Caută 
4 MIN
A predat vreo douazeci de ani un soi de „Socialism stiintific", asortat cu turnatorii la securitate. Obedient si unduios ca o salcie de apa, mai primea uneori, ca pe o ciosvarta si cate o functie de la partid, sau sarcina de a scrie cate un articol la gazeta, sa povesteasca despre maretele fapte ale Tovarasului. Venise Revolutia si el tot mai scria. Lumina masele in spiritul gloriosului materialism dialectic si istoric. Era invitat, sau poate angajat si la radio unde, pe langa turnatorii, mai citea si angajamente despre viitorul de aur al omenirii, dar de promovat nu mai putea: Ceausescu blocase posturile. Si-asa, repetand aceleasi bazaconii cu lupta de clasa, da-i si lupta si lupta si da-i, nici nu si-a dat seama cand a trecut timpul.
Brusc, a venit Revolutia si omul nostru s-a speriat cumplit. La inceput a ramas pe drumuri, studentii nici nu voiau sa-l mai asculte, iar „revolutionarii" i-au sugerat sa se reconverteasca, cum facea toata lumea, adica sa devina „capitalist". Impreuna cu altii a scris o carte, in care a calchiat ce a crezut el ca este mai bun dupa un manual adus din Occident, apoi inca una, mai o compilatie, mai un plagiat, sprijinul unui tovaras, cateva obediente bine facute si gata – reconvertirea se produsese. A inceput sa vare pe gatul studentilor, pe nemestecate, tot felul de „teze" noi, dar marea lovitura a fost ca a putut sa avanseze pana unde a vrut muschii lui si chiar sa supravegheze niste monitoare, lucru unde nu ierta nimic, ceea ce s-a dovedit foarte benefic. Ba mai mult. Europa i-a dat o bursa in Occident, cu foarte multi bani. Pacat ca nu stia nici o limba straina, astfel incat a stat mai mult ascuns pe acolo, mancand in camera sa economiseasca banii, cu care in tara puteai sa-ti cumperi un apartament, de pilda.
Fiind deja in varful carierei, nu s-a mai simtit obligat sa citeasca sau sa scrie. Intre noi fie vorba, chestia asta incepuse sa-l cam oboseasca, in plus era si cam agramat, mai adormea si la ore, iar tot farmecul asta incepuse sa se vada. In schimb, ajunsese un fel de sefulet, iar salariul, plus orele de la particulari, care inflorisera ca ciupercile otravitoare, ii asigurau bani frumosi. Si-a facut case mari, cu etaj, cum a vrut, iar apartamentul dat de comunisti l-a inchiriat tot pe bani frumusei. In rest, nu supara pe nimeni, pentru ca rareori neuronii lui inchegau vreo opinie si asta doar in chestiuni administrative, dadea de baut regulat s.a.m.d.
Cand trebuia sa ia cuvantul cu diverse prilejuri, repeta mereu aceleasi marote, ca si cursurile la care, spre deliciul studentilor, se mai scapa din cand in cand in oniric. Nimic nu-i schimba linia de comportament. Incet – incet, anii au trecut odata cu putinele sale idei si a venit frumoasa varsta a pensionarii (deh, Guvernul !). Dar Universitatea nu se poate dispensa de o asemenea valoare, se poate dormi in continuare la plata cu ora, basca faptul ca mai are si niste doctoranzi pe care mai mult ii incurca. Astfel ca viata curge inainte fara tulburari.
Observa totusi niste schimbari care s-au petrecut in jurul sau, mai aude cate un limbaj diferit, cuvinte si lucruri pe care nu le intelege, dar, conform obedientei de o viata, nici nu li se poate opune. M-am uitat o data in ochii lui si n-am vazut pe nimeni inauntru. Sta ghemuit intr-un colt, de frica oricaror schimbari. O viata-ntreaga n-a stiut decat sa-si rumege platitudinile. Nu intelege la ce foloseste calculatorul, dar la telefonul mobil a invatat sa vorbeasca, mai apasa gresit cate o tasta, dar asta din prea marea emotie care-l cuprinde cand se vede sunat, deci cautat, deci este un om important in continuare etc.
Dar marea lovitura a venit dupa ce a invatat sa faca proiecte. Sa vezi de-acu incrucisari de plati, de gestiuni, de persoane, inclusiv din conducere, de nu se mai cunostea omul cu nefasta lui. Desi e pensionar sadea, deci poate sa doarma si acasa, sau la nepoti, refuza sa accepte ca s-a inteleptit si tine sa-si fericeasca in continuare discipolii cu lumina revarsata de marea sa dragoste pentru stiinta. Nu se stie clar care stiinta, dar merge, suna bine, face bine. Dovada e ca, la un moment dat, i-a crescut si mustata. Un romantic incorigibil.
A iubit mult tinerii. Ani in sir le-a trait din povestea aceea cu fata mosului. Tactul pedagogic mostenit direct de la Pestalozzi, rafinamentele psihologice de maidan, subtilitatile sale brutale, cand nu erau gregare de-a dreptul, l-au facut foarte (putin) iubit si intens apreciat (negativ, se intelege). Dar micile lui naivitati, ca sa nu spun slabiciuni, inima lui incapatoare, l-au ajutat sa nu fie luat prea in serios, astfel incat, in miscarea sa browniana, ajungea mereu tot de unde plecase. Biografii se bat deja sa-l nemureasca, dar nu prea-i gasesc opera. Faptele sale de vitejie, ajutate si de relatiile sale multiple, in care a investit atata obedienta si, nu in ultimul rand, avaritia sa proverbiala, il vor ajuta sa ramana alaturi de noi ca un cadru de mare nadejde. Nu vedeti, cu ciclicitatile astea nu-i de saga; daca se-ntoarce comunismul?…
Publicitate și alte recomandări video
