Trupa Byron sustine la Iasi un concert caritabil

luni, 14 decembrie 2009, 19:40
1 MIN
 Trupa Byron sustine la Iasi un concert caritabil

Concertul are loc in cadrul celei de a VI-a editii a evenimentului "Craciun din inima de student", organizat de Asociatia Studentilor Informaticieni Ieseni (ASII) si are ca scop stringerea de fonduri pentru ajutorarea a 40 de micuti din Centrul de pregatire pentru copii  "Don Bosco".

Dan Byron (voce, chitara acustica, flaut), 6fingers (clape, voce, chitara acustica), Vlady Sateanu (bas), Costin Oprea (chitara electrica), Cristi Matesan (tobe) vor veni in fata publicului iesean cu piesele "Blow Up" si "My Kiss", dar si cu melodii de pe albumul "A Kind of Alchemy". Ei vor face atmosfera timp de o ora si jumatate, dupa care va avea loc o licitatie cu obiecte confectionate de copiii din centru, icoane si suveniruri.

Sint asteptati la concert nu numai fani ai trupei "Byron", ci toti iesenii cu suflet mare care vor sa aduca, cu prilejul Sarbatorilor de iarna, un zimbet pe chipurile unor copii isteti, din familii modeste.

Biletul costa 20 de lei si poate fi achizitionat de la casieria Casei Studentilor. Cu banii strinsi din vinzarea biletelor, organizatorii evenimentului vor cumpara rechizite scolare, jucarii, jocuri si dulciuri care vor ajunge la cei 40 de copii, cu virste intre 7 si 11 ani care il asteapta cuminti pe Mos Craciun.

Comentarii