Formatia Coldplay va concerta pentru Homer Simpson

miercuri, 29 iulie 2009, 14:25
1 MIN
 Formatia Coldplay va concerta pentru Homer Simpson

Muzicienii londonezi vor fi angajati de personajul Homer Simpson sa sustina un concert privat pentru acesta si pentru fiul sau, Bart. Onorariul "solicitat" de artistii animati nu va reprezenta o problema, pentru ca, in episodul cu pricina, Homer va castiga la loterie o suma impresionanta de bani si isi va permite, astfel, sa plateasca una dintre cele mai populare trupe ale momentului.

Coldplay sunt al saptelea nume important din muzica "distribuit", in formula animata, intr-un episod al cunoscutului serial de televiziune, dupa U2, Sting, Paul McCartney, Johnny Cash, Elton John si The Moody Blues.

Serialul, apreciat atat de tineret, cat si de adulti, va fi difuzat in SUA incepand din 27 septembrie, pe canalul Fox. (NewsIn)

Comentarii