Traian Igas, tirit in judecata pentru ca vrea sa desfiinteze sindicatele din politie

miercuri, 30 noiembrie 2011, 17:37
2 MIN
 Traian Igas, tirit in judecata pentru ca vrea sa desfiinteze sindicatele din politie

 "Pro Lex" il da in judecata pe Traian Igas pe motiv ca prin decizia de a nu mai retine cotizatia sindicala si contravaloarea facturilor telefonice pe statul de salarii vrea desfiintarea miscarii sindicale din politie, iar angajatii sa nu mai poata reactiona la abuzuri si incalcari ale legii.

"Pro Lex" sustine, intr-un comunicat de presa de miercuri, ca masura este "perfida" prin faptul ca are aplicare imediata si a fost dispusa inainte de sarbatorile de iarna, cand cheltuielile sindicale sunt mai mari.

Dupa amanarea si anularea unor drepturi salariale, dupa concedii fara plata si disponibilizari de politisti, dupa anularea unor drepturi ale organizatiilor sindicale si amestecul in libera asociere a angajatilor, ministrul Traian Igas a instaurat dictatura in Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), potrivit reprezentantilor Sindicatului "Pro Lex".

"Actiunea a fost facuta vadit cu rea-credinta in scopul de a desfiinta miscarea sindicala din politie si, implicit, posibilitatea angajatilor de a reactiona la abuzuri si incalcari ale prevederilor legale", considera "Pro Lex".

De asemenea, spectacolul anual organizat de "Pro Lex" pentru copiii angajatilor din MAI a fost anulat pe motivul ca, incepand de anul acesta se percepe taxa de inchiriere pentru sala de spectacol a Centrului Cultural.

"Pro Lex" a solicitat organizatiilor sindicale ale politistilor din statele Uniunii Europene afiliate la Consiliul European al Sindicatelor din Politie sa sesizeze organizatiile europene si propriile guverne cu privire la "derapajul de la democratie si instaurarea dictaturii" in Ministerul Administratiei si Internelor din Romania.

De asemenea, Pro Lex a formulat actiune in instanta impotriva ministrului Traian Igas solicitand suspendarea masurii si plata daunelor morale. (Mediafax)

Comentarii