Sacralitatea vietii si demnitatea mortii

Sensul vietii si al mortii nu va putea fi perceput la dimensiunea sa deplina de nici o fiinta muritoare, opiniile legate de acest subiect fiind grevate la nivel individual de propriile concepte morale, culturale, fapt ce creeaza o permanenta disputa.
Daca avem dreptul la viata, de ce nu am avea si dreptul la moarte? Sau, adauga unii, dreptul la o moarte in demnitate?
Aceste intrebari generatoare de controverse au creat notiunea de eutanasie (in greaca veche, eu – bun, armonios, thanatos – moarte), introdusa pentru prima data de Francis Bacon, in a carui acceptiune semnifica „moarte buna, fericita, linistita”. Una din definitiile actualmente aflata in circulatie este „uciderea din mila a unei persoane, pentru a-i suprima in mod radical suferintele extreme, sau pentru a-i cruta pe copiii anormali, pe bolnavii incurabili sau pe bolnavii psihici lipsiti de angrenarea in realitate de prelungirea unei vieti de suferinta (uneori pentru multi ani), care reprezinta, pe deasupra, o povara grea pentru familie si societate”.
Necesitatea eutanasiei a aparut din sentimentul de mila fata de cei aflati in suferinta, pentru care viata inseamna o conectare continua la diverse aparate care sa mentina in mod artificial functiile vitale si pentru care medicina actuala nu are solutii terapeutice, iar prognosticul este un sfirsit inevitabil si apropiat. Pentru a justifica aceasta practica, sustinatorii eutanasiei aduc drept argumente compasiunea fata de pacientul care prezinta o suferinta majora provocata de o boala incurabila sau de o degragare fizica sau psihica inacceptabila pentru el, dreptul de a muri, vazut prin prisma dreptului pacientului la autonomia deciziilor in ceea ce priveste tratamentul, argumentul necesitatilor economice, conform caruia sumele enorme cheltuite pentru mentinerea in viata a unor pacienti pentru care sfirsitul oricum este inevitabil ar putea fi utilizate pentru salvarea altor vieti si argumentul de ordin utilitarist al progresului social prin care societatea ar avea o obligatie de a-i elimina din rindul ei pe cei care nu fac fata din punct de vedere fizic si mintal, argument care si-a pierdut sustinatorii dupa ororile din Germania nazista. Oponentii eutanasiei arata faptul ca aceasta nu are justificare etica, intrucit, in primul rind, datoria unui medic este de a nu face rau (primum non noccere), eutanasia distrugind orice speranta asupra vietii, fiind o decizie prea radicala, care priveaza pacientul de posibilitatea de a se razgindi sau de a regreta. De asemenea, legalizarea unei astfel de practici la nivel mondial ar putea duce lucrurile catre o panta lunecoasa, spre abuzuri, spre eutanasie practicata pe motive politice, rasiale sau exclusiv din ratiuni economice. Un alt argument este acela al descoperirilor si progreselor rapide care se produc in medicina, atit in ceea ce priveste tratamentul curativ, cit si cel paliativ; alinarea durerilor si a suferintelor nu mai reprezinta astazi o problema fara solutie, deci eutanasia ar fi o practica din ce in ce mai putin necesara si in scurt timp inutila.
Religia crestina se opune eutanasiei intrucit viata si moartea sint date de la Dumnezeu, viata este sacra si intangibila, iar dimensiunea suferintei este atribuita unei purificari spirituale pe care omul adesea nu o poate intelege. Pe de alta parte, conform doctrinei catolice, dupa spusele Papei Pius al XII-lea in 1957, aplicarea unor „masuri terapeutice extraordinare” nu este obligatorie, mentinerea in viata a unei persoane numai datorita conectarii la un aparat putind face parte din aceasta categorie.
Unul din primele cazuri de eutanasie citate in literatura este cel al parintelui psihanalizei, Sigmund Freud. Celebrul psiholog avea un carcinom al palatului moale pentru care suferise peste 20 de interventii chirurgicale si care, cu toate acestea, recidivase, provocindu-i dureri insuportabile, fara posibilitatea vindecarii sau ameliorarii bolii. Aflat in exil in Marea Britanie, impreuna cu prietenul si medicul sau curant, Max Schur, Freud i-a cerut acestuia sa-i curme suferinta ingrozitoare. Max Schur i-a administrat o injectie in doza letala cu morfina.
Pe linga aspectele morale deosebite, eutanasia are si implicatii legale, fiind legiferata doar in Olanda si in statul Oregon. Aspectele juridice sint legate de cine ar putea lua decizia – pacientul, rudele apropiate, familia, prietenii, reprezentantul legal -, precum si de conditiile si de modalitatile de practicare. In cazul in care pacientul este competent, decizia ii apartine, fiind obligatoriu consimtamintul acestuia. In cazul pacientilor care nu-si pot exprima optiunea, fie este desemnat un reprezentant legal care se presupune a cunoaste cel mai bine dorintele pacientului, fie in unele state se accepta o optiune exprimata in scris anterior de catre pacient, „living will”, prin care este sau nu de acord cu unele tratamente, cu resuscitarea sau cu mentinerea artificiala in viata. In Romania, eutanasia este interzisa legal, indiferent de circumstante.
Unul din cele mai recente si mai mediatizate cazuri a fost cel al lui Terri Schiavo, in care s-a dus o disputa timp de ani de zile intre sotul acesteia, Michael, desemnat si reprezentant legal, si parintii ei, sotii Schindler. Aflata in stare vegetativa persistenta, mentinuta in viata doar de aparate, din 25 februarie 1990, situatie in care a ajuns datorita bulimiei si multiplelor diete pe care aceasta le tinea in mod constant, care i-au provocat un stop cardio-respirator, Terri a fost subiectul unor multiple incercari terapeutice traditionale si experimentale, fara insa nici un efect. Sotul acesteia, care incepind din 1991 a inceput studiile de nursing, spre a-si putea ingriji mai bine sotia, a realizat faptul ca starea lui Terri era ireversibila si a decis in 1994 sa semneze un act de non-resuscitare, pentru ca sotia sa sa poata muri linistita, act revocat dupa citeva zile, datorita opozitiei familiei Schindler, care nu a putut accepta diagnosticul de stare vegetativa persistenta confirmat de sase medici neurologi. Dupa multiple procese intre Michael si sotii Schindler, la data de 18 martie 2005, in urma hotaririi judecatoresti, a fost scos tubul de nutritie si hidratare artificiala care o mentinea in viata pe Terri Schiavo, ea decedind dupa 14 zile, vegheata de sotul sau.
In balanta dintre mentinerea in viata cu orice pret si suferinta ingrozitoare a pacientului, decizia este coplesitoare iar judecarea unor cazuri din afara este neconcludenta. Pentru unii, viata este sacra, pentru altii, a muri in demnitate este un drept si poate o ultima dorinta.