O provocare: celulele stem

Celulele stem au atras atit un interes stiintific imens, cit si preocupari etice si legale, datorita capacitatilor lor de a se „specializa” si deveni, in mod virtual, oricare parte din organismul in care sint introduse. De asemenea, ele pot actiona ca un adevarat sistem reparator, datorita capacitatii de regenerare si diviziune rapida, fiind capabile sa inlocuiasca tesuturi distruse. In astfel de celule sta speranta vindecarii unor boli pentru care medicina actuala nu are solutii curative, precum boala Parkinson sau Altzheimer, unele malignitati, diabetul zaharat, tesuturi distruse prin arsuri etc.
Desi subiectul este aprins dezbatut de o perioada recenta de timp, descoperirea si studiul acestor celule se atribuie anilor ’60, cind doi cercetatori canadieni, Ernest A. McCulloch si James E. Till, au pus in evidenta prezenta unor celule capabile sa se reinnoiasca singure in maduva osoasa la soarece. De atunci, cercetarile au evoluat si s-a putut realiza o clasificare a acestui tip de celule: celulele totipotente, produse prin unirea ovulului cu celula spermatica, ce, ulterior, se pot diferentia in celule embrionare si extraembrionare, pluripotente, descendente ale primului tip, sint celule capabile sa se diferentieze in aproape orice tip de celula, in functie de tesutul in care sint introduse (daca sint introduse in creier, devin celule nervoase; in muschi, devin celule musculare etc.), multipotente, care se pot diferentia in mai multe tipuri de celule, dar inrudite cu familia celulara de baza (de exemplu, celulele stem ale maduvei hematopoietice se pot diferentia in globule rosii, globule albe, plachete) si celule unipotente, care produc un singur tip de celula, dar, fata de celulele non-stem, au capacitatea de a se reinnoi singure.
De asemenea, o alta clasificare imparte aceste celule in celule stem adulte, studiate din anii ’60, care insa sint doar multipotente, si celule embrionare, izolate pentru prima data in 1998, care s-au dovedit a fi pluripotente, capabile, astfel, de diferentiere in orice tip celular, lucru care a captat atentia cercetatorilor pentru obtinerea de solutii terapeutice. Cum ar fi acest lucru posibil? De exemplu, in boala Parkinson, datorata lipsei unor celule care secreta dopamina, o implantare de celule stem in creier, care ulterior se vor diferentia in celule producatoare de dopamina, ar fi solutia vindecarii, lucru demonstrat in experimentele pe soareci de laborator. De asemenea, tot pe animale de experienta s-a putut demonstra rolul reparator si regenerator al acestor celule, la Clinica Mayo din SUA obtinindu-se refacerea tesutului afectat de infarctul de miocard prin injectarea in miocard a celulelor stem. In medicina umana se utilizeaza din 1988 celule stem provenite din cordonul ombilical, tratindu-se afectiuni precum boala Gunther, sindromul Hunter, leucemia acuta limfoblastica si multe altele, ce apar mai ales la copii. In afectiuni precum limfoamele, mieloamele, boala Hodgkin, utilizarea transplantului de celule stem, fie de la pacientul insusi (in cazul in care celulele din maduva sint neafectate de boala de care sufera acesta, realizindu-se asa numitul autotransplant sau transplantul alogen), fie de la rudele sanatoase ale pacientului (realizindu-se alotransplantul), se practica din anul 2001.
Daca celulele stem sint atit de utile, de ce nu se utilizeaza pentru vindecarea majoritatii bolilor, inlocuind vechile terapii? Cele mai utile celule stem, dupa cum am aratat anterior, sint cele embrionare, datorita faptului ca se pot diferentia in orice tip de celula, dar producerea unei astfel de linii celulare este soldata, de obicei, cu moartea unui embrion. Liberalizarea unei cercetari pe celule stem embrionare, fara constringeri legislative, ar insemna incurajarea remunerarii avorturilor in urma carora ar rezulta embrionii necesari recoltarii de celule stem, pe de o parte, si crearea prin tehnici in vitro de embrioni numai in scop de cercetare, urmata de moartea acestora, pe de alta parte, fapt ce contravine conceptiilor religioase, care vad in embrion o potentiala fiinta in dezvoltare, distrugerea lui echivalind cu o crima, precum si drepturilor embrionului, atribuite legislativ in legislatia cercetarii pe fiinte umane. De asemenea, ar putea fi incurajat un trafic de embrioni, lucru care s-a si intimplat in Romania, cu putin timp in urma. In SUA, presedintele George W. Bush, in data de 19 iulie 2006, a respins un amendament al unei legi care permitea utilizarea de bani federali in scopul cercetarii in urma careia sint distrusi embrioni. Asadar, problema celulelor stem este discutata la nivel inalt si se considera a avea un impact covirsitor asupra viitorului, dar se au in vedere si potentialele consecinte, in cazul in care ar scapa de sub control datorita unei legislatii mai permisive. Un alt motiv pentru care celulele stem nu sint utilizate pe scara larga este faptul ca multe din rezultate au fost obtinute doar la nivel experimental, pe animale de laborator, riscurile unei introduceri in terapie la om nefiind elucidate deplin pentru toate afectiunile. Dar cum cercetarea avanseaza cu pasi repezi de la o zi la alta, nu putem spera decit in utilizarea cit mai larga a acestui remediu salvator.
Un lucru este cert: celulele stem au imprimat o noua directie de cercetare in medicina secolului XXI, incununata, deopotriva, de succese pentru gasirea de solutii terapeutice viabile si de temeri si controverse legate de posibilele consecinte ale utilizarii lor necorespunzatoare, in scopuri nu tocmai animate de sentimentul umanist.