„Artistul”, un Oscar simplu

Motivatiile de a face un astfel de film, care isi propune sa transmita sentimente solare prin cea mai simpla schema narativa posibila, sint usor de explicat din perspectiva dilemei productie-finantare. Ce fel de film se poate face, astfel incit publicul sa vina si, in acelasi timp, realizatorii sa nu faca un compromis de care sa le fie rusine? Intr-un interviu imaginar, la care as raspunde in locul creatorilor si cu explicatii mai sincere decit ar fi cazul, povestea ar incepe de la filmele mute. As povesti cum, dupa ce am trecut cu ochiul prin toate curentele de dupa al doilea razboi mondial, neorealismul italian m-a invatat cum sa fac documentare; noul val francez sa simplific cinema-ul la modul ironic, cu un pistol intr-un buzunar si o poezie in celalalt; free cinema – ca povestile muncitorilor sint mai apropiate de mine decit ale gentlemanilor; filmul de autor – pot sa fac ce vreau cu camera, adincindu-ma in meditatia limitei si in infinitul cerurilor din ochii ei. Insa din cind in cind, revin la un film de Chaplin si rid cu ochii mari de inventivitatea lui, rezistenta prin umor si inutilitatea oricarei replici.

De aici pleaca The Artist. George Valentin e actor de filme mute, o vedeta – un barbat frumos cu zimbet larg si mustacioara fina, mare bucurie pentru adulatoare. Reverente si bezele, casa mare, sotioara, filme mute fara numar – ce succes, ce cariera! Fara un cuvint, duduita Peppy Miller se pozeaza alaturi de el si, hop-top, intra in lumea filmului dansind alert si bine dispus. Doi actori frumosi in pielea personajelor principale. Cumva, cind am vazut-o pe ea, am renuntat sa mai astept lucruri surprinzatoare de la The Artist. Idila era pe rol, iar vizionarea – o activitate de loisir. A o critica ar insemna sa fii critic de film, ceea ce, la o pelicula care a luat deja atitea premii Oscar si, in plus, nu-si propune decit sa distreze, ar fi chiar o ocupatie de prost gust.

Necriticind, amorul inocent al lui George Valentin pentru duduia Peppy se petrece intr-un moment istoric de turnura: aparitia filmului sonor. In circumstante explicate laconic, atribuite exclusiv mindriei de actor mut a lui George, acesta este marginalizat de noua industrie, pierzindu-si statutul si cariera. Joaca dintre mut si sunet e exploatata si ea de realizatori, absenta sunetului din conventia The Artist (si el un film „mut") regasindu-se in perceptia personajului principal. George nu intelege ce vorbesc gurile din jurul lui; pentru prima oara, „aude" zgomotul unei cani asezate pe masuta sau aterizarea asurzitoare a unei pene de gisca pe caldarimul studiourilor de film. Orice zgomot, cit de mic, il tortureaza de moarte. Situatia se regaseste – judecind à rebours, in prima secventa din film: George joaca rolul unui spion american capturat de sovietici si torturat cu ultrasunete pina la lesin. „Afacerea ruseasca" – primul film mut de succes din The Artist, anticipeaza boala metaforica de care George Valentin va suferi odata cu aparitia filmului sonor.

Daca The Artist, folosind conventia filmului mut si intelegindu-se astfel ca un produs strict artistic (si mai putin un film „pe bune"), poate convinge printr-un act secund dramatic, ramine la latitudinea fiecarui spectator. Cert e ca personajul sufera o decadere profund existentiala, ce nu are nimic in comun cu mascarile binevoitoare ale filmelor mute. Pus pe liber de studiouri, isi pierde, pe rind, nevasta, casa, posesiunile, chiar soferul, raminind doar in compania patrupedului sau loial. Alunecarea in alcool si disperare ies din conventia „mut si voios"; suferind atit de lipsa de ocupatie, cit si de orgoliu, George Valentin nu-i permite nici macar indragostitei Peppy Miller sa-l ajute sa revina la viata. Intre timp, aceasta devenise noua vedeta a filmului sonor, eclipsindu-i statutul si ranindu-i mindria dincolo de o posibila legatura amoroasa. Se pare ca Peppy are prea mult succes pentru a-l mai salva pe George.

Exista, in impletitura dramatica de notorietate-decadere-salvare a lui The Artist, un gind care transcende conventia si intentia unui film de public: vorbele fac mesajul ininteligibil. Acuzat ca grimasele-i de actor mut sint depasite, la rindul lui, nici George nu poate decripta fetele imobile, de piatra, ale oamenilor din jurul sau, care comunica doar miscindu-si buzele si producind sunet. Nu intelege ce vor sa transmita. Interpretind, legatura se poate face cu esenta cinema-ului, care arata mai mult decit explica. Cu joc si bucurie, The Artist incearca sa recupereze misiunea primara a filmelor, asa cum era ea inteleasa in calculele simple si hotarite ale Hollywood-ului clasic: fa oamenii sa se simta bine si-ti vor plati biletul.