Primavara catuselor

Soare, ghiocei si catuse. Coincidenta sau nu, pe la inceput de mandat prezidential clinchetele de bratari vestesc profetic reluarea luptei impotriva coruptiei. Solomon, Anghel si Voicu au deschis sezonul de privamavara-vara in moda politico-infractionala a anului 2010 si toata lumea a aflat despre presupusele lor fapte (scriem "presupusele" pentru ca, deocamdata, nu s-a dovedit ca persoanele mai sus pomenite ar fi gresit cu ceva).

Poporului ii plac coruptii. Acesti haiduci care iau cu tupeu de la statul cel sarac pentru a ajunge ei putred de bogati trezesc tot la fel de multe dileme si pasiuni precum radiatia cosmica ori gaurile negre. Dar nu despre gaurile sapate de acesti indivizi si nici despre calitatea lor de staruri ale furtisagului cu milioanele ar merita sa comunicam, ci despre prietenii lor.

Un mare corupt, daca tine la statutul sau de spoliator, nu traieste in stare de izolare. Un mare corupt singuratic ar fi exact ca biata rindunica cu care nu se face niciodata primavara. Ca orice fiinta lipsita de antenele onoarei, marele corupt are nevoie de o clica formata din baieti de mingi, slugi, clienti si proteguitori. Baietii de mingi sint creaturile trimise la inaintare pentru a netezi drumul. Ei observa fisurile din sistem si aduc ponturile. Slugile se ocupa de bunastarea si placerile marelui corupt. Pentru ele, poruncile stapinului sint lege. Clientii sint fiinte ale tenebrelor inzestrate cu darul suptului. Dorinta lor cea mai apriga e sa fie racordati pe neve la tita laptoasa a bugetului si sa traga, cu dexteritate de vampir, din seva datatoare de viata, putere si avere a cashului national. Proteguitorii, adevaratii beneficiari ai marii coruptii, sint persoane in carne si  oase despre care noi, cei multi si naivi, nu vom afla niciodata nimic.

Acest desen in carbune nu face decit sa sublinieze un aspect esential, anume ca orice investigatie asupra unui corupt posesor de functie publica se limiteaza aproape invariabil doar la cercetarea unui virf de aisberg care pluteste semet prin apele vioaie ale infractionalitatii romanesti. Ascuns bine sub suprafata superficiala in care a fost aruncata plasa organelor de ancheta, blocul de servanti, amici si patroni ai marelui corupt ridica, in scurta vreme, un alt periscop capabil sa le dirijeze infamul submarin printre talazurile binefacatoare ale furtisagului in dauna intereselor statului. La noi nu exista corupti, ci gasti de corupti iar stirpirea unor asemenea cuiburi de vietati daunatoare vietii sociale presupune identificarea, prinderea, anchetarea si punerea la insectar a tuturor celor ce au construit cuibusorul de nebunii si inginerii financiare. Din pacate, acest demers simplu si eficace devine, in realitatea romaneasca impregnata de smenuri si combinatii, o misiune imposibila. Pentru politisti, procurori ori judecatori, a-l interoga, aresta ori inchide pe Xulescu dimpreuna cu gasca nebuna pe care o reprezinta inseamna a lovi in interesele cu bataie lunga ale superiorilor. Cu cit gradele sau functiile reprezentantilor legii sint mai mari, cu atit mai mare este posibilitatea ca posesorii acestora sa fie legati, in vreun fel sau altul, de clicile marilor corupti. A ajunge sef al Internelor sau al Justitiei este, in acest caz, visul oricarui dastept. E mai simplu pentru hot si pentru banda lui sa-i controleze ierarhic pe vardisti decit sa fie nevoit sa le invinga cerbicia prin cadouri, spagi si ale foloase necuvenite.

Arestarea unora ca alde Voicu nu produce schimbari majore dinamicii coruptiei romanesti. Vorba domnului Iliescu, daca respectivul individ e laudaros, guraliv si fudul, atunci el devine veriga slaba a lantului coruptiei si trebuie, prin urmare, scos din joc si aruncat in arena leilor. Domnul Iliescu are, in chip implicit, dreptate. Daca vrei sa fii un corupt pur-singe, tine minte ca lucrurile trebuie facute discret si pe tacute, nu in vazul lumii si cu gura sparta.

Investigarea marii coruptii ar trebui sa inceapa cu cercurile de slugi, clienti si demoni pazitori ai coruptului si sa se opreasca in centrul sistemului ilicit de relatii aducatoare de beneficii personale si nemeritate, insa o astfel de activitate temerara ar isca batai cu perne in cuiburile de puf ale sus-pusilor. Din acest motiv, e preferabil sa sacrifici pionii pentru a apara regele. Orice jucator stie ca remiza e preferabila matului.