O’Toole ar putea juca intr-un film inspirat din opera pictorului Kinkade

joi, 05 aprilie 2007, 19:21
1 MIN
 O’Toole ar putea juca intr-un film inspirat din opera pictorului Kinkade

Filmul va fi regizat de Michael Campus, iar productia peliculei este programata pentru a incepe in aprilie la Vancouver si Whistler, doua orase din Canada.

"The Christmas Cottage" va fi partial biografic si se va baza pe evenimentele care l-au determinat pe artistul american Thomas Kinkade sa devina pictor. O’Toole il va interpreta pe pictorul Glen Weissler, unul dintre mentorii lui Kinkade.

Producatorii planuiesc sa lanseze filmul in preajma sarbatorilor.

O’Toole a fost nominalizat anul acesta la premiile Academiei Americane de Film pentru rolul principal din filmul "Venus".

Thomas Kinkade este un pictor american ale carui opere au fost reproduse in masa, iar lucrarile sale sint vindute sub marca "Thomas Kinkade, Painter of Light", detinuta de Media Arts Group, Inc. Potrivit site-ului sau, www.thomaskinkade.com , Kinkade este cel mai bine vindut artist in viata.

Printre lucrarile sale se numara "Gingerbread Cottage", "Serenity Cove", "Venice", "Hometown Pride" sau "Graceland". (NewsIn)

Comentarii