In memoriam Matei Calinescu

Deschizind televizorul accidental, nu am o imagine realista asupra ultimelor evenimente. De aceea, in aceste zile, am avut impresia ca marea drama a romanilor o constituie moartea lui Michael Jackson. Si totusi, tot in SUA a murit, pe 24 iunie, unul dintre cei mai importanti critici romani din generatia ’60: Matei Calinescu. Sigur, nu ma asteptam ca mass media sa faca o stire de top din asta, dar putina atentie acordata si culturii autentice nu ar strica. In moartea discreta a teoreticianului nu a existat nimic scandalos, asa ca ea nu avea cum sa atraga interesul unor jurnalisti pentru care nu conteaza dect stirile soc, iesite din comun, senzationale.

Influenta sa a fost una dintre cele mai puternice in afirmarea scriitorilor care, incepind cu 1960, luau locul vechii garzi proletcultiste. Nascut in 1934, lucrind ca redactor al unor importante reviste cum erau "Gazeta literara" si "Viata romaneasca", remarcindu-se ca unul dintre cei mai credibili si mai influenti critici tineri (cei vechi, precum Ovid S. Crohmalniceanu, Paul Georgescu, S. Damian nici nu contau, fiind iremediabil compromisi prin prestatiile lor dogmatice din deceniul anterior), prieten apropiat cu Nichita Stanescu, Nicolae Breban, Mircea Ivanescu, Matei Calinescu a fost unul din pilonii recuceririi esteticului de la inceputul deceniului al VII-lea. Cronicile semnate de el chiar contau si multi scriitori ii datoreaza afirmarea. Cine deschide volumul sau din 1973, Fragmentarium, pricepe ca se schita acolo deja o ierarhie pe care timpul a confirmat-o: Nichita Stanescu, Mircea Ivanescu, Leonid Dimov, Marin Sorescu, Emil Brumaru – acestia au devenit cei mai influenti poeti postbelici; doar ca iti trebuia destula luciditate critica pentru a risca asemenea pariuri in 1973, cind toti cei mentionati erau inca la inceputuri. Aceasta perioada este evocata cu nostalgie de scriitor, peste ani, in volumul scris impreuna cu vechiul sau prieten, fiul lui Tudor Vianu, Ion Vianu, Amintiri in dialog: boema acelor ani, prieteniile strinse cu marii scriitori ai vremii si cariera universitara sint reperele care il impun in epoca. Matei Calinescu devine, treptat, un comparatist de prima mina, prin lucrari precum Conceptul modern de poezie si Clasicismul european. Nu intimplator, preocuparile sale teoretice din anii exilului in SUA vor porni tot din acest punct. Semn ca se putea face carte si in Romania comunista.

In 1975, se stabileste definitiv in Statele Unite, intelegind ca liberalizarea anilor ’60, care ii permisese sa se manifeste ca un spirit liber, lua sfirsit. In citatele amintiri, el marturiseste ca a fost nevoit sa lase totul in urma din cauze cit se poate de obiective: mai intii, ca totul tindea sa devina controlat de Securitate, apoi, pentru ca se faceau presiuni din ce in ce mai mari asupra sa pentru a intra in Partid, lucru pe care il socotea dezonorant. Decizia aceasta a considerat-o "un act de bun simt, o optiune pentru normalitate". Ca profesor de literatura comparata la Indiana University, publica una dintre cele mai cunoscute carti de teorie literara despre modernism si postmodernism: Cinci fete ale modernitatii, tradusa, in doua editii, si la noi. Altele, precum A citi, a reciti (Rereading, in editia londoneza), Exploring Postmodernism consolideaza o cariera pe care ar merita sa o cunoastem mai bine. In toate cercetarile serioase despre modernism, avangarda, postmodernism, de peste tot in lume, numele lui Matei Calinescu revine frecvent. Dupa 1990, scriitorul isi reediteaza, in special la editura Polirom, mai toate cartile in care mai crede. Revine, in acest fel, in literatura romana, de unde regimul comunist il izgonise.

Nu in ultimul rind, un loc aparte il ocupa, in opera sa, romanul eseistic Viata si opiniile lui Zacharias Lichter, aparut, initial, in 1969, care aduce in prim plan un personaj atipic, cersetor, boem, filosof, care are ceva si din Socrate, si din Diogene cinicul si care isi proclama dezinhibat dezinteresul fata de valorile cotidiene. In prefata la Jurnalul fericirii, Nicolae Steinhardt mentioneaza modelul lui Zacharias Lichter ca pe una dintre metodele de a ignora comunismul. Jurnalele din ultimii ani sint tentativa de imblinzire a traumei cauzate de decesul fiului sau. Ca poet, Matei Calinescu este un livresc fara mari adincimi.

Desi nu a mai fost unul dintre actantii vietii literare autohtone de citeva decenii bune, Matei Calinescu este un critic de prim raft, pe care specialistii nu il pot ocoli. Celorlalti le stau la indemina romanul sau si jurnalele, aparute, nu demult, la Polirom. Prin Matei Calinescu, literatura romana contemporana si-a pierdut unul dintre scriitorii cei mai importanti. Dumnezeu sa-l odihneasca!