Capriciile frumusetii

Obisnuiti cu informatiile negative, fie din ziare, fie de la televizor, sintem deseori tentati sa le ignoram ori sa le minimizam greutatea; nu ne mai surprind in chip simtitor si nici nu le dam creditul scontat. Daca n-ar fi fost surclasate de grozaviile recentei ierni, doua din stirile saptaminii in curs ar fi stirnit furtuni la fel de amenintatoare precum eruptiile de pe suprafata discului solar…

Potrivit unui studiu realizat de specialisti ai Universitatii din Cardiff (Marea Britanie), trasaturile fizionomice sint deosebit de importante in alegerea partenerului cu care am dori sa ne casatorim. Gusturile insa nu mai sint ghidate, ca odinioara, de prejudecati rasiale; barbatii din Occident ar prefera, in ordine, femei asiatice, apoi „albe" si, in ultima instanta, pe cele de culoare. Femeile occidentale, in schimb, prefera barbati negri, apoi pe cei caucazieni (albi) si, doar la urma, pe firavii asiatici. O statistica a casatoriilor confirma aceasta tendinta transrasiala, ceea ce inseamna ca optiunile se bazeaza, de regula, pe reciprocitate.

Alta stire, venita din America, anunta printre rinduri compromiterea modelului de frumusete feminina. La defilarile de moda, designerii new-yorkezi s-au pus de acord sa privilegieze de acum incolo fizionomiile asiatice, socotite mai atractive, datorita parfumului lor exotic si misterios. Vor fi abandonate treptat modelele occidentale – inalte, desirate, anorexice – in favoarea mignonelor asiatice, leganind picioare lungi si siluete suple. Epiderma galbuie, genele scurte si drepte, nasul mic si turtit, barbia subtire, pometii proeminenti, ochii mari si oblici nu mai sint impedimente serioase pentru o cariera de manechin. Dimpotriva. Gustul evolueaza, iar natura lucreaza oarecum in compensatie. Dintr-un pur capriciu estetic, dietele sofisticate, flaminzirile voluntare, ascezele prelungite, sedintele de fitness si aerobic se vor dovedi total inutile in „sculptarea" corpului ideal. Sint aceste replieri demne de luat in serios? Oare frumusetea de tip occidental si-a sleit aura seductiva, s-a erodat „estetic", devenind neinteresanta sau depasita? Cum se explica „divortul" declarat al tiparelor umane de tip occidental?

In ambele stiri ni se vorbeste despre o anume schimbare de perceptie a corpului anatomic. Trasaturile fizionomice sint, stim bine, decisive in relatia cu celalalt; ele pot face pe cineva placut sau, din contra, respingator. Compatibilitatile si afinitatile reciproce sint ghidate mai intii de repere exterioare. De aici si interesul pentru imagine sau pentru cum aratam. Care sint atuurile corpului perfect? Merita sa dam atentie excesiva ingrijirii sale? Care este „pretul" frumusetii? Trebuie sa investim substantial in aceasta? Cum pot fi „amortizate" costurile, stiut fiind ca timpul „nu iarta", ci lucreaza ireversibil?

Daca semnele de suprafata sint incurajatoare, perceptia corpului – propriu sau al celuilalt – procura indeobste placere. Frumusetea este o premisa a succesului; cine poseda in chip natural o „carcasa" atractiva are la indemina un repertoriu sporit de posibilitati pentru a reusi. Cultura de tip occidental a incurajat acest model, stimulind totodata fantasmele perfectiunii accesibile. Investind in propria imagine, in propriul corp, iti multiplici sansele. Alaturi de cosmetica si designul vestimentar, chirurgia estetica actioneaza cu unelte specifice pentru a remedia sau a spori frumusetea exterioara. Defectele pot fi corijate cu seringa si bisturiul, iar calitatile – scoase in evidenta prin retusuri specializate. Tocmai de aceea o intreaga industrie este mobilizata zilnic pentru a sustine mitul frumusetii vesnice. Pretul frumusetii augmentate artificial este masurat nu doar in bani, ci si in propria suferinta: tatuaje, piercing-uri, implanturi, liposuctii inseamna tot atitea interventii dureroase pentru a obtine capitalul de frumusete sperat.

Nu putini sint cei care critica astfel de eforturi, vazind in ele indiciile alienarii si superficialitatii cronice. In acest fel sint privite grija aproape metafizica a masurarii greutatii, angoasa incadrarii umerilor, sinilor si soldurilor in canoanele ideale, orele de pregatire fizica dedicate cu pasiune muschilor abdominali, gambelor si feselor din dotare. Obsedat de estetismul formelor anatomice, culturismul trece drept un sport al aparentelor; el sfideaza umanul, proiectind modele greu de urmat, dar pe care publicitatea si propaganda le exploateaza copios, din scrupule comerciale, denaturind, fragmentind in fapt corpul. Individualitatea si libertatea fiecaruia sint astfel subminate, oamenii fiind indemnati sa se conformeze unor tipare publice inaccesibile sau oprimante.

Neglijenta in privinta propriului corp poate fi la fel de stridenta ca si excesele „decorative". Daca dam dreptate semnalelor recente, am spune ca modelele actuale de frumusete agreate in lumea noastra sint pe cale de compromitere. Lipsa de naturalitate a corpului, artificializarea lui ostentativa stimuleaza gesturile de repliere sau respingere. Pina si identitatea de gen este astazi pusa la incercare; barbatii par mai putin barbati, iar femeile mai putin femei. Efeminarea unora are ca pandant masculinizarea altora. As spune chiar ca frumusetea insasi si-a pierdut identitatea. La periferiile lumii sint la moda bestiile blonde, agresive, provocatoare, dar si malacii musculosi, burtosi, cu capul ras, ceafa groasa si cercei in urechi. Tendintele sint insa contagioase. O constatam si la noi. Cum ar fi sa vedem ca de miine incolo frumusetile autohtone vor cere plasticienilor chirurgi sa le faca nasuri ceva mai turtite, pometi gonflati si ochi albastri, dar oblici?