„Goana dupa cadou” ocupa primul loc intr-un top al filmelor de Craciun

luni, 18 decembrie 2006, 18:03
2 MIN
 „Goana dupa cadou” ocupa primul loc intr-un top al filmelor de Craciun

Performantele actorului Arnold Schwarzenegger in comedia de sezon "Goana dupa cadou" au adus productiei primul loc intr-un top al celor mai bune filme de Craciun, transmite site-ul Ireland Online.

Comedia in care Arnold incearca sa faca rost de o anumita jucarie pentru fiul sau a obtinut prima pozitie intr-un top realizat cu ajutorul a 3.000 de fani ai filmului pe site-ul www.pearlanddean.com.

O productie din anii 1960, "Santa Conquers The Martians", s-a plasat pe locul al doilea pentru modul in care relateaza cum Mos Craciun a fost rapit si dus sa se intilneasca cu copiii pe Marte.

Actorul Tim Allen este in top cu doua filme, "Christmas With The Kranks" si "The Santa Clause".

In top au mai intrat "Singur Acasa" cu Macaulay Culkin, "Miracle On 34th Street" regizat de Richard Attenborough, "Santa Claus: The Movie" a lui Dudley Moore si "Bad Santa" a lui Billy Bob Thornton.

"Cred ca tuturor le place sa urmareasca un film bun de Craciun, dar nu pot fi toate clasice precum "It’s A Wonderful Life". Credem ca acesta este motivul pentru care Arnold este cistigator", a spus Kathryn Jacobs de la Pearl & Dean.

Cele mai bune filme de Craciun au fost desemnate, in ordine, urmatoarele: "Goana dupa cadou" (1996), "Santa Conquers The Martians" (1964), "Craciunul cu familia Krank" (2004), "National Lampoon’s Christmas Vacation" (1987), "Santa Claus: The Movie" (1985), "Miracle on 34th Street" (1994), "Singur Acasa"(1990), "Bad Santa" (2003), "The Santa Clause" (1994) si "The Family Man" (2000). (Mediafax)

Comentarii