Poveste fara sfirsit

Este greu sa te remarci in multime daca nu iesi din tiparul general. Aproape ca este plauzibila ideea ca majoritatea omenirii accepta, fara sa se simta frustrata, anonimatul. Micul univers din capul fiecaruia ofera suficient spatiu pentru a multumi si cele mai exigente existente lasate de Dumnezeu pe Pamint. Acolo, in infinitul oferit de jocul neuronilor, se petrec minuni de care chiar ca este pacat ca nu profita si multimea.

Omul, exploziv, interiorizat, guraliv, taciturn, chiar mut, sublim sau mizerabil, este constituit intr-o infinitate de variante. Cu siguranta ca fiecare este unic si este de asteptat sa fie asa, din moment ce Creatorul nu este o fabrica de oameni care ies pe banda. Poate din acest motiv, fiecare om este unic in univers, in frumusete, cit si in hidosenie.

Printre cei multi exista si un numar mic de indivizi care mor daca nu ies din tipar. O fi vreo rotita dereglata? Poate. Vreo greseala educationala? Si asta se poate. Unii oameni se remarca in multime prin excelente insusiri, indeobste cistigate prin munca, sau prin inzestrari generoase ale Creatorului. Altii, precum Monica Arustei, ies in evidenta prin corectii huschite, imaginate chiar de ea.

Monica era posesoarea unui corp superb (cam generos Dumnezeu cu ea), acoperit de o piele catifelata (s-o tot mingii!) si un par blondut, ondulat din fabrica (adica in burtica mamei ei). Chiar si un paharut de inteligenta nu s-a uitat in procesul de fabricatie sa i se toarne in superbul ei capusor, prevazut cu niste buze senzuale (chiar fara injectari de ingrediente).

La scoala stralucea cu o parte din darurile date de creator si asta in ciuda faptului ca facea prea putin apel la paharutul ei de inteligenta.

Toate bune si frumoase, numai ca unele colege iesite din tipare criticabile, apelau invariabil la paharutul lor si chestia asta le facea sa se remarce chiar impotriva vointei lor. De aici a inceput razboiul declansat de Monica Arustei. Primul soc l-a provocat cu un tatuaj pe umar. Un balaur oribil salasluia in mijlocul unui lan de piele catifelata. Toata lumea comenta chestia asta, dar cu timpul s-a potolit.

N-o cunoasteti pe fata asta. Avea resurse, nu gluma! Si-a pus un belciug in nas si imediat s-au creat valuri uriase pe care plutea inca frumoasa Monica. Cum lumea se obisnuieste rapid cu catastrofe de tot felul, taraboiul a lasat locul linistii. A urmat un set de trei belciuge in sprincene, cite doua in ureche si inca trei in frumoasele ei buze.

Multimea insa se potolea acum prea repede, efectul era de scurta durata sau chiar deloc. Limba insa a fost pasuita un timp si, dupa citeva belciuge la buric, i-a venit si ei rindul.

Oamenii nu intelegeau cum maninca si din nou Monica a tinut cap de afis vreo doua saptamini. Barbatii se bucurau ca fata aceasta, mutilata binisor, dar inca superba, le arata minunea ei de buricut, situat exact in centrul unei talii de sa innebunesti, nu alta.

Timpul trecea si Monica nu-si gasea jumatatea. Mai bine zis, nu stia care jumatate s-o aleaga din sutele care roiau in jurul ei, mai ales la inceput. De un lucru se bucura copios frumoasa asta, data naibii. Mii de perechi de ochi o sorbeau cu adevarat, alte mii se holbau ca la o raritate si nu ramineau putini cei care se intrebau daca nu cumva mai erau belciuge prin locuri mai putin vizibile, prin locuri nedestinate vederii marelui public si, mai ales, profanilor.

Adevarul este ca mai erau, dom’le, si pe acolo. Vad ca va holbati a mirare. Cum adica de unde stiu? Uite ca stiu! N-o sa va dau eu socoteala cum imi culeg informatiile. Chiar ca ma enervati! Credeti ca Monica si-a pus belciugele ca sa le vada doar ea?!

Cind si-a pus belciuge la buric, umbla cu buricul gol chiar si cind era frig bine afara. Sa le vada lumea, nu? Daca si-a pus belciuge si pe acolo, prin locurile acelea dupa care unii se dau in vint, ce-ati fi vrut? Sa le vada doar ea? Credeam, cititorule, ca asculti povestea fara sa intervii cu intrebari prostesti, cu insinuari perfide. Esti gata sa scoti vorbe si sa birfesti, gogomanule!

Acum mi-ai taiat elanul povestirii si te asigur ca mai aveam multe de impartasit. N-am cu cine sta de vorba si din acest motiv, te las cu gura cascata. Nu ma dau eu pe mina clevetitorilor!