Caută 
4 MIN
Am participat de curind la un simpozion in care cineva a vorbit despre antisemitismul lui Nicolae Ionescu, fostul profesor (si rector, pentru citeva luni!) al Universitatii din Iasi, plecind de la discursurile sale parlamentare. La sugestia unui politolog american al carui nume nu l-am retinut, autorul lega nationalismul sau antisemit de cel interbelic, via Eminescu si A.C. Cuza. M-a uimit insa ca in rest nu parea sa stie prea multe despre personajul istoric respectiv. Nici nu prea avea cum. Despre Nicolae Ionescu aproape ca nu s-a scris nimic. Oricum, nimic cu caracter monografic. Putinele referinte in memoria culturala il indica mai ales ca frate al agronomului Ion Ionescu de la Brad.
Aceasta uitare este frapanta, dar intrucitva exemplara. Chiar igienica. As spune ca istoria este uneori de o cruzime inteleapta. Nicolae Ionescu a fost un personaj marcant in epoca sa, poate unul dintre cei mai influenti ieseni din a doua jumatate a secolului XIX. Pasoptist cu studii de drept la Paris, unionist de prim-plan, a fost unul dintre profesorii care au fondat Universitatea din Iasi, prin 1859-1860, inainte ca Mihail Kogalniceanu, mai intii, iar apoi Al.I. Cuza sa semneze decretele de infiintare, in toamna lui 1860. A fost ales rector, dupa mai multe tentative, in februarie 1864, in circumstante agitate, dar va fi invins citeva luni mai tirziu, la urmatoarele alegeri, de tinarul Titu Maiorescu, care nu avea atunci decit 24 de ani si mai putin de un an de profesorat la Universitate. Se va razbuna, de altfel, cumplit pe Maiorescu, un an mai tirziu, antrenindu-l, printr-o calomnie puerila, intr-un teribil scandal de imoralitate, care era sa-l coste pe acesta infinit mai mult decit ne putem imagina astazi. A predat la Universitate disciplina Istorie universala timp de mai multe decenii, cu citeva intreruperi si cu nesfirsite absente datorate carierei sale politice furtunoase. Din cite stiu, nu ne-a lasat insa nimic scris: nici macar un plagiat! Aceasta nu l-a impiedicat sa fie unul dintre membrii fondatori ai Academiei Romane, ajungind chiar, la un moment dat, vicepresedinte al acestui for de suprema consacrare culturala. Ca politician, a fost un membru cvasi-perpetuu al Parlamentului. S-a ilustrat ca exponent al unui liberalism zgomotos, clientelar si anti-evreiesc. Dar mai ales drept fondatorul si liderul uneia dintre putinele formatiuni politice iesene cu impact national, asa-numita Fractiune Liberala si Independenta. Pentru aproape un an, din iulie 1876 pina in aprilie 1877, a ocupat functia de ministru de externe.
Se pare ca singura sa calitate vizibila era aceea de bun vorbitor. I-o recunoaste Maiorescu insusi, atunci cind il executa in cunoscutul sau pamflet "Retori, oratori, limbuti", din 1902. S-a mai ilustrat ca un emul al lui Barnutiu, cu al sau "drit al gintilor", care devine la el "dreptul national", vazut naiv ca o ramura a dreptului, alaturi de dreptul roman, civil, penal, international etc. Sint toate acestea prea putin pentru o monografie? Cazul mi se pare semnificativ pentru ambiguitatile biografismului, care impune adesea identificarea, fie si discreta, dintre autor si subiectul monografiei. Greu de admis in acest caz. Cum sa faci biografia unui personaj atit de putin eroic? Nici un baiat rau cu totul, dar nici un personaj exemplar.
Faptul, insa, ca n-a fost recuperat de nici un val nationalist, cel putin din cite cunosc, ma face sa fiu prudent in ce priveste teza filiatiei dintre nationalismul interbelic si cel reprezentat de Nicolae Ionescu. Mi se pare, de altfel, ca a proceda in acest fel poate induce un anume esentialism: exclude importanta conjuncturilor istorice si responsabilitatea individuala si mai ales impune ideea ca sint popoare genocidare si altele tolerante. De altfel, nu cred ca nationalismul duce fatalmente la antisemitism sau la atitudini violente fata de evrei sau alte popoare, dupa cum nationalismul nu este obligatoriu o forma de patriotism.
Nicolae Ionescu mi se pare mai curind un demagog exemplar. Primul dintre cei mai mari ai epocii lui. Sintem la inceputurile unui sistem politic liberal si intr-un moment cind problema identitatii ia un caracter politic, cvasi-electoral. Pentru proiectul identitatii bazat pe etnic, asa cum se configura el in acei ani in lumea romaneasca, orice forma de eterogenitate pune in discutie coeziunea sociala si chiar capacitatea de actiune a "natiei". Din aceasta perspectiva, evreii sint diferenta inasimilabila, usor de transformat intr-un inamic interior. N. Ionescu a inteles in felul sau natura unui sistem liberal, in care se permite numai libertatea cuvintului, dar in care numai excesele sint semnificative public si aduc beneficii electorale. Astfel ca a transformat problema identitatii si aceea a averilor in teme electorale, asa cum vor fi ungurii pentru Vadim si chiar Ion Iliescu sau altii in anii nouazeci ai secolului trecut.
Aceasta nuanta este importanta pentru ca, pe de o parte, ne poate scapa de tentatia esentialista in descrierea nationalismului, iar apoi pentru ca accentueaza asupra responsabilitatii individuale in diversele forme de discurs xenofob, care se foloseste de spaime, prejudecati si frustrari colective pentru a le converti in practici politice bazate pe violenta. Vreau sa spun ca, daca ignoram conjunctura si caracterul politicianist al multor angajamente publice antisemite, riscam sa nu intelegem evolutia istorica a fenomenului. Nu este obligatoriu ca antisemitismul "electoral" sa duca la violente, si, de altfel, atit timp cit sistemul liberal s-a prezervat in Romania, evreii n-au suferit violente sistematice. Dimpotriva, au fost integrati, unii mai mult, altii mai putin.
Din punctul meu de vedere, asadar, actualizarea lui N. Ionescu din perspectiva radicalismului interbelic este riscanta. Cunoscutul demagog a fost un politician mediocru, departe de antisemitismul doctrinar de mai tirziu. Intre el si Zelea-Codreanu sau chiar A.C. Cuza diferentele sint mai mari decit ni se par la o prima vedere. N. Ionescu se folosea de diferenta reprezentata de evrei, Zelea-Codreanu o dorea inlaturata. N. Ionescu este un patriot de berarie, Zelea-Codreanu a fost un asasin pasional.
