Caută 
3 MIN
Stiam, de multa vreme, ca-s un incurabil naiv! Asta mi-au spus-o toti prietenii (spre deosebire de dusmani, care m-au supralicitat, facindu-ma escroc). Dar mergeti pe mina mea, ca ma cunosc mai bine: sint un naiv de cursa lunga si viata, daca o mai fi ramas ceva din ea inainte, mi-o va redovedi!
Ca sa va convingeti, va povestesc ce traiesc eu din februarie incoace, de cind m-a pus naiba sa iau in serios o firma de difuzare de carte (nu dau numele, ca sa nu se creada ca fac publicitate mascata!). Sigur, nu e rau sa citesti, sa primesti carti la domiciliu, sa ai pe masa, saptaminal, volume frumos tiparite, despre varii subiecte, vitale (cascade & grote, inmultirea la furnici, bucatarie exagerat de dietetica, impletit botosei in timp record, cura de slabire sigura – ca toate curele treimiiste! – etc.). Nu discut acum calitatea (cam de almanah: „Ce ai, babo, in chiloti?" -"Biblioteca pentru toti!") volumelor – repet, excelent tiparite! -, ci faptul ca respectivii te hartuiesc cum nu mi s-a mai intimplat, in peripetioasa mea existenta. S-o iau cu inceputul.
Prin ianuarie, primesc un plic mare, elegant, din continutul caruia rezulta ca voi fi … miliardar, curind. Un om lucid ar fi rupt plicul si si-ar fi vazut de treaba. Dar eu, repet, sint naiv: ce face naivul cind afla ca va cistiga 50.000 de euro? Vise! Proiecte donquijotesti! Defulari financiare! Croaziere imaginare! Mediterana, Monte Carlo, Ritz, papaya, trufe, mango, whisky, crustacee, fete cu buricul gol din Polynesia etc. Ergo: eram pe felie. Am acceptat ideea ca ma umplu de bani si am comandat o carte. Gest fatal! De atunci, nu-i saptamina lasata de la Barbos sa nu primesc aceste doua tipuri de epistole: unele din care reiese ca, in curind, voi fi bogat, si altele prin care mi se cere sa comand – si apoi sa achit – cartile comandate. Ce-i interesant in dialogul epistolar imperfect: promisiunile lor is abstracte, sumele de achitat de catre mine – concrete…
Intr-o zi, insa, am dat in bilbiiala: am gasit in cutia postala… 7 scrisori de la firma cu pricina, ale carei initiale sint R.D. In viata mea n-am primit sapte epistole deodata de la acelasi destinatar! Ptiu! Oi fi devenit eu, brusc, important? Nici vorba! Da’ baietii m-au simtit fraier: si cind simti un fraier, so’ pa el, teteo!…
Sigur ca ei nu-s vinovati ca eu am comandat carti si m-am si abonat la revista lor; sigur ca e normal sa platesc ceea ce am comandat. Dar enervanta e aceasta hartuire saptaminala, cu scrisorile RD zilnice, cu somatiile de plata afolante, cu drumurile obositoare pina la oficiul postal, cu taxele postale & timbrele achitate suplimentar, cu plata depozitarii coletelor etc. Ei te acroseaza promitindu-ti 50.000 euro, dar dupa aia te mulg aproape zilnic, cerindu-ti banii pentru cu totul alte chestii.
Nu mai spun ca e migalos la culme sistemul de a raspunde firmei (scoti un autocolant de pe un document si-l lipesti pe alt document; scoti un volan de masina pe care s-ar putea s-o cistigi de pe un certificat si-l aplici pe alt certificat; optezi pentru modul in care vei primii bani – in rate ori toti odata, s.a.m.d.). In plus, in vreo trei plicuri mi se cerea sa propun 16 oameni care ar fi incintati sa primeasca ofertele firmei RD! Daca as cunoaste adresa lor, oricum nu as trimite-o, deoarece imi ajunge supliciul indurat de cind am avut ghinionul sa ma inhaitez cu morganatica asta de firma…
Morala: cine-o face ca mine, ca mine s-o pateasca! Altfel, sigur ca orice om normal vrea 50.000 de euro… t
