Controalele din piete ii naucesc pe comercianti

miercuri, 31 ianuarie 2001, 00:00
3 MIN
 Controalele din piete ii naucesc pe comercianti

Dupa ce ani buni nu s-a auzit de vreun control mai serios in pietele agro-alimentare, comerciantii vasluieni, in numai doua zile, au fost luati la scuturat. Din pacate, ca si duminica, "informatorii" si-au facut din nou datoria si au dat zvon ca marti apare din nou "potera" printre tarabe si galantare. De aceea, desi martea este zi de tirg, ieri, vintul batea prin cele doua piete. In loc de comercianti, in special cei de carne si produse lactate, nu erau decit tarabe goale si lustruite, de parca ar fi dat cineva cu DDT. Pe ici, pe colo, cite o babuta spasita tremura neputincioasa in fata organelor de control pentru ca nu avea carnet de sanatate pentru ea si pentru animalul de unde provenea laptele si smintina pe care voia sa le vinda. Desigur, nici comerciantii care au avut curajul sa ramina nu au fost gasiti in regula: unii fara preturi, altii cu mizerie pe la tarabe, desi vindeau carne sau produse lactate.
Ca si duminica, angajati de la Primaria Vaslui, Politia Economica, Directia Sanitar-Veterinara (DSV), Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) si Inspectia Sanitara de Stat au verificat modul in care sint respectate normele igienico-sanitare, daca sint persoane care nu pot justifica provenienta marfurilor si daca exista produse cu termen de valabilitate depasit.
Printre cetatenii din piata, cunoscatorii puteau sa-i vada pe comerciantii care dadusera bir cu fugitii si care asteptau cu nerabdare ca furtuna sa treaca. Ei se intrebau disperati cit va mai dura "teroarea" controalelor.
Un batrinel, care bate aproape zilnic Piata Centrala, nu s-a putut abtine sa nu remarce: "Sarpele cu clopotei nu prinde niciodata soareci. Se face prea mult tam-tam si hotomanii astia care ne vind noua carne sau cartofi au aflat din timp. Au ei sursele lor, cei carora le baga dreptul in sacosa."
Chiar si-asa, cumparatorii erau multumiti de initiativa Primariei si au spus ca, daca se poate, aceste controale sa fie cit mai dese.
Atentie la ce, de la cine si de unde cumparam
Dupa ce razia s-a terminat, primarul Victor Cristea le-a cerut tuturor participantilor la actiune sa traga concluziile si, daca se poate, sa spuna unde cred ei ca Primaria este deficitara: "Unul din scopurile acestor controale a fost si acela ca vreau sa reorganizez cele doua piete si am dorit exact sa stiu, din alte surse, cum stau exact lucrurile. Pe urma sa-mi spuneti problemele si deficientele pe care le-ati intilnit, inclusiv daca tin de competenta Primariei."
Liliana Voinescu, inspector la OJPC Vaslui, a tinut sa atentioneze consumatorii: "Chiar atunci cind lumea intra in magazine, sa fie atenta la curatenie si la cum este imbracata vinzatoarea. Pentru ca noi facem controale, insa avem de umblat prin tot judetul si ca urmare nu putem sa preintimpinam toate incalcarile de legi." Liliana Voinescu a amintit ca in urma controalelor s-au dat multe amenzi si ca in general vinzatorii nu informeaza corect clientii despre ce vind, preturi, gramaj, iar in multe unitati domneste mizeria.
Constatin Galan, medic veterinar la Vaslui, a spus ca nu prea a intilnit incalcari grave ale legislatiei, insa a observat ceva deosebit: "Domnule, tot omul simplu este in regula cu toate. Acest lucru l-am observat in sectorul de lapte, unde taranii aveau toate documentele in regula."
Galan a sugerat Primariei ca fiecare boxa sa fie compartimentata, sa fie dotata cu apa calda, spatii de refrigerare etc.
Primarul Cristea a declarat ca situatia este mai complexa, insa totul depinde si de bani. De asemenea, s-a scos in evidenta ca multi vinzatori nu au analizele medicale facute, iar daca le au, nu le tin la ei pentru a le prezenta organelor de control, iar acest lucru este grav, in conditiile in care prin tara bintuie tuberculoza. S-a ajuns la concluzia ca trebuie facute cit mai multe asemenea controale, spre binele populatiei, si s-a cerut si ajutorul presei. Popularizarea acestor controale a inceput deja sa antreneze si populatia. Ieri, la redactie au sunat citeva telefoane care ne-au informat ca, in anumite locuri din oras, se taie porci in conditii igienice discutabile (pe strada) si apoi se vind. (Theodor ISTRATE, Nicu VIRLAN)

Comentarii