Dileme portretistice

Alaturi de tabloul istoric si de studiul peisajului, portretul figureaza – se stie – printre temele artistice privilegiate. Unii spun ca genul in cauza ar fi mai curind facil si desuet – dovada proliferarea compozitiilor savirsite "pe colt de masa" ori a celor livrate "la minut". Viteza executiei si fidelitatea reproductiva sint pentru altii, dimpotriva, indicii ale agilitatii profesionale. A reduplica un chip din citeva linii poate trece drept proba de talent incontestabil. Nu neaparat si de valoare. Proiectul, ideea, miza estetica sint substituite arbitrar de improvizatie si de ispita unui cistig imediat. Departe de a fi un gen care sa-si fi epuizat resursele, portretul este inca piatra de incercare a oricarui plastician. Fidel sau parodic, individual sau de grup, realist, politic, alegoric, simbolic…, are deja o istorie a lui, vrednica de povestit. Nu neaparat acum.

Poti "citi" artistul dupa portretul pe care il face, adica dinspre chiar personajul sau? Este "vizibil" autorul in ceea ce reprezinta? Spune modelul ceva despre cel ce tocmai l-a modelat? Fara indoiala, exista o traiectorie a contaminarilor subversive, una care transforma imaginea portretizata in pretext al codificarilor sau al disimularilor auctoriale. Aparent limitat in propriile optiuni formale, portretul poate fi locul ambiguitatilor cautate. O lucrare, de curind expusa la "Cupola" (Tristan Tzara. Portret dadaist con-textualizat; colaj din textele unor autori ai vremii: Karl Marx, Vladimir Ilici Lenin, Mihail Bakunin), semnata de Mihai Tarasi, profesor la Universitatea de Arte, contrazice prejudecata superficialitatii angajamentului artistic portretist.

Indatorat paideic lui Adrian Podoleanu, pictorul si graficianul Mihai Tarasi este, fara dubiu, unul dintre cei mai respectabili membri ai comunitatii artistilor vizuali ieseni. Disponibilitatea pentru portret ii este recunoscuta. I se datoreaza, intre altele, "eternizarea" picturala a rectorilor universitatii sale, dar si numeroasele tablouri prezente prin galerii. Este sursa de contagiune stilistica, vizibila in lucrarile mai tinerilor sai colaboratori, pe care ii sustine si incurajeaza constant. Intre maestri, il pretuieste pe Pierre Bonnard, recunoscindu-i maiestria si expresivitatea compozitionale. Mihai Tarasi este un pictor al optiunilor ferm asumate. Important in arta, crede profesorul iesean, este sa creezi forme sau "organizari formale" care sa determine in dispozitivul de receptare "tensiunile vizuale" cele mai atractive. Structurile tensionale devin centre de interes pentru privire. Repetitia sau multiplicarea aceleiasi forme sau a acelorasi elemente cromatice pot fi solutii pentru crearea unor astfel de structuri. Imaginea este aidoma unei "constructii lingvistice" a carei sintaxa se deschide nefinitelor operatii de interpretare si descifrare. 

Dar sa revenim la "Cupola"… In tabloul sus-pomenit, pictorul surprinde frontal un Tzara din tinerete, in poza studiata, de intelectual cuminte si conformist. Ochelarii rotunzi, cu rama subtire, sint vag conturati. Privirea blajina, melancolica, pare usor abatuta. Un suris schitat cu discretie da chipului un aer enigmatic. Parul, despicat pe o parte, sugereaza o cochetarie adolescentina temperata. Fruntea lata este taiata oblic de o suvita rebela, cazuta pina aproape a-i acoperi ochiul drept.

Portretul lui Tzara este un impresionant colaj din hirtie, alb-negru, in stil dadaist – puzzle urias alcatuit prin alaturarea si alipirea a mii de fragmente textuale. Tabloul se poate citi de aproape, dar si vedea de la distanta. Personajul principal este deci si text, si imagine.

Decupajele nu sint alese la intimplare. Marx, Lenin, Bakunin, corifeii ideologici ai revolutiei bolsevice, sint prezenti acolo, cu secvente din articole ce inflamau presa elvetiana din preajma si din timpul Primului Razboi Mondial. La Zurich, apoi la Paris, boema literar-artistica europeana (Hugo Ball, Richard Huelsenbeck, Tristan Tzara, Marcel Iancu, Hans Arp, Hans Richter, Max Ernst, André Breton, Louis Aragon, Paul Eluard), in complicitate cu agitatori politici de stinga, puneau bazele revoltelor de tot felul. Nihilismul si anarhia sint prefigurate intr-un ambient favorabil vociferarilor destructive. "Orice om trebuie sa tipe.  Este de indeplinit o mare lucrare negativa, destructiva. Sa maturam, sa facem din nou curatenie", scria Tzara in unul din Manifestele dadaismului. Ulterior, dupa ce a incercat reconcilierea suprarealismului cu marxismul, Tzara a intrat in Rezistenta Franceza din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, devenind in 1947 membru al Partidului Comunist Francez. Demisioneaza in 1956, protestind fata de inabusirea revoltelor din Ungaria de catre sovietici.

Care este mesajul lui Mihai Tarasi? Marile inovatii sau schimbarile de perspectiva din cultura au radacini si motivatii politice, iar pionierii acestora sint adesea ispititi de cintecul sirenelor ideologice. Intr-un mediu decadent si anarhic, arta nu mai este inocenta si nici total dezinteresata. Dar, ma intreb eu, la ce ne-ar folosi ordinea, conformismul, cumintenia – chiar nevirusate ideologic -, daca ar duce la nimic?