Cu trenul, dinspre Ardeal

Sintem in U.E. si in NATO (mai demultisor). Ne-am obsnuit cu anumite standarde, multi dintre noi am calatorit in Occident – unii si mai departe. Ne asteptam ca lucrurile sa evolueze. Incredibil, dar chiar evolueaza (nu atit datorita vointei politice autohtone, cit mai degraba a globalizarii): viata noastra, comparata cu ce se intimpla acum zece ani, oriunde ne-am fi aflat atunci, este cu totul alta. Avem telefoane mobile, avem internet, avem supermarketuri, mai fiecare a trecut printr-o tara ocidentala…

Nu la fel (sau nu tocmai) stau lucrurile cind e vorba de trenurile spre sau inspre Ardeal. Spre (sau dinspre) Cluj sau Timisoara, unde unii sau altii dintre noi ar putea avea o treaba. Va garantez o experienta de neuitat, in sensul cel mai rau al cuvintului. Nici nu aveti de ales, daca nu aveti o masina puternica, dar realmente puternica. Rotile unui autoturism altfel onorabil al unui amic de-al meu aratau, de Pasti, dupa trecerea Carpatilor, precum niste ovoide.

Am urcat in trenul accelerat, dinspre Cluj spre Iasi. Nu are cusete, de vagoane de dormit nici nu poate fi vorba. E tren de noapte. Urmatorul tren, care ajunge tirziu dimineata la Iasi, pe la zece, are un singur vagon cu cusete. Prea tirziu, trebuie sa fiu la slujba, a doua zi dimineata.

E greu, sint aproape zece ore de la Cluj la Iasi. Dimineata trebuie sa fiu proaspat, si multi asemenea mie, pentru infruntarile zilei. Acceleratul Timisoara-Iasi nu ne da nici o sansa. Il stiu de vreo saisprezece ani. Aproape nimic nu s-a schimbat. Acelasi tren delabrat, mizerie peste tot, usi scoase din titini, aceeasi fauna dubioasa. E greu sa incerci sa faci al tau, pentru o noapte, un spatiu marcat de rugina, jeg, nepasare. Interzicerea fumatului pe holuri si oriunde in tren (U.E. sa traiasca!) a facut, totusi, ca trenul sa nu (mai) arate ca o circiuma de mina a saptea.

Calatoresc la clasa intii. Acum pot. Cincisprezece ani, cu acelasi tren, am mers cu clasa a doua. Daca gasesc ceva confrati intr-ale suferintei, voi scrie o antologie horror a micilor si marilor intimplari nocturne din acest tren, in Romania postrevolutionara a acestor ani. Tara pare sa evolueze, acceleratele de (si dinspre) Transilvania nu. Platesti mai mult, la clasa intii, ai parte de arome dubioase, senzatia ca orice ai atinge (si ce Dumnezeu sa nu atingi?) te incleiezi. Cind nu te congelezi de-a-dreptul, ai parte de un regim de exterminare termica; CFR-ul pare sa te fi sortit fierberii in suc propriu. In fapt, deseori, ai parte de un regim combinat: fierbere si congelare, intr-o succesiune imprevizibila. Poti avea parte de frigul cel mai cumplit (sau de caldura coplesitoare, determinindu-te sa deschizi usa si geamul) la Dej, Ilva Mica, Vatra Dornei sau Pascani.

Conductorul cel nou (dinspre Moldova) simte nevoia sa te trezeasca la doua din noapte. E nou, de unde sa stie ce a controlat precedesorul sau? Abia reusesti sa atipesti din nou, deodata te scoala tipetele (bine-intentionate) ale politistului intr-ale Transporturilor Feroviare. "Uite poseta! Uite poseta! Cum o tineti asa? In tren nu se doarme!". Da, la ora trei dimineata, in tren nu se doarme. Nu in acceleratul Timisoara-Iasi. Sotia mea se conformeaza, ascunde poseta (tinuta inainte linga ea, la un loc din mijlocul compartimentului) si ramine vigilenta.

Sintem naclaiti, sintem nedormiti. Usa nu se inchide. A douazecea oara cind mergem cu trenul acesta si nu se inchide. Nici nu indraznim sa ne inchipuim ce se intimpla la clasa a doua (avem amintiri destule, dar amintirile…). Ca referinta bibliografica, cititorul este indrumat catre unul dintre articolele lui Andrei Plesu din "Comedii la Portile Occidentului", in care isi marturisea perplexitatea fata de experienta unei calatorii a domniei sale (tot la clasa intii) cu un accelerat pe ruta Suceava-Bucuresti. Cei care au trecut de mai multe ori prin experienta unei calatorii cu acceleratele care strabat Moldova nici nu mai experimenteaza perplexitatea. Poate doar dezgustul…

La coborire, in Gara Iasi, in fata mea, un barbat a cazut la pamint, cu tot cu bagaje; se impiedicase in craterele impredictibile ale peronului…

I-am "gratulat" in gind, in cei saiprezece ani de cind circul pe aceasta ruta, pe toti ministrii transporturilor. Unul dintre ei a ajuns presedintele Romaniei (am fost suficient de amnezic incit sa-l votez). In reveriile mele razbunatoare, la capatul puterii si inspre capatul calatoriei, imi imaginam cum ar fi sa-l determin pe respectivul ministru al Transporturilor sa circule macar o data cu acest tren (de fapt, cu oricare dintre cele trei accelerate care fac zilnic legatura dintre Moldova si Ardeal) – i-as fi platit biletul, plus un supliment de risc. Inca mai sint disponibil: domnu’ Orban, lasati chitara, lasati oleaca si cursa pentru Primaria Capitalei; cu autostrada Bechtel si cu aeroportul Otopeni, lucrurile sint oricum clare… Veniti in Romania profunda, haideti sa intreprindem o calatorie de la Iasi la Cluj sau invers… Daca veti trece cu bine printr-o astfel de experienta, nimic nu va mai poate sta in cale…