In lectiunea caninilor si molarilor…

M-am intrebat eu insumi, nu o data (agresat de recidivele fenomenului), cum se explica, profund, mefienta basarabeanului fata de regatean, ce ii alimenteaza celui dintii raceala si, inca, ostilitatea (badaraniile si mahalagismul le lasam deocamdata in plata fermentarii folclorice!) pentru cel de-al doilea? Nu e deloc o vorba de claca, buna sa potoleasca apetitul digresiv sau divagant al moralistilor de circumstanta. Din rica aceasta surda (dar a naibii de persistenta!) isi tot trage PCRM-ul folos dupa folos, al noualea an deja; iar Moscova isi fabrica necontenit noi ratiuni de fratietate geopolitica si pretexte pentru inca un veleat, doua de zabava prin partile locului. Romanofobia se dovedeste (s-a dovedit: ce spun eu!) foarte nutritiva pentru unii! Ma tem ca e privita de mult ca o cultura de irigat si stimulat pe toate caile si cu orice pret, pentru ca la bilant, scazind „investitiile", beneficiul net e de cuantificat, pe linga zerourile inerente din cele absconse carduri, cu pozitii cit mai aproape de empireu. E chiar uimitor ce larga aplicabilitate poate sa aiba o banala umoare (fie si cu ascendent istoric), daca o dai pe miinile mestesugarilor din propaganda: bani, influenta, prestigiu, plus – ghici, cireasa de pe tort, ce e! – inestimabilul confort fiscal…

Pe de alta parte, deportat, omorit sau infometat, cu destinul oricum mutilat de pretinsul „frate mai mare", basarabeanul nu-i poarta acestuia nici un fir pica, macar fulgurant, cit sa se prefigureze notiunea de demnitate. Palma jandarmului roman si zeflemeaua interbelica trag in reverberatie exponential mai greu decit glontele proiectat, functional, direct in ceafa sau in timpla, dupa cum se rasucea fantezia NKVD-ului. I-am iertat rusului deportarile, mortile prin inanitie si miile de familii sfirtecate. Ne doare in cot de intelectualii (unii, ca Nicolai Costenco, fost redactor sef la Viata Basarabiei, potentiale mari valori culturale, care ne-ar fi recompensat – n-am zis „reconversionat"! – conditia de marginali) reciclati in muncitori cu tirnacopul sau taietori de lemne in infiniturile Siberiei. Nu ne infioara nicidecum miriadele de sanse pe care le-am pierdut, ca provincie, odata cu disparitia silnica a purtatorilor lor. Palma neletala si vorba mai apriga din illo tempore, in schimb, continua sa ne obsedeze, ne mai tulbura, ne umple si azi capilarele de o sfinta minie autarhica…

„Rentind", dupa cum se vede, atit de mult, e ciudat de-a dreptul (am spus, vai, si asta) ca inca nu avem barem un doctorat (ideal ar fi sa injugam la carul acesta un intreg institut) in materie: prob si pe cit cu putinta cuprinzator. Prostia funciara sau lasitatea (nu mai putin structurala, si ea) nu explica, singure, un fenomen care ne mistuie zilnic viitorul. Nici „sindromul Stockholm" (cind victima se identifica cu agresorul, potrivit literaturii psihanalitice), evocat de aferatii momentului, nu tine intr-un caz ca al nostru: e prea patetic si admite abuziv o anume capacitate de procesare a afectului. Cind nici Dumnezeu nu cere de unde nu-i, pe noi ne ia, euforic, cu autoflatare! (Sindromul creuzetului cultural, negresit!)

Revenind la chestiunile de mai sus, trebuie sa spun ca le-am regasit de curind, formulate taios, aproape maniheist, intr-un text magistral ca luciditate de Constantin Cheianu (un CTP al nostru, daca nu ne cramponam de criteriul expresivitatii, secundar totusi in raport cu valoarea intrinseca a ideilor – marele deficit in zona). Este ingrat sa rezum: articolul poate fi consultat clicind pe http://www.timpul.md/articol/moldovenii-intre-romani-si-rusi-(i)-14743.html. O sa spun, totusi, ca explicatia bizarei stari de lucruri nu trebuie cautata doar in apele – tulburi – ale etnopsihologiei, nu in umori si calitati prezumate ex-cathedra. La inceputul anilor ’50 ai secolului trecut Moscova ordonase citeva masuri de liberalizare in sfera agriculturii. Ce efecte practice au avut se poate intelege din urmatorul citat: „Comparat cu oricare dintre cele doua decenii de aflare «sub romani», deceniul sase, sub sovietici, a putut sa le para, probabil, multor tarani unul de vis". Saracia s-a preschimbat ca prin miracol in belsug, demoralizarea – datorata aiuritoarelor alternante de regimuri din anii ’40 – a cedat locul unei increderi robuste in viitor. Chiar daca va fi fost „o momeala gindita pentru a face atractiva puterea sovietica", „cert este faptul ca pe moldoveni in anii ’50 nu ideologia si spalarea de creier i-au facut «cetateni sovietici», ci, in primul rind, niste beneficii economice. Tot astfel cum, astazi, nu atit frazele bombastice ale unionistilor ii apropie pe moldoveni de Romania, cit acordarea cetateniei romane".

Memoria trecutei opulente de propaganda, iata, carevasazica, ce continua sa ne joace festa! Ce ziceti de o asemenea idee? In lectiunea aceasta – a dintilor pozitionati mai aproape decit parintii – se intelege, intre altele, si de ce PCRM-ul mai este atit de drag inimilor noastre…