Caută 
4 MIN
Sacralitatea vietii versus demnitatea mortii este o dezbatere provocatoare, cu multiple controverse si puncte sensibile, legalizarea eutanasiei fiind cel mai important dintre acestea. Eutanasia sau "moartea linistita", dupa etimologia cuvintului ce provine din greaca veche (eu – bun, thanatos – moarte), reprezinta uciderea din mila a unei persoane, pentru a-i suprima suferinta, intrucit exista cazuri de suferinte extreme, provocate de boli sau stadii de boala incurabile, ce degradeaza atit de mult fiinta umana, incit aceasta isi doreste moartea in locul unei "vieti" chinuite, sub demnitatea umana.
Eutanasia cunoaste doua variante, in functie de criteriul actiunii medicului: activa – moartea fiind produsa deliberat prin interventia unei persoane si utilizind un mijloc tanatogen (injectii cu substante letale, inhalatii de monoxid de carbon etc.), si pasiva, in care practic pacientul este "lasat sa moara" prin intreruperea suportului vital dat de echipamentele medicale, intreruperea administrarii de apa si hrana, acordarea doar a unor ingrijiri minime de confort. Acest al doilea tip de eutanasie se aplica pacientilor incurabili aflati in stadii terminale, pentru care moartea este iminenta.
Sub aspectul dezbaterii etice si morale, se discuta dreptul fiecaruia de a decide daca mai vrea sau nu sa traiasca si sacralitatea vietii care vine de la creator, indiferent daca il numim Dumnezeu, Alah, functie de religia adoptata. O alta dezbatere aprinsa este in jurul cazului in care persoane competente care sufera si doresc sa moara prefera sa ceara eutanasia in locul suicidului. De ce sa fie implicate si alte persoane, respectiv medicii, aparatori ai vietii si ai sanatatii, in cazul in care persoana poseda capacitatea si mijloacele de a-si pune capat zilelor? Se transfera propria vina morala a persoanei care-si doreste moartea, dar care considera viata prea "sacra" pentru a comite suicidul, asupra celui care ii determina moartea sau il ajuta sa moara?
Daca din punct de vedere filosofic avem sau nu dreptul de a muri, iarasi este o polemica aprinsa. In timp ce Kant promoveaza doctrina sacralitatii vietii, aratind ca un act suicidar este echivalentul tratarii tale ca pe un obiect ce poate fi distrus dupa bunul plac, filosoful scotian David Hume arata ca moartea, mai ales pentru pacientii terminali, nu poate fi considerata un pacat.
Incarcatura enorma pe care o poarta eutanasia, inclusiv "panta" spre care s-ar putea luneca de a decide intreruperea suportului vital exclusiv pe criterii utilitariste, de a utiliza resursele care se irosesc pentru salvarea altor vieti, a facut ca legiferarea acesteia sa se produca doar in putine state. Olanda accepta ambele forme de eutanasie, Franta, Belgia si statul Oregon doar eutanasia pasiva.
Cazuri cutremuratoare, precum cel al Samanthei sau cazul Terri Schiavo, au dat noi dimensiuni eutanasiei. Cel mai recent caz dezbatut este unul absolut impresionant, in care suferinta enorma este poate singura care vorbeste: cazul Chantal Sebire.
Doamna Sebire este o fosta profesoara in virsta de 52 de ani, mama a trei copii. A fost diagnosticata cu neuroblastom cu localizare la nivelul nervului olfactiv, afectiune care in decursul timpului i-a mutilat ireversibil fata, care cu greu mai pare sa aiba trasaturi umane. De asemenea, doamna Sebire de aproximativ un an nu mai vede, nu are miros, nu simte gustul si nu mai poate inghiti alimentele, fiind hranita artificial. Pozele facute cu doamna Sebire sint de-a dreptul socante, starea de degradare fiind extrema, iar, privindu-le, nu putem decit sa fim de acord cu ceea ce singura exprima: "Nici un animal nu este lasat sa indure ceea ce indur eu". Copiii, martori ai chinurilor groaznice prin care trece mama lor, ii sustin dorinta de a muri in demnitate. Daca propriii copii "doresc" moartea mamei, acest lucru este numai o dovada in plus a suferintei extreme: "Tot ce-si doreste mama este sa moara demn, nimic mai mult. Pentru ea, viata este un adevarat chin. Suferim enorm alaturi de ea".
Suferinta enorma si ireversibila a determinat-o pe Chantal Sebire sa se adreseze unui tribunal din Dijon, precum si presedintelui Sarkozy pentru a cere sa aiba parte de o moarte demna. Ea a cerut ca medicul personal sa-i administreze Pentotal, o substanta care sa o ajute sa moara rapid si fara suferinta. Cererea este justificata legal de faptul ca Franta admite eutanasia pasiva printr-o lege adoptata in 2005, in urma altui caz extrem de controversat, cel al tetraplegicului de doar 22 de ani Vincent Humbert.
Cererea doamnei Sebire a fost insa respinsa de Tribunalul Dijon, Premierul francez Francois Fillon afirmind ca cererea inaintata este extrem de dificila si la limita legislatiei in vigoare. Ar fi totusi vorba de o eutanasie activa, de provocarea mortii, desi pacienta sufera de o boala incurabila, mutilanta, ireversibila.
Doamna Sebire a afirmat ca nu va face recurs, dar probabil ca va emigra in Olanda sau Belgia, intrucit acolo eutanasia este permisa.
Cazul doamnei Sebire reia problema eutanasiei si a suicidului asistat medical de pe pozitia unei suferinte extreme. Privind ce a mai ramas din figura sa, ma intreb daca viata sa este "sacra" si daca suferinta sa si a copiilor sai nu cumva a intrecut limita pe care o poate duce o fiinta umana. E ceea ce a ramas dintr-o profesoara si o mama, care, indiferent de ceea ce credem noi, isi cere dreptul de a muri in demnitate.
Publicitate și alte recomandări video
