Jodie Foster joaca intr-un film despre regizorul preferat al lui Hitler

duminică, 29 aprilie 2007, 19:33
3 MIN
 Jodie Foster joaca intr-un film despre regizorul preferat al lui Hitler

Proiectul, la care se lucreaza de cel putin sapte ani, are in sfirsit un scenariu, scris de britanicul Rupert Walters, si exista negocieri pentru un regizor ce va fi anuntat in doua, trei luni. Filmarile ar trebui sa inceapa pina la sfirsitul anului, iar producatori vor fi compania lui Foster si Primary Pictures.

Foster a jucat de-a lungul timpului mai multe roluri ciudate si controversate, printre care si victima unui viol din "Acuzata", ce i-a adus Oscarul, dar si o prostituata minora, in "Taxi Driver".

Dar putine filme din istoria moderna a Hollywood-ului au reusit sa genereze controversele pe care le va crea Riefenstahl, scrie "The Observer". Foster ar putea fi acuzata ca va legitima o antisemita care a jucat un rol central in cel de-al Treilea Reich.

Riefenstahl, nascuta la Berlin in 1902, a fost dansatoare si un star al cinematografiei mute inainte de a deveni regizor. La un miting nazist din 1932 a ascultat primul discurs al lui Hitler. A fost o experienta hipnotica pentru ea, iar Hitler a vazut in tinara regizoare un om care ar putea propaga idealurile naziste prin film. Ceea ce Riefenstahl a facut cu brio. A filmat, printre altele, Olimpiada de la Berlin din 1936, pelicula in care a folosit tehnici inovatoare, folosite inca in transmisiunile sportive din prezent.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, a petrecut citiva ani intr-o inchisoare din Franta si a fost eliberata fara a fi acuzata de ceva. A incercat sa-si resusciteze cariera, dar nu a reusit sa scape de trecutul nazist, desi a sustinut mereu ca a fost naiva si ca nu a constientizat dimensiunea crimelor lui Hitler. Totusi, a continuat sa faca filme, documentare in Africa dar si pelicule cu lumea subacvatica. A lansat chiar si documentar, intitulat "Underwater Impressions", atunci cind a implinit 100 de ani. A murit la virsta de 101 ani, in 2003.

Riefenstahl a refuzat, in timpul vietii, sa semneze un contract cu Foster pentru un film despre viata ei, in principal pentru ca Foster nu i-ar fi permis sa scoata din film partile care nu i-ar fi convenit. De asemenea, se pare ca ar fi preferat ca rolul sa-i fie jucat de Sharon Stone si nu de Jodie Foster.

Gabriele Bacher, producator la Primary Pictures, insista ca filmul nu va omite nici un aspect din viata regizorului si nici nu o va transforma intr-un fel de eroina. Bacher a spus ca povestea lui Riefenstahl merita spusa pentru ca a fost un personaj complex, care a avut atit de mult talent si a ajuns sa-si foloseasca geniul pentru a servi o cauza diabolica.

Filmul face parte dintr-o serie de proiecte cinematografice care si-au propus sa individualizeze figuri din cel de-al Treilea Reich si sa le prezinta intr-o maniera complexa. Seria a inceput, poate, cu "Lista lui Schindler", film al carui erou, Oskar Schindler, este un nazist care a ajuns sa salveze sute de evrei de la exterminare. Trendul a fost reprezentat si de filme recente de o mare complexitate morala, cum este "Ultimele zile ale lui Hitler", care povesteste sfirsitul vietii lui Hitler, in buncarul sau, sau de "Mein Fuhrer", prima comedie germana despre Hitler, ce a avut premiera in cinematografele din lume la inceputul anului. (NewsIn)

Comentarii