Sclavii fericiti

A devenit cumva la moda sa critici modernitatea si mai ales ceea ce s-a numit postmodernitate, iar multe astfel de critici tind sa devina desuete, mai ales atunci cind nu propun nimic in loc, nu au un alt proiect de societate, eventual mai bun. Nu este cazul lui Ovidiu Hurduzeu, care ne propune o lectura fascinanta in cartea sa Sclavii fericiti. Lumea vazuta din Silicon Valley, editie completa, aparuta foarte recent la Editura Timpul din Iasi. Autorul este un om care gindeste liber, refuzind multe dintre tabu-urile contemporane, postmoderne, cu armele postmodernismului insa, adica cu o scriitura „curat postmoderna”. Pe linia unui Pascal Bruckner, de pilda, el acuza consumatorismul occidental, care a facut din oameni niste „sclavi fericiti”, manipulindu-i prin ispita burtilor prea pline, cultivind un plezirism ieftin si alienant, mergind pina la tehnicizarea erosului, la cultivarea unei sexualitati neiradiante, de tip sportiv.
O alta critica vizeaza trecerea de la „omul ontologic” la „omul tehnologic”, abuzul tehnologic la care este supus omul modern, tehnicizarea, mecanicizarea vietii umane, a comportamentelor si atitudinilor. Acestea ofera, desigur, utilitate, foarte mult confort, dar si o ingrijoratoare suficienta, mediocritate, blocarea aspiratiei catre idealuri superioare, „o eternitate de neon”, cum se exprima autorul, sacrificarea interioritatii omului in favoarea unei exterioritati pragmatice si spectaculare, socogene. Se vorbeste chiar de o noua paradigma, una a mediocritatii.
O alta paradigma despre care se vorbeste in lucrare este cea construita in jurul conceptului de vulnerabilitate. Intre libertate si securitate, societatile occidentalee contemporane par sa prefere pe ultima, sacrificind libertati fundamentale ce au constituit insasi baza modului de viata occidental. Teroarea impune teama, iar din acest punct de vedere terorismul a cistigat batalia. „Cultura vulnerabilitatii postuleaza un univers determinist, tehnocentric, care exclude contingenta, spontaneitatea, libertatea si alteritatea. Este o lume aplatizata, finita si auto-referentiala. (…) Omul vulnerabil nu are alta solutie decit sa se conformeze ordinii stabilite. Sa se integreze in angrenaj ca o piesa bine unsa” (p. 12-13).
Lumea descrisa de autor este una caracterizata de pierderea, in buna masura, a sensului sacrului, de o spiritualitate imanenta, desacralizata, ceea ce genereaza o criza de sens, o adevarata invazie a insignifiantului in viata noastra si de organizarea sa cit mai riguroasa. Totul curge fara sa curga, oferindu-ne doar iluzia consistentei, a semnificatiei. De fapt, nimic nou, nimic esential, totul devine superfluu. Corola de minuni a lumii a fost strivita de „eul evenimential”, taina s-a risipit, nepasarea s-a instaurat, o adevarata „muscatura din mister”.
Totul a devenit o goana absurda dupa nimicuri neesentiale. Vremurile nu mai vremuiesc. Viteza tot mai accelerata si mai scelerata a evenimentelor dau cumva impresia unei comprimari a spatiului si a timpului, a unui furt al lor. Acestea sint, oricum, concepte de regindit, de reinterpretat. Paradoxal, in contextul globalizarii, asistam, totodata, la o criza a universalului, la o desfasurare neasteptata a separatului, la o fragmentare multicolora a lumii, sub aparenta doar a unei reunificari. Cultul banului si cel al puterii sint alte metehne incriminate, mercantilizarea si monetarizarea fara precedent a comportamentelor, a vietii economico-sociale in general, multiplicarea si intensificarea efectelor de dominatie in lumea contemporana. La acestea se adauga un intreg cult al noului, o boala numita novomanie. Altii ii spun progres, progres cu orice pret (care progres?), lumea moderna inlocuind mintuirea cu progresul, cum bine spunea Theodor Baconski.
La toate acestea se adauga, sub aparenta unei simplificari, o complexificare fara precedent a sistemelor sociale, un nou sezon al marilor migratii ce duce la un nou metisaj demografic, o invazie a virtualului in vietile noastre, de nu mai stim unde ne e realitatea, o grava bagatelizare a culturii in numele asa-zisului multiculturalism, afectarea grava a mediului natural, tehnici si tehnologii extrem de periculoase de manipulare a viului, care promit sa faca din om o componenta inlocuibila in sistem („ultimul om” al lui Fukuyama), deconstructivism, nihilism, conformism, precum si o intreaga lamentatie a sfirsiturilor (al istoriei, al filosofiei, al capitalismului s.a.), de parca asistam la instituirea Apocalipsei. Vorba lui Nichita Stanescu, „probabil ca a si venit, de vreme ce n-a venit inca”…
Lumea vazuta din Silicon Valley nu este mult diferita de cea vazuta de pe valea Bahluiului (vezi si cartea mea Globalizarea. Nenumele nimicului, Ed. Institutul European, Iasi, 2005), si e normal, data fiind intensificarea si accentuarea interdependentelor la nivel global. Mai mult, undeva, in adinc, sintem unul, apartinem aceleiasi fiinte si impartasim acelasi destin. Toate expresiile si toate depresiile umanului sint ordonate dupa acelasi AND, ce poate fi recunoscut dincolo de multiplicitatea infinita a manifestarilor exterioare. Globalizarea creeaza un istm prin care aceasta esenta comuna poate fi recunoscuta, iar noi sintem aici pentru a ne reaminti.
Cred ca asistam nu la sfirsitul, ci la accelerarea istoriei si la temporalizarea excesiva a existentei. Omul traditional a devenit omul recent, apoi omul global facut in retortele unor inginerii economice, politice si chiar genetice. Lumea traditionala, vrajita, vestigial-epifanica a fost inlocuita de tot felul de sacralitati labile si sacrificii deturnate, de la fiinta la devenire, de la eternitate la timp, de la transcendent la imanent, de la biserica la stat, de la crestin la cetatean, de la revelatie la ratiune, de la a fi la a avea, de la a gindi la a se distra, de la a se ruga la a consuma s.a.m.d. Autorul invoca critic proiectul Novus ordo seclorum, care ne-a adus sa traim intr-o curbura a istoriei, captivi intre fosilele si clonele noastre, iar pentru a scapa avem nevoie de o rasucire in sus. Lao Tzi spunea: „Nu te adapta, e ceva gresit in realitate”. Intr-adevar, spiritul uman nu se mai poate dezvolta in dimensiunea pur materiala in care l-a inchis epoca moderna. Avem nevoie de o noua ordine spirituala, de un nou limbaj stiintific, de o noua energie, de o noua Revelatie.