

Pe de alta parte, sefii municipalitatii sustin ca pasajul va intra in reparatii anul viitor. "In aceste zile trebuie sa primim proiectul tehnic. Reabilitarea pasajului a fost inclusa in etapa a doua de reabilitare a Pietei Unirii. Pe linga pasaj, in proiect va fi prinsa si refacerea esplanadei dintre Piata Unirii si bulevardul Independentei. Vrem sa prindem lucrarile in lista de investitii de anul viitor. Depinde de ce fonduri sint la bugetul local", a explicat Dumitru Tomorug, directorul de investitii al Primariei.

Comentarii