La nivel inalt

Hans avea o functie la nivel inalt, si anume de vicepresedinte al parlamentului unui land din Germania.

Am fixat o ora de vizita la domnia sa si dupa vizita urma sa luam masa impreuna.

La ora convenita, dupa ce am fost preluat de la hotel de consilierul sau si condus la parlament, am fost introdus in cabinetul lui Hans.

Curtenitor, mi-a luat paltonul, l-a pus pe umeras si l-a asezat frumos intr-un sifoner, abil mascat.

Conversatia, extrem de placuta, s-a axat pe informarea celor doi interlocutori despre ce si cum in cele doua tari. Fiecare astepta ca partenerul de discutie sa-si termine ideea si, printr-o pauza mica, abia perceputa, invita la o replica sau la o alta tema de interes.

La final aveam impresia ca il cunosteam pe Hans de o viata. Invidiam putin educatia primita de acesta in familia sa nobila, veche si deloc strimtorata financiar vreodata. Pe deasupra, vorbea o franceza impecabila, pe care a exersat-o in familie de mic copil.

La plecare, Hans mi-a luat paltonul din sifonier si mi l-a tinut sa-l imbrac.

Gestul sau, de altfel facut cu o naturalete care te fascina, m-a surprins mai mult decit ar fi fost necesar.

Am schitat o usoara si politicoasa impotrivire, dar aproape imediat am renuntat, acceptind ca inaltul demnitar sa procedeze conform inaltei sale educatii.

Trebuie sa amintesc faptul ca inainte de a intra in aceasta inalta institutie era necesar un control similar celui de la aeroport. Consilierul lui Hans a facut un semn discret si masina in care eram a trecut de zona sever controlata si cu un alt semn am evitat controlul de rutina, cu aparatura speciala.

In localul pe care l-a ales Hans am mai avut o surpriza.

– Constantin, mergi pe mina mea?

– Ceva nemtesc. Sint in Germania, nu?

– OK. Am inteles.

Ocupam o masa obisnuita, dar directorul localului a venit sa ne salute. Era si el un om stilat, sobru si nu ezita sa ne faca recomandari. S-a adaptat usor la limba pe care noi o utilizam.

O muzica abia auzita crea un fond sonor deloc deranjant.

Presedintele landului apartinea unui alt partid politic, oponent puternic al partidului lui Hans. Il cunosteam destul de bine si pe acesta, dar ma interesez la cineva autorizat sa-si dea o parere.

– Ce fel de om este?

– Este foarte competent in functia pe care o ocupa. Are o experienta vasta in domeniul administratiei.

– Dar ati fost, parca, in finala cu el, nu?

– Da. Eram sigur ca va cistiga. Nu pot emite pretentii intr-un meci cu el. Profit acum sa ma perfectionez pe linga el.

– Ciudat.

– Ce este ciudat? intreaba oarecum uimit.

– Nimic. Poate asta explica masinaria germana. O masinarie care uimeste prin tendinta spre perfectiune.

– Nu include si masinaria politica aici…

– Nu inteleg. Felul cum ai prezentat un adversar politic…

– O! O sa te invit la o dezbatere politica, daca vrei.

– Multumesc, refuz categoric.

– De ce?

– Noi, romanii, avem o parere cimentata despre Germania si despre nemti in general.

– Cum adica?

– Sa-ti dau un exemplu. Daca un om realizeaza la noi ceva de o calitate exceptionala, stii cum o prezinta?

– Cum?

– Lucru nemtesc, dom’le, se lauda in gura mare.

Hans ride, fara sa simt la el o nota de ingimfare.

In local intra un grup de pensionari, putin mai galagiosi, care se asaza la o masa pregatita la citiva pasi de masa la care stam. Unul vine la masa noastra, ne saluta respectuos pe Hans si pe mine.

– Un prieten din Romania, ma prezinta scurt.

La acea masa vecina se incing discutiile si tot aud Romania pomenita des. Batrinii se uita, neostentativ, totusi, spre mine cind pomenesc numele tarii noastre. Desi nu era diplomatic sa intreb, imi calc pe suflet si incalc regulile.

– Pomenesc de Romania.

Eram convins ca ne vorbesc de bine si din acest motiv devenisem curios.

Vadit incomodat, Hans imi raspunde vag.

– Eh, din razboi povestesc.

S-a naruit cerul pe mine. Incepusem atit de frumos intilnirea si acum ma simteam extrem de stinjenit.

Hans remarca starea mea, imi prinde mina si mi-o stringe.

– Constantin, istoria trebuie sa ramina in carti. Ce vrei, sa-i urim pe italieni, pe romani, francezi, englezi, americani, rusi si… pe toata lumea? Construim o lume care sa evite erorile din trecut. Acest scop nu crezi ca merita tot efortul?

– Ba da. Noi, generatia noastra, am suferit destul.

– Asta zicem si noi.

Buna dispozitie a revenit si vinul a definitivat prietenia. Diplomatia lui Hans a reusit acolo unde noi, romanii, reusim asa de rar.