„Babilonul” lui Felix Aftene

Printre artistii ieseni din generatia inca tinara, Felix Aftene se bucura deja de rasfatul unei notorietati mai putin obisnuite. Interviul cu Bernard Pivot, din 2004, pentru emisiunea Duble je – difuzata pe canalele francofone TF2 si TV5 – confirma racordul consistent la un discurs estetic vadit deprovincializat, dar si situarea sa pe versantul greu de escaladat al performantei. Numeroasele "expuneri" publice, in tara si in afara ei, intotdeauna bine cumpanite, au mentinut receptarea critica in registrul superlativ. Reportajele, cronicile, relatarile de presa au contribuit la o buna mediatizare. Ceea ce, in cazul unui artist aflat in staza "emergenta", nu este rau deloc. Chiar si scandalurile par sa-i fi priit, desi fara premeditare. Sa ne amintim de "indignarea cetateneasca" iscata o data cu etalarea "La Gard", in Copou, a unor lucrari socotite ca "imorale", intrucit, in judecata criticilor de conjunctura, acestea contraziceau anumite exigente puritane. 

Urmarindu-i evolutia, as spune ca Felix Aftene isi desfasoara programul artistic avind rigoarea unui geometru. Fiecare proiect se inscrie intr-o cadenta a interogatiilor simple dar esentiale. Miza acestora este intelegerea in genere a lumii, a omului si a propriei persoane. Ciclurile anterioare il surprind in vecinatatea unor teme cu vadita incarcatura filosofica: Geneza, Babilon, Semne, Masti, Cine este, Doamne, omul?, Cadere in timp.  Intilnim in lucrarile de pina acum o inedita combinatie intre gravitatea metafizica a problemelor si ludicitatea rezolvarilor plastice.

Primele compozitii trimit la vremea coagularii elementelor, a vibratiei lor energetice, la momentul nasterii universului si al crearii omului. Ciclul despre "Masti" aduce in scena personaje histrionice, siluete burlesti, care evoca atmosfera carnavalesca premergatoare sarbatorii hibernale a innoirii anilor. Atasamentul nostalgic-subiectiv este intarit de intentia disimulata a schitarii unei saga vizuale ce restaureaza in tusa ironica "spiritul" satului moldav de altadata. Si aici, dar si in alte lucrari, decorurile si personajele amintesc de exuberanta formala a picturii flamande, asa cum se regaseste ea in tablourile lui Hieronymus Bosch sau ale lui Pieter Bruegel – Batrinul (autorul "Turnului Babel"). Asumarea unei tente manieriste il ajuta ca in compozitii sa recurga la simboluri, la multiplicarea planurilor, la distorsiunea si deformarea voita a corpurilor, la erotizarea lor discreta, ca si la utilizarea unor efecte contrastante de lumina.   

Temele recente contin o data in plus sugestii mitico-filosofice. "Lumea nu-i cum ii, ci cum o vedem" – glosa Eminescu in marginea unui gind schopenhauerian. Intr-o alta formula ("Lumea este reprezentarea mea"), Schopenhauer devine pretextul lucrarilor care pun in discutie destinul uman. In seria intitulata "Cine este, Doamne, omul?", dar si in ciclul inspirat de Cioran  – autorul "Caderii in timp" -,  Felix Aftene se apropie de tusele unei picturi metafizice, in care se regasesc distilate neoclasicismul manierist, dar si voluptatile onirice de factura suprarealista. Din sinteza acestora, Felix Aftene construieste lumi imaginare, "localizabile" in interstitiul dintre cer si pamint, dintre oameni si zei; este lumea personajelor mitologice, in care divinul si omenescul se imputineaza in masuri imprevizibile, dar se si complinesc. Ce se intimpla cu omul care a pierdut sansa eternitatii, cazind in timpul fizic, al evenimentelor derizorii? Alege lamentarea, ori se bucura de bucuriile accesibile hic et nunc, aici si acum? Raspunsul, evident, este unul optimist.

Doua sint recomandarile pe care vi le-as face: sa vedeti Vanzatoarea de pasari, expusa zilele acestea la "Cupola", fie Babilon, o lucrare mai veche, situata pe holul Directiei Generale a Finantelor Publice, in centrul Iasului. Ma opresc asupra celei din urma, nu atit datorita proportiilor (74 de metri patrati), cit mai ales datorita anvergurii speculative si rafinamentului compozitional.

Miza proiectului mural este una antropologica. Omul este leit-motiv al dispunerii in registre succesive si suprapuse, asemanatoare felului in care sint surprinse "istoriile" religioase pe peretii bisericilor pictate de la noi. Publicul este invitat sa citeasca in uriasa carte cu imagini naratiunea propriilor intimplari ale mintii, cele care il pun in relatie cu soarele, cu Dumnezeu, cu mitul, traditia, muzica, jocul, zborul, sacrificiul, cu sine sau cu idealurile sale.

Urmind ciclului dedicat "Genezei", Babilonul lui Felix Aftene descrie povestea vizuala a omului generic, "osindit" sa-si gestioneze propria libertate intr-o lume a diversitatii fara de hotar. Ansamblul formal indeamna privitorul la reflectie si sobrietate. Fiecare din registrele pictate are logica lui, inscrisa, la rindu-i, in logica persuasiv-simbolica a intregului. Recunoastem in lucrarea autorului, deopotriva, inventivitate, talent si bun gust. Ceea ce, sa recunoastem, nu-i deloc putin.