Caută 
4 MIN
Ma laudam eu saptamina trecuta cu ce am de gind sa fac in aceasta vacanta, dar se pare ca socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din tirg. Asa ca, pina sa dezertez oportun catre Dobrogea, mi-am mai indeplinit o indatorire nu neaparat placuta: am facut parte dintr-o comisie de evaluare a concursului de titularizare. Am corectat, mai pe romaneste, vreo 200 de lucrari ale celor care sint sau doresc sa devina profesori. Nu e vorba, sint imun la tot felul de gafe, doar am citit si am notat mii de lucrari la viata mea. Problema este ca, de data aceasta, cei care candidau erau profesori, adica tocmai cei care au nobila misie de a-i invata si pe altii. Asa ca, de data aceasta, "perlele" peste care am dat nu m-au mai amuzat, ci m-au enervat si m-au intristat.
Subiectele au fost mai mult decit accesibile (un eseu structurat despre un basm cult, plus citeva cerinte banale la gramatica si la metodica): cred ca un elev bun de clasa a X-a nu ar fi avut probleme sa le rezolve onorabil. Doar ca, uneori, un absolvent de facultate este mai nepregatit decit un elev de la jumatatea ciclului preuniversitar. Sa se inteleaga: au fost, fireste, si lucrari foarte bune, si multe altele acceptabile. Doar ca prostiile debitate cu imperturbabila seninatate s-au inmultit intr-o proportie alarmanta. Iar ele vin, repet, din partea celor care trebuie sa corecteze, sa indrepte erorile altora, sa astupe nestiinta celor care de la ei cauta o licarire de stiinta. Ca sa nu o mai lungesc, am sa deconspir citeva dintre nazbitiile comise de unii dintre candidati. Fireste, selectez drastic, pentru ca, daca as fi stat sa imi notez tot ce mi-au vazut ochii, as fi umplut singur aceasta pagina de opinii. Si, atentie, mie nu mi-au trecut prin miini decit o mica parte din tezele supuse evaluarii.
Pentru unul dintre aspirantii la nobilul titlu de profesor, Harap-Alb este, nici mai mult nici mai putin, un… "razboinic al luminii". Ma indoiesc ca a intilnit nemeritat de celebra sintagma la sursa, adica in unul din romanele incolore, inodore ale lui Paulo Coelho. Mai curind a preluat formula din discursurile cretinoide ale lui Gigi Becali. Si, in acest caz, cum sa nu te furnice indoiala: in ce hal a ajuns invatamintul romanesc, daca un profesor de limba si literatura romana isi preia notiunile si isi fixeaza azimutul in functie de iesirile de urangutan cu pretentii de mascul alpha ale unui analfabet? Un alt profesor nota sigur pe sine ca Harap-Alb ar fi "mezinul familiei Verde". Pai, cum sa-l contrazici, nu e el nepotul Imparatului Verde? Este. Si nu urmeaza un drum initiatic? De buna seama. Initierea sa se incheie cu o nunta, ca in majoritatea basmelor, doar ca, inainte de a-i veni mintea la cap, si-l cam pierde. La propriu, vreau sa spun. Asta o stie orice scolar din clasele I-IV. Si tot orice scolar stie ca fata Imparatului Rosu, viitoarea lui soata, il readuce la viata, dupa ce Spinul il cam scurtase de cap. Sa vedem ce iese din tot acest scenariu, in mintea unui dascal incepator, probabil: "Spinul il decapiteaza pe Harap-Alb, iar fata ii va pune inapoi capul. Este un cap nou, ce a acumulat cunostinte". Aferim! Deci, in timp ce blegutul craisor tragea ponoasele de pe urma credulitatii sale si il slujea pe Spin, un alt cap, alternativ, circula prin lume si acumula noi cunostinte, in asteptarea rocadei. De data aceasta, junele print are un cal "atletic"; tot e bine, acum citiva ani o studenta opina, calinescian aproape, ca acelasi bidiviu "are doua viteze: ca vintul si ca gindul". Apoi, printre ajutoarele sale, Fomila ocupa un loc aparte. Despre Flaminzila multi nu sufla nici o vorba.
Nici bietul Ion Creanga nu scapa accentelor de originalitate ale profesorilor nostri. De pilda, unul dintre ei, intr-un necontrolat puseu de personalitate, isi da cu parerea dupa cum urmeaza: "In ce ma priveste scriitorul Ion Creanga poate fi considerat «o mama» care transmite cultura, iar opera sa un punct de referinta in literatura romana, «un stilp al hornului», deci o axa a vietii" (punctuatia nu imi apartine). Dupa altii, marele scriitor ar fi fost un "precursor al eruditului Neculce", nu inainte insa de a fi urmat "studiile universitare si preuniversitare (poate chiar in aceasta ordine, de ce nu? – n.m.) in tara si in strainatate".
Cam asa pare sa stea lucrurile si cu multi dintre absolventii de facultate, care acum doresc sa-si puna stiinta la treaba: ei ar mai trebui sa parcurga si ciclul preuniversitar, poate mai baga la cap cite ceva. Altfel, e jale mare… Si ma indoiesc ca au si ei un cap de rezerva, care sa stea prin biblioteci si sa acumuleze cunostinte.
Concluzii? Poate pe dumneavoastra aceste mici mostre de nestiinta altoita pe lene a gindirii va amuza. Dar sa vedem putin mai departe; frecventa lor este ingrijoratoare. Aceasta densitate de prostie denota starea invatamintului superior romanesc. Tezele pe care le-am corectat veneau, am aflat la sfirsit, din Bucuresti. Dar ma indoiesc ca la Cluj, Iasi, Timisoara, Brasov, Suceava etc. situatia e mai roz.
E foarte simplu: fara un examen serios de admitere, marea masa a absolventilor cu greu vor face fata in meseria lor. Vi se pare de colo?
