Mortul frumos politic

Marii morti comunisti trebuiau sa arate frumos, mai frumos decit in realitate. Cei care l-au vazut pe Lenin mort la Kremlin (n-am avut… neplacerea!) spun ca era ca o papusa colorata sub un glob de sticla. De buna seama ca, din cind in cind, cadavrul era fardat, pudrat, sulemenit, boit cu ruminele din cele mai fine, ca sa arate ca frumosul adormit din selva oscurra comunista. Sau va fi fost chiar o papusa in locul mortului, una din acelea de ceara din galeria celebrei madame Tussaud, artista kitsch-ului perfect. Dar nici n-are importanta daca era cadavrul imbalsamat sau, cum credeau unii, o momiie de ceara si mucava, cu vertebre de plastic si mate din poliester espandat. Importanta era ideea de charisma si sacralitate. In mausoleul-templu, multimile de credinciosi se inchinau la Zeul celor ce muncesc. Garda de soldati de la catafalc – alesi pe sprinceana, frumosi, spatosi, cu pometi vag mongolici si parul ca spicul de griu dat in pirg – intruchipa vestalele sau cine stie ce ordin secret monahicesc. Dar gloatele de credinciosi-turisti nu erau la inaltimea momentului si se hlizeau, ridicau glasurile. Atunci un sacerdot-gardian facea brusc un pas in fata si racnea in soapta: Tisssa! (Mai incet!). Sirul credinciosilor ingheta pe o clipa de spaima, cum inlemnesc gainile in ograda cind vad umbra uliului de deasupra. Dupa o vreme, insa, se pornea iar pe sporovaiala si hlizeala. Si iarasi soptitul sonor: Tisssa!

Asadar, politicianul mort frumos era un ideal de atins. Daca nu era frumos, il facuse ma-sa cu o mutra de bidon turtit, trebuia "infrumusetat". Niste pagini de un grotesc atroce scrie Niculae Gheran in volumul Sertar despre "infrumusetarea"  post-mortem a lui Tudor Arghezi. Merita citite. Poetul nu era politician, dar moartea marilor artisti era un prilej de lustruire a regimului, de asigurare a unei onorabilitati ilicite, obtinute pe seama gloriei altora. Asa se intimpla in toate tarile comuniste. Prin funeralii fastuoase, prin ceremonii asijderea si panegirice sforaitoare, autoritatea simbolica a artistului mort trecea pe seama "conducatorilor iubiti". Iar gloatele se calcau in picioare la aceste ceremonii oficiale. Sa ai pantaloni de tergal si o Dacie rapanoasa, sa bei Cico si sa te poti lauda ca ai fost la inmormintarea lui Sadoveanu sau a Mariei Tanase erau idealurile romanului mediu in comunism.

Dar sa ne intoarcem la mortul nostru frumos. In poeziile lui Eminescu apar de mai multe ori morti frumosi. Ne amintim de la scoala: "un mort frumos cu ochii vii…". Eckermann, secretarul particular al lui Goethe, il descrie pe acesta din urma mort ca pe un efeb grec, de o frumusete trupeasca impecabila. Iar sarmanul mosneag Goethe a murit la 83 de ani! Am dat primele exemple care mi-au trecut prin cap, insa recurenta motivului mortului frumos in cultura lumii este imensa. Orice baba chioara de la tara se da in vint dupa inmormintari frumoase si iti va descrie moarta, o baba ca si ea, ca fiind "frumoasa ca gie" (a se citi moldoveneste). Marii mucenici si marturisitori, ascetii evlaviei, sint si ei  prezentati ca niste morti frumosi, purtind pe chip duhul credintei.

Dupa cum vedem, omul a asociat dintotdeauna, din leaganul preistoriei sale, frumusetea fizica, fie aceasta si dupa moarte, cu frumusetea morala, cu intelepciunea si exemplaritatea. Pe cind ceea ce este urit fiziceste este urit si moraliceste, intunecat sufleteste si in spirit. Regimurile comuniste secularizate au incercat sa fardeze credinta religioasa, cum il fardau pe Lenin, s-au straduit sa-si impuna o anume charisma si sacralitate. Sa ne amintim de "icoanele" conducatorilor comunisti, de imensele statui ale lui Stalin sau Lenin presarate in tot lagarul comunist. Exista o viata politica a cadavrelor! Astfel, ei, bezbojnicii si ateii, au recuperat si motivul cadavrului viu frumos. Neaparat frumos! Va amintiti cum se retusau portretele Tovarasului? Se cauta imaginea unui fel de arian comunist. Ideea e in subteran aceeasi: sa fie mai frumos, deci mai bun, mai intelept, o chintesenta a speciei umane. Si invers, dusmanii regimului erau prezentati caricatural, uriti fiziceste. Tito aparea cu o figura schimonosita de oligofren (el, care era un barbat frumos), cu o barda in mina, de pe care se prelingea singele. Rusii deformau si fotografiile liderilor occidentali. Imi amintesc cum il prezentau la tv botit pe presedintele Nixon, care si asa nu era prea "lucrat" de ursitoare la chip.

Vitalitatea cadavrelor politice comuniste, frumoase sau nefrumoase, este, fireste, o vanitate. Autoritatea lor simbolica, morala si politica este data uitarii. Tot mai putini isi amintesc de ele. Iar cind isi amintesc, nu o fac cu sfintenie si veneratie, cum s-a dorit. Un lider religios a sugerat ca lesul lui Pol Pot sa fie dus la tribunal si sa i se intenteze proces, pentru ca populatia Cambodgiei sa isi gaseasca linistea. Prin ’90 mongolii turnau lapte pe locul unde fusese darimata o statuie a lui Stalin: sa nu mai bintuie spiritul mortului. Cind l-au dezgropat pe liderul comunist refractar Imre Nagy, ca sa-l reinhumeze, au gasit un sir de vertebre groase lung de peste trei metri. Nagy fusese ingropat in secret in gradina zoologica laolalta cu o girafa raposata. Aceasta vertebra grotesca mi se pare a fi cadavrul deloc frumos al comunismului!