Serbarile inimii

 Intre partile vizibile ale corpului, nu cred ca exista una care sa fi fost ocolita de entuziasmul reprezentarii. Capul, fata, torsul, miinile, picioarele, surprinse in mimica si gestica lor, compun vocabularul privilegiat al expresivitatii. Altfel se prezinta lucrurile cind vorbim despre ceea ce se gaseste in launtrul carcasei epidermice. Fierea, plaminii, ficatul sau rinichii au stirnit doar curiozitatile pasagere ale celor preocupati sa inteleaga dialectica ascunsa a jalnicelor „maruntaie". Inima, in schimb, s-a bucurat de o mai mare consideratie, inclusiv in ochii artistilor. De ce tocmai aceasta? Poate datorita intiietatii biologice recunoscute: sustine viata, ii masoara si regleaza ritmul, vibrind sau rezonind la orice stimul. Socotita de unii ca fiind „sediu" al sufletului sau „dispecer" al pasiunilor, inima a fost transferata de poeti si artisti in registrele simbolului si metaforei. „A avea inima" devine cu timpul dovada disponibilitatii afective si generozitatii, proba indiscutabila de „omenie".

Reprezentarea artistica a organului in discutie are temeiuri religioase. Tema „inimii sacre" se profileaza inca din Evul de Mijloc, pentru ca mai apoi, in secolele XVII-XVIII, datorita campaniilor iezuite, sa capete vigoare suplimentara. Un tablou al lui Pompeo Batoni, de la 1760, il surprinde pe Iisus tinind in mina o inima incoronata cu spini, din care se degaja radiant lumina si caldura, aluzie la suferintele Mintuitorului, dar si la dragostea acestuia fata de oameni. De la 1856, crestinii au o sarbatoare a Inimii lui Iisus, careia i s-au dedicat si lacasuri de cult (catedrala Sacre-Coeur, din Paris, zidita la inceputul secolului trecut, este doar un exemplu).

In mentalul colectiv, inima este asociata predilect iubirii. Calendarul crestin catolic ii consacra pe 14 februarie si un patron – sfintul Valentin din Terni (secolul al III-lea), martirizat pentru vina de a fi oficiat casatorii intre pagini si crestini, in ciuda interdictiilor impuse. Prin extrapolarea surselor istorice, acesta va fi revendicat ca protector al tuturor indragostitilor. Virtutile amorului incep sa fie sarbatorite mai peste tot, inclusiv in tarile necrestine. Biserica s-a desolidarizat de un atare motiv de jubilatie, aratind ca figura tragica a lui Valentin nu poate legitima in nici un caz euforiile de o zi, chiar bizuite pe sentimente dintre cele mai sincere. Produsa in laboratoarele marketingului american, Valentine’s Day a devenit o zi a tuturor licentelor erotice. Inima, ca simbol al acesteia, este multiplicata in mii de forme surogat, care acorda kitsch-ului o vremelnica si nedreapta suveranitate. Culmea prostului gust in ordine artistica este asumata de americanul Jeff Koons, a carui lucrare – Hanging Heart, o inima inalta de trei metri, grea de aproape doua tone, suspendata de tavan si legata cu o funda rosie – a fost cumparata de un colectionar cu aproape 24 milioane de dolari.

Si pentru ca penibilul sa nu ne ocoleasca, noi, romanii, i-am reinventat o replica autohtona, Dragobetele, menita a anihila succesul de care se bucura festinurile cosmopolite de aiurea. Deviza acesteia este nu mai putin stridenta: „de Dragobete iubeste romaneste". Cruciada anti-Valentin vizeaza, in principiu, practica imprumuturilor lipsite de discernamint. Ea legitimeaza insa si un entuziasm erotic identitar, menit sa ne convinga ca noi, romanii, iubim cu totul „altfel" decit alte natii. Considerat a fi fost un zeu al panteonului balcanic, cu vechime incerta, Dragobetele este astazi mai curind caricaturizat, fiind promovat in felul unui Cupidon in izmene sau al unui Eros in opinci, hotarit sa se opuna cu… pieptul gol tsunami-urilor devastatoare ale modei occidentale.

Zilele acestea, Iasul gazduieste doua expozitii circumscrise acestei arii tematice; una desfasurata la Moldova Mall, dedicata Inimii ca simbol universal, alta la Galeria Casei Corpului Didactic, intitulata Identitati de februarie. La proiectul din urma, consacrat  ludicului Dragobete, subscriu aproape 40 de artisti – romani si straini -, convinsi, probabil, ca identitatea este conjuncturala, functie de anotimp si de idolii acestuia. Cum ideea mi se pare discutabila, nu voi starui deloc aici.

Ce gasim la Mall? Pictura, grafica, instalatii… Inimi „suspendate de cer" (Ionela Mihuleac, coordonatorul grupului), inimi „fripte" sau „de piatra" (Dorel Gaina), inimi – „mecanism" (Sorin Purcaru), inimi tesute in „dantela" culorilor (Liliana Nastas), inimi – „de sticla" sau „facute tandari" (Iulian Bordianu), inimi -„ferestre catre suflet" (Violeta Radu), inimi – „pe tava" sau „conservate in muzeu" (Draga Popa), inimi cu chip uman (Ramona Biciusca). Cu totul speciala mi s-a parut ideea lui Iustinian Potoroaca, un tinar de numai 10 ani, de a expune inimi- puzzle, in suport ceramic. Structura inimii e una compozita – ni se sugereaza; pentru a se armoniza, bucatile trebuie sa se adecveze perfect structurii intregului. Cind ceva se rupe ori se separa, inima sufera, isi pierde rivnita integritate.

Semnatarii lucrarilor insista asupra posibilitatilor nebanuite de prelucrare artistica a acestui simbol, uzat insa datorita agresivitatii retetelor comerciale. Perspectiva asumata este, deopotriva, generica si ecumenica,  artistii eschivindu-se a conferi ansamblului o miza polemica sau un luciu local. Unul din meritele artistilor de la Moldova Mall este acela de a se fi ridicat deasupra acelor abordari festiviste care duc lucrurile in derizoriu. Inimile noastre nu sint mai bune sau mai colorate decit „ale lor", dupa cum iubirea ca atare nu trebuie transformata intr-un eveniment exhibat cu ostentatie doar la rastimpuri.