Sedinta solemna a Camerei Deputatilor la Iasi

joi, 21 octombrie 2010, 23:23
2 MIN
 Sedinta solemna a Camerei Deputatilor la Iasi

Camera Deputatilor va organiza pe 2 noiembrie o sedinta solemna la Iasi. Evenimentul este consacrat celebrarii a 150 de ani de la infiintarea Universitatii "Alexandru Ioan Cuza".

"Se implinesc 150 de ani de la infiintarea primei institutii de invatamint superior din Romania, «Al.I. Cuza». Toate celelalte institutii de invatamint de prestigiu din Iasi se trag din «Cuza». In sedinta de marti, Camera Deputatilor a acceptat sa vina la Iasi. Plenul Camerei va prezent in Aula de la Universitate. Vom pastra o traditie. La fiecare mare aniversare a Universitatii, Parlamentul a venit la Iasi. Asa s-a intimplat si la aniversarea de 50 de ani, precum si la cea de 100 de ani, cind a venit Marea Adunare Nationala. Senatul va veni, intr-o formula restrinsa, la sfirsitul acestei luni", a declarat deputatul PDL Marius Spinu, care a adaugat ca este initiatorul ideii.

Acesta a mai spus ca multi parlamentari s-au aratat nemultumiti de costurile materiale la care va ajunge organizarea unei astfel de sedinte. "A fost o dezbatere in legatura cu cheltuielile pentru transportul si cazarea parlamentarilor. Cheltuielile pentru 330 de parlamentari ar fi in jur de 30.000-50.000 de euro, dar banuiesc ca nu vor veni toti. In plus, multi nu vor solicita cazare. Transportul va fi facut cu autocare, de la Bucuresti la Iasi si inapoi. Va fi decontata o singura noapte si un mic dejun", a mai declarat Marius Spinu.

Si Senatul va organiza o sedinta speciala la Iasi, dar pe 26 octombrie. Desi initial la Iasi trebuiau sa vina toti senatorii, din, cauza votului privind motiunea de cenzura, se va deplasa doar o delegatie restrinsa a acestei Camere. Din delegatie vor face parte trei membri ai Biroului Permanent si membrii Comisiei pentru invatamint.

Comentarii