Fotbal si politica

In 1998, dupa victoria Frantei la campionatul mondial, cota de popularitate a lui Jacques Chirac crescuse cu 15%. Este ceea ce s-ar fi intimplat, cu siguranta, si acum, daca rezultatul de duminica seara ar fi fost altul. Fapt e ca, dupa ce echipa a depasit faza grupelor si a inceput sa joace mai bine, am asistat la o batatoare la ochi operatiune de recuperare politica. Presedintele Chirac s-a dus in Germania, la doua meciuri, din care unul a fost finala. Premierul Dominique de Villepin a fost si el prezent la un meci, dupa care a dat un interviu in direct, la televiziune, din tribuna oficiala (n-au lipsit intrebarile privind finantarea acestor zboruri; in orice caz, pe 9 iulie, doua mii de avioane private au zburat de la Paris la Berlin…). In Place de la Concorde, pe fatada Adunarii Nationale, un imens tricolor si, dedesubt, incurajarea „Allez les Bleus!”. Socialistii Jack Lang si Dominique Strauss-Kahn s-au intrecut si ei in declaratii de sustinere a echipei nationale. Mai multi deputati au optat sa vada meciul „la baza”, impreuna cu alegatorii din circumscriptiile pe care le reprezinta. Potentiala candidata la presedintie, socialista Ségolène Royal a dat o lovitura de maestru, surprinzindu-si adversarii: a decis sa mearga la Berlin in ultimul moment, a stat in tribuna printre suporteri si a fost filmata pe strazile capitalei germane, purtind un tricou albastru si cintind Marseilleza alaturi de un grup de francezi anonimi. Celalalt posibil candidat la cea mai inalta functie in stat (sa nu uitam, alegerile vor avea loc anul viitor), ministrul de interne Nicolas Sarkozy, a ales sa joace cartea seriozitatii si a profesionalismului: desi cunoscut ca mare amator de fotbal, a declarat ca ramine la Paris pentru a putea „gestiona” eventualele incidente de strada si situatii delicate de dupa meci. Cu citeva zile inainte, semifinala facuse, in Franta, mai multe victime…
Politicienii n-au scapat ocazia sa stabileasca – fireste, pina la infringerea de duminica – tot felul de paralelisme intre echipa Frantei si propriul lor
statut. Jack Lang, in virsta de 66 ani, a insistat asupra faptului ca experienta a contat mult in ascensiunea echipei: „Batrinii nu se lasa!”, a declarat presedintele Senatului, Christian Poucelet, care a implinit 78 de ani (o celebra marca de apa minerala a inserat in ziare pagini intregi de publicitate cu sloganul „Allez les Vieux!” – „Hai batrinii!”). Altii au facut analogii intre revenirea la echipa a lui Zidane si posibila reintrare pe scena politica a socialistului Lionel Jospin, candidat nefericit la ultimele alegeri. Premierul Dominique de Villepin a subliniat in mai multe rinduri coeziunea si solidaritatea colectiva, ce caracterizeaza atit jocul unsprezecelui francez cit si… activitatea guvernului sau.
In fine, a reaparut mitologia metisajului, a armoniei dintre jucatorii de origini diferite, incercindu-se reactivarea binecunoscutei formule ce a facut furori la mondialul din 1998 si la europenele din 2000, „Blacks, Blancs, Beurs”. Si asta cu atit mai mult cu cit guvernul francez, prin Nicolas Sarkozy, incearca rezolvarea problemei imigrantilor clandestini. Numai ca acum datele nu mai erau aceleasi si nu se mai putea bate prea multa moneda pe tema mixitatii perfecte. Din cei unsprezece titulari, trei erau albi, sapte – jucatori de culoare, iar unul de origine algeriana. S-a trecut cu prudenta sub tacere ca doi dintre albi, Ribéry si Sagnol, s-au convertit la Islam! Iar gestul necugetat al lui Zidane din finala a reamintit, brutal, de violenta urbana din cartierele zise „dificile”. Euforia, de scurta durata, s-a transformat in psihodrama.
P.S. Ce va fi peste patru ani, in Africa de Sud? Johannesburg e considerata, ne informeaza cotidianul de stinga „Le Monde”, capitala mondiala a crimei. Anual se inregistreaza 55.000 de violuri (mai mult de sase pe ora), 280.000 de jafuri, 18.000 de crime (50 pe zi, adica mai multi morti ca in Irak – dar acesta e comentariul meu, nu al ziarului „Le Monde”). Ce aspecte va lua violenta? In mod cert, putem anticipa ca fotbalul va fi, din nou, legat – in ce forme, vom vedea – de politica.