Caută 
5 MIN
Tocmai cumparasem Tratatul de descompunere si asteptam tramvaiul in Tirgu Cucului, cind se apropie domnul Arnold, astrolog de profesie, si-mi spuse :
Au terminat cu Eliade si au inceput ou Cioran! Or sa umple cu el librariile. Gem rafturile bibliotecilor de atita Cioran. Nu poti sa-ti cirpesti gaurile de la pantofi, dar te duci sa cumperi un Cioran. Cioraniada asta nationala e un fel de „Cintare a Romaniei", intoarsa pe dos! Cui foloseste toata isteria asta? Cine isi face cariera pe spatele lui Cioran? Noii filozofi! Nu le mai ajungi cu nasul la prajina! Pardon, invers, se corecta el.
Profit de neatentia astrologului si ma urc in tramvai, asta ca sa nu ma intind la vorba.
Zi de vara. Lume peste lume. Inghesuiala ca la iarmaroc. Abia reusesc sa cobor in Piata Unirii. Cumpar citeva ziare si vreau s-o pornesc spre casa, dau insa din nou nas in nas cu astrologul. Pare usor iritat.
Nu-mi place Cioran, zice. E prea patetic. M-am saturat sa ascult aceasta simfonie neagra! As vrea sa vad si o raza de lumina in bezna cioraniana!
Tac.
Orice fraza mi se pare falsa. De un patetism ingrozitor. Te incarci de energie daca-l citesti pe Cioran. Nici intr-un caz nu-ti vine sa te sinucizi. Pai, daca sustii descompunerea, vreau sa te vad descompus. Dar Cioran, ce? Bauturica, bauturica. Caldurica, caldurica. Pipite, pipite… Glorie, glorie. Apartament la Paris.
La mansarda, am completat.
La mansarda, ma ironiza astrologul. Ca rindunicile, ca lastunii. Contempli acoperisurile si incepi sa ciripesti… Asa iti vine sa te tot descompui. Dar ce stie poetul despre perversiunile unui filozof? Filozofii si, in speta, moralistii traiesc enorm, asculta-ma ce-ti spun, continua astrologul, iar poetii putin. Cioran insa naiba stie ce este: nici poet, nici filozof. Nu sint invidios, dar toate au o limita. Te ridici impotriva scriitorilor si scrii ca un dement. Uita-te la unul ca Brumaru, arata mai descompus ca orice fraza a lui Cioran.
Scotind din portmoneu un bilet de tramvai, astrologul adauga:
Cioran face apologia plictisului, dar nu se plictiseste nici o clipa. Si asta fiindca e preocupat sa-si teoretizeze plictiseala, in ce consta in fond drama lui Cioran? O existenta meschina, fara radacini. El e ca un spor pe care-l poarta vintul. Azi aici, miine acolo. O planta artificiala fara radacini in realitate. A te lepada de limba pe care ai mostenit-o in pintecele mamei tale, ce stupizenie! Cioran acopera cu blestem pintecele care l-a zamislit, dar acest blestem e artificial, pentru ca-l rosteste intr-o limba de imprumut. Satanism? Da’ de unde! Satanismul sau e moale ca o cirpa. Un lucru nu-i este limpede: nu te poti invirti la infinit in jurul propriului tau paradox. Existenta aceasta, ca un amurg de cenusa, ce se varsa peste capul lui Demiurgos. Apoi aceasta vesnica dementa a lui Dumnezeu. Scleroza creatiei. Lumea privita prin ragetul unui porc. E suficient sa-i citesti o carte ca sa cunosti continutul tuturor celorlalte.
Nu ma arat a fi de acord.
Astrologul se enerveaza. Din ascutit, nasul ii devine si mai ascutit.
Asculta, imi spune. Sa vezi ce debiteaza Cioran: „Cincizeci si noua de secunde din fiecare minut al meu au fost dedicate suferintei". Cita infatuare! Cine-l crede!? Cincizeci si noua de secunde din fiecare minut! Si asta optzeci si unu de ani in capat. Socoteste secundele suferintei sale. O, vai, cit a mai suferit si Cioran! Sa mai spicuim: „intelepciunea – ultimul cuvint al civilizatiei", „nimbul amurgurilor istorice", „dezmatul curiozitatii". Fraze cu iz de cimitir livresc, metafore decedate de un veac – asta e Cioran!
Astrologul parea din ce in ce mai agitat. Ochii sai obisnuiti sa se aplece asupra astrelor se roteau febril in cap… Firele barbii straluceau acoperite de broboane de transpiratie. Din cap pina-n picioare, astrologul ardea de indignare.
Sicriu cu ochelari, rosti el cu o voce tremurinda. Mi-e greata de toate metaforele astea. Si iti mai spun inca un lucru, adauga el, apucindu-ma de gulerul camasii: sint nascut in aceeasi zi cu acest Cioran, dar nu ma manifest!
Sinteti un om discret, am adaugat. Si, totusi, aveti opinii foarte ferme. Cum se impaca discretia dumneavoastra cu intransigenta?
Se impaca foarte bine, zise el. Constructia mea interioara e oximoronica, zimbi astrologul.
Daca aveti rezerve atit de mari fata de Cioran, atunci pe cine admirati?
Rezerve, rabufni el. Nu-l pot suferi, intelegi? Am facut o adevarata fixatie. Nu pot dormi noaptea din pricina lui…
Poate ca e vorba de o deformatie profesionala…
Despre ce fel de deformatie profesionala vorbesti mata?
Sinteti astrolog, e normal sa nu puteti dormi pe parcursul noptii, odata ce meseria dumneavoastra va impinge sa contemplati bolta cereasca napadita de stele…
Din pricina lui Cioran, nu mai vad nici un fel de bolta si nici un fel de stele… Doar un hau negru, rotitor…
Daca aveti alergie fata de Cioran, atunci probabil il admirati pe parintele Steinhardt… Va place Jurnalul fericirii?
Ma asteptam ca interlocutorul meu sa aiba rezerve si fata de Steinhardt… Dar m-am inselat. Intunecata fata a astrologului se lumina dintr-o data…
"Steinhardt, murmura el… Steinhardt e altceva… El e numai lumina si bucurie… Citindu-l, reusesc intr-adevar sa alung demonii ce-au bintuit in mintea lui Cioran… Ia uite ce frumos spune Steinhardt: "Lumea aceasta zadarnica si in care ni se hotaraste soarta pe vecie nu este atit de neimportanta, de zadarnica si de iluzorie de vreme ce Hristos a venit sa moara aici…" Frumos, nu?!
Frumos… Frumos…
E divin, exclama astrologul…
Dar in afara de Steinhardt mai aveti admiratie fata de un alt filozof al spiritului?
Am, cum sa nu am, spuse el.
Care e numele sau?
Mihai Sora, zise astrologul…
Mihai Sora?
Da, facu astrologul. I-am studiat aura proiectata pe Caleea Lactee. E doar muzica si poezie pura. Muzica si matematica. O, cita seninatate, cita armonie in toata aceasta rigiditate a sa! Mihai Sora e ca un clavecin, in spatele caruia stau trei umbre: Bach, Mozart si Pascal… Ia asculta ce spune domnul Sora despre cunoasterea eului: "Relatia de fiinta e intotdeauna o relatie de cunoastere (oarba) De dubla cunoastere (oarba). Si copacul cunoaste securea care-l despica; nu numai securea, copacul. La acest nivel, strict entitativ, omul insusi e cunoscut de ceea ce el cunoaste, – si degetul strivit, de usa; nu numai usa de degetul strivit…"
E un pic de poezie aici…
Un pic mai multa decit crezi mata, exclama astrologul, adaugind:
Ce pacat ca viata omului nu se masoara nici in mile, nici in kilometri, ci in ani ce se evapora asa cum vin… Ca notiune, si nu numai ca notiune, ci si ca fapt trait, timpul poseda o relativitate greu de masurat si cintarit. Masura lui nu poate fi definita nici de o formula matematica, nici de una chimica sau alchimica. El mai degraba poate fi perceput printr-o metafora fericita, in care ramine prins ca o insecta intr-o crisalida… Ei bine, se pare ca Mihai Sora a descoperit formula conservarii materiei… Si a timpului… Caci, altfel, cum ne-am putea explica faptul ca pe parcursul a trei sau patru decenii trupul sau a ramas aproape neschimbat?
Ei, uite, de aceea il admir… Armonia naste armonie, iar descompunerea, descompunere… Sa auzim de bine… Pe curind…
