Craniul de platina incrustat cu diamante de Hirst, vindut cu 100 de milioane de dolari

joi, 30 august 2007, 20:46
2 MIN
 Craniul de platina incrustat cu diamante de Hirst, vindut cu 100 de milioane de dolari

Craniul dupa care a fost turnata lucrarea lui Hirst apartinea unui unui om de 35 de ani, care a trait in secolul al XVIII-lea in Europa. Piesa din platina pastreaza dentitia originala si este incrustata cu 8.601 diamante, inclusiv un diamant mare roz in centrul fruntii, care valoreaza 4 milioane de lire.

Purtatoarea de cuvint a spus ca nu poate sa dea mai multe detalii despre identitatea cumparatorului.

"Damien Hirst a pastrat o cota din piesa pentru a putea avea superviza un turneu mondial al lucrarii, care este acum in proiect", a mentionat aceasta.

Craniul a facut senzatie cind a fost prezentat pentru prima data la o expozitie de opere noi ale lui Hirst de la White Cube, pe 3 iunie.

Unii critici au spus ca lucrarea este lipsita de gust, in timp ce altii au spus ca este o reflectare a unei culturi obsedate de celebritate.

Hirst, care a devenit cunoscut prin expunerea de animale taiate si murate, este cele mai scump artist in viata vindut la lictatie, dupa ce dulapul sau de medicamente "Lullaby Spring" s-a vindut cu 9,6 milioane de lire sterline la Sotherby’s din Londra.

Craniul este cea mai scumpa piesa pe care a vindut-o Hirst pina acum, desi artistul a mai vindut anterior opere pentru sume cu sapte cifre.

Sursa: viewimages.com

Dupa vinzarea craniului, totalul incasarilor obtinute din expozitia din iunie se ridica la 350 de milioane de dolari. In general, galeriei ii revin 30 la suta din incasari, in timp ce Hirst ia 70 la suta.

Ca o demonstratie a bogatiei pe care a acumulat-o de cind a fost remarcat in 1991 de catre colectionarul de arta Charles Saatchi, Hirst, care si-a finantat singur craniul, a spus ca nu isi aduce aminte daca productia acestuia a costat 10 sau 15 milioane de lire.

Artistul a spus de la inceput ca vrea ca lucrarea, inspirata din craniile aztece decorate cu pietre pretioase, sa fie expusa pentru public.

El a respins acuzatiile ca  lucrarile sale ar fi mai mult o gluma impotriva mediului artistic decit opere de arta adevarate. Dar, cind a fost intrebat la expozitie care este urmatorul sau proiect, Hirst a raspuns: "Doi scheleti cu diamante care fac sex. Nu, doar glumeam." (NewsIn)

Comentarii