O tema de reflexie liberala

Mai intii, un mic test vizind spiritul de observatie, capacitatea de a detecta coincidentele si similitudinile (mai ales pe cele crase). Rabdare, deci, si o atitudine pe masura: sobrietate, concentrare, detasare. A celor laboriosi fi-va rasplata si exultanta:

Primul termen: "Idealul poeziei lui Grigore Vieru e unul domestic-naturist, la intersectarea dintre Casa ocrotitoare si Natura mingiietoare. Cind intiia matrice este abandonata, in cursul (totusi!) pe care-l ia viata fiului risipitor, acesta se acuza singur de ingratitudine si ii cere iertare casei "de pe margine de Prut" pe care a vaduvit-o de prezenta lui, ca si de aceea a Mamei. Sub naivitatea aparenta a versurilor din Casa mea descoperim o splendida elegie filiala, la puterea a doua: "Tu ma iarta, o, ma iarta,/ Casa mea de huma, tu,/ Despre toate-am scris pe lume,/ Numai despre tine nu.// Sa-ti trag radio si lumina/ Ti-am fagaduit cindva/ Si ca fi-vom impreuna/ Pieptul meu cit va sufla.// Dar prin alte case, iata,/ Eu lumina o presor,/ Alte case ma asculta/ Cind vorbesc la difuzor.// Ti-am luat-o si pe mama/ Si-ati ramas acuma, ia,/ Vai, nici tu in rind cu lumea/ Si nici orasanca ea.// Las’ ca vin eu cu batrina/ Si nepotul o sa-l iau/ Care pe neprins de veste/ Speria-va-ti bezna: «Hau!»// si vei ride cu baiatul/ Ca doi prunci prea mititei,/ Si vei plinge cu batrina/ De dor, ca doua femei.// Si vei tace lung cu mine/ Cu vaz tulbur si durut,/ Casa vaduva si trista/ De pe margine de Prut".

Dincolo de versul, exceptional, "cu vaz tulbur si durut", sa observam naturaletea analogiei cu care lucreaza autorul. De vreme ce Casa insoteste, pe durata unei vieti fara evenimente teribile, virstele omului, e firesc ca ea sa fie umanizata, in viziunea folclorica a poetului, pe fiecare din treptele acestor virste. Casei i se vorbeste asadar ca unei iubite sau neveste parasite de barbatul ratacitor prin alte asezari; si i se promit, in compensatie, bucurii pe orizontala fiecarei generatii".

Termenul al doilea: "Am putea spune ca poezia lui Grigore Vieru de pina la 1989 se produce intr-un cadru domestic-naturist, la intersectia dintre Casa ocrotitoare si Natura mingiietoare. Cind isi abandoneaza matricea, casa parinteasca, poetul, ca un fiu risipitor, are mustrari de constiinta, se acuza de ingratitudine si ii cere iertare casei "de pe margine de Prut" pe care a vaduvit-o de prezenta lui si de aceea a Mamei. Cum am putea explica aceasta autentica elegie filiala din Casa mea, exprimata, aparent, in versuri naive si cuvinte banale (a se vedea poemul citat in cuprinsul primului termen). Mai intii sa evidentiem prospetimea si profunzimea versului "cu vaz tulbur si durut", iar apoi sa constatam naturaletea analogiei practicate de Vieru: intrucit Casa este leaganul copilariei si insoteste omul pe parcursul intregii vieti, e natural ca ea sa fie umanizata in viziunea accentuat folclorica a poetului, din care cauza autorul ii vorbeste ca unei fiinte iubite sau neveste parasite de barbatul ratacitor prin alte asezari; si ii promite, drept compensatie, bucurii de ocazie".

Daca similitudinile (dar mai ales coincidentele, pirdalnicele!) v-au sarit in ochi, e meritul dvs. exclusiv. Datoria mea de examinator ad-hoc e sa precizez ca in primul caz avem de a face cu un fragment din "Functia Vieru", excelenta cronica a lui Daniel Cristea-Enache la Taina care ma apara (Princeps, 2008), cronica publicata de Convorbiri literare in 2009. Cel de-al doilea reprezinta (alaturi de inca vreo citeva mostre, vai!) un plagiat grosier, made la masa de scris a directorului Institutului de Filologie al Academiei de Stiinte a RM, Vasile Bahnaru (bahna – loc mlastinos, acoperit cu iarba sau stuf; smirc, zice DEX-ul tributar analogiei…). Ambele fac parte din cuprinsul impozantului volum Grigore Vieru. Poetul, aparut la inceputul anului curent la Editura Stiinta in colectia Academica si ambitionind ai fi "editia de cea mai inalta autoritate si de cea mai stricta rigoare", cum observa intr-un numar recent "Jurnal de Chisinau", din cite lucrari i s-au dedicat poetului pina in prezent. Un volum al carui consiliu coordonator este format – tineti-va bine!! – din 16 academicieni, doi membri corespondenti si un doctor habilitat; si in al carui colegiu de redactie au fost cooptati, intre altii, academicienii Mihai Cimpoi, Eugen Simion, Eugen Doga, Anatol Codru si Nicolae Dabija. Sa-i mai citam, pour la bonne bouche, pe Alex Stefanescu, Adrian Paunescu si Daniel Corbu.

Cu premeditat efect abrupt (si cu ochiul pe volumul in crestere al textului), trec la catastif ca mintea – proba, dupa cum se vede! – a filologilor din RM a luat nu demult Premiul "Grigore Vieru" al A.S.M. Iar anul trecut ni l-au facut "Om emerit"; Academia i-a dat "Diploma de recunostinta de gradul I", Guvernul – "Diploma de gradul I". Incredibil (si devansind in chip exponential imaginatia lui Caragiale), plagiatorului i s-a decernat de curind si "Ordinul republicii". Hoti de prin toate bibliotecile, luati aminte!

Dar nici asta nu e culmea: ci faptul ca infamantul plagiat ii succede in volum originalului, aparind imediat dupa cronica reputatului critic bucurestean. Cit de orb (sau turta?!) trebuie sa fii pentru a da, in aceste conditii, bunul de tipar? Intrebare in jumatatea de teren a Partidului Liberal, cu o tema de onorat in regim de urgenta (ca acusi dau alegerile!): proportia dintre "omul nostru" si echipamentul sau moral…