Zece cazuri grave cu gripa H1N1 si inca sase pacienti confirmati ieri

miercuri, 25 noiembrie 2009, 00:02
3 MIN
 Zece cazuri grave cu gripa H1N1 si inca sase pacienti confirmati ieri

In Romania s-a inregistrat deja ce de-al doilea caz de deces din cauza gripei H1N1, acesta fiind tot in zona Moldovei. O femeie de 58 de ani din Bucecea, judetul Botosani, a murit in Sectia de Infectioase a Spitalului Judetean duminica noaptea, iar in cursul zilei de luni de la Bucuresti a venit confirmarea ca avea gripa noua.

Femeia mai suferea si de obezitate, diabet zaharat si hipertensiune, afectiuni care i-au agravat starea. Familia femeii a aflat ca aceasta a avut gripa H1N1 abia luni dupa-amiaza.

Niculina Barbosu incepuse sa se simta rau in urma cu mai bine de o saptamina, iar medicul de familie a trimis-o la spital dupa ce a vazut ca nici un tratament nu o ajuta pe femeie. Singurele simptome pe care le prezenta pacienta erau reprezentate de febra puternica si tuse.

Tot de la Botosani a ajuns ieri la Iasi si un baiat de 17 ani. Acesta a fost diagnosticat cu meningita si este suspect de gripa noua, fiind internat in Clinica de Anestezie si Terapie Intensiva de la Spitalul "Sf. Spiridon".

O femeie a fost nevoita sa faca avort din cauza gripei noi

In Clinica de Anestezie si Terapie Intensiva (ATI) a Spitalului „Sf. Spiridon" din Iasi sint in continuare internati zece pacienti in stare grava, jumatate dintre ei fiind intubati.

Tot aici a fost operata inca o femeie insarcinata venita din judetul Neamt. Tinara de aproximativ 30 de ani era insarcinata in 17 saptamini si fusese diagnosticata cu gripa H1N1. Starea ei nu permitea insa continuarea sarcinii, iar cu acordul ei si al familiei s-a efectuat un avort terapeutic. "Pacienta a inteles ca aceasta este cea mai buna solutie, iar decizia s-a luat de catre o comisie mixta de medici infectionisti, obstetricieni si anestezisti. Starea de graviditate era defavorabila evolutiei pe care o luase boala la ea, iar antiviralele si antibioticele care trebuiau administrate ar fi fost toxice pentru copil", a declarat prof.dr. Mircea Onofriescu, membru al echipei de interventie.

Operatia a fost de scurta durata, iar medicii spera ca evolutia pacientei va fi buna. Cealalta pacienta venita din Neamt si care a nascut in ATI este in continuare in stare grava, fiind intubata. Baietelul ei, care la nastere a avut 2.300 de grame, are o evolutie buna, in ciuda greutatilor prin care a trecut.

"Gravidele sint mult mai sensibile la virusul A/H1N1, si trebuie sa evite aglomeratiile si bolnavii. Recomandam cu putere atit efectuarea vaccinului impotriva gripei sezoniere, cit si cea a vaccinului impotriva gripei H1N1", a mai spus prof.dr. Onofriescu.

Institutul Cantacuzino din Bucuresti a mai confirmat inca sase cazuri de gripa H1N1 la persoane din municipiul Iasi. Unul dintre pacienti este o eleva in clasa a III-a de la Scoala Generala nr. 9 din Iasi. Activitatea clasei respective a fost suspendata pentru o perioada de sapte zile, si s-a facut deja triajul epidemiologic pentru a identifica alti elevi care ar putea sa aiba simptome de gripa. Celelalte cinci cazuri de gripa H1N1 au fost confirmate la persoane adulte care erau deja internate in Spitalul de Boli Infectioase.

Comentarii