Audienta

Miine e o zi decisiva pentru viitorul sau, pentru tot restul vietii. Trebuia sa fie odihnit, sa vorbeasca foarte coerent si sa fie scurt, la obiect, fara intortocheli inutile. In citeva fraze se putea spune toata durerea sa, tot oful sau. Dorea, de asemenea, sa fie foarte ingijit, fara pete pe cravata, cu haine calcate si camasa impecabila la guler. Totul era pregatit sa lase impresia unui om demn, care a avut naivitatea sa creada in nepotul sau, o hahalera. Cu siguranta ca primarul il va intelege si il va ajuta. Era ultima speranta ramasa, dupa ce justitia, legata la ochi, l-a lasat pe drumuri. Din pacate, somnul venea greu. Recapitula ce va spune miine si centrii nervosi suprasolicitati nu se puteau inhiba usor, ca sa permita venirea somnului. Era deja ora 11 si nici gind sa adoarma, desi se culcase inca de la ora 9. Tinea ochii inchisi, se foia si o usoara transpiratie rece il alunga si mai mult pe mosul Ene. Pe la orele doua dimineata somnul inca nu venise si abia pe la ora patru a atipit putin, asa, intre vis si realitate. Parea totusi destul de odihnit si in minte reincepe slefuirea dialogului cu primarul.
– Am fost medic jumatate de secol si am alinat suferinte. Va cer, distinse domnule primar, cu disperare as spune, sa-mi alinati putin suferinta ultimilor ani din viata…
Primarul este un om de cultura, nu poate ramine insensibil la durerea unui batrin medic care a facut o prostie.
– Anii trec, domnule primar, si vine vremea cind nu mai interesam pe nimeni. Nu mai sintem nimic si, pe deasupra, devenim dependenti de bunavointa altora.
Cuvinte mestesugite erau alese cu grija si idei de tipul „sic transit gloria mundi” erau inlantuite logic si convigator. In timp ce se imbraca mecanic, in capul doctorului se perindau discursuri minunate, emotionante, convingatoare si foarte elevate din punct de vedere lingvistic. In oglinda s-a emotionat si citeva lacrimi s-au slobozit pe obrajii ridati.
– Nu, nu trebuie sa pling. Un barbat care plinge nu provoaca mila. Si nici nu cer mila, este sub demnitatea mea…
Doctorul a fost neplacut impresionat de gogoasa din fata usii primarului, formata din oamenii veniti in audienta. Se scufunda si el in gogoasa si, incet, incet, simte ca este golit de demnitate si de claritatea rationamentului. Nu mai poate reflecta la problemele care il preocupa. In acel bruhaha infernal este golit de tot continutul sau de om cult, distins si demn.
– Unde te bagi, bosorogul dracului, tipa o nespalata cu birdihanul la gura. Imi omori copilul, dobitocule!
Nu el impingea gogoasa aceea monstruoasa spre usa. Altii o faceau, simtind un soi de placere diabolica. El abia se tinea pe picioare!
Impins, imbrincit, cu palaria cazuta, intra in sala de audienta. Culmea ironiei, acolo mai erau citiva indivizi care tipau si amenintau.
– Mergem la Bucuresti, hotii dracului! O sa infundati puscaria. Pamintul nostru…
– Dar n-aveti acte, rosteste un functionar dintr-un fel de prezidiu peste care trona primarul.
Politistul ii scoate afara, in timp ce petitionarii arunca suvoaie de injuraturi si trivialitati. Se asterne linistea. Primarul, putin obosit, se adreseaza doctorului:
– Dumneavoastra? Poftiti mai aproape si luati loc pe scaun.
Batrinul se aseaza si simte ca din creier s-a sters tot.
– Va rog, cum va numiti si care este problema dumneavoastra?
– Cum ma numesc?
– Da, cum va numiti?
– Pai…
Pe fata doctorului se citeste o inspaimintatoare deruta. Tace. Nu mai stie nimic, este complet aiurit. Rosteste citeva cuvinte monosilabice.
Primarul se intoarce spre cei din prezidiu si intreaba:
– Stie careva problema acestui batrin?
– Da, sare o functionara cu suflet. A donat casa nepotului si acesta l-a dat afara. Doarme pe unde poate. A fost un medic foarte bun.
– Are pensia mai marisoara?
– Da.
Primarul se intoarce spre batrin si intreaba, ridicind vocea ca pentru un surd.
– Acceptati sa stati la un azil din Copou?
Doctorul de asta venise, dar nu a inteles bine propunerea.
– Nu stiu, raspunde stupid.
– Pai, de ce ati venit la mine?
– Nu stiu, repeta mosul.
– Vrea, domnule primar. De asta a venit, se repede functionara.
– Vrei, domnule doctor, la azil?
– Zi ca vrei, tipa functionara.
– Da, vreau, spune doctorul.
– Sa intre urmatorul, tipa politistul la usa.